Trăim într-o lume din ce în ce mai agitată, unde stresul și acțiunea celui de lângă noi pot să facă totul mai ușor ori mai dificil. Creștem copii pentru în această lume pentru lumea „de mâine” care nici măcar nu știm cum o să arate. Unele cercetări din literatura de specialitate spun că peste 60% din meseriile pe care o să le practice copiii noștri nici nu au fost inventate!

În aceste condiții ce ne rămâne de făcut? Care este singura opțiune care poate să reziste la orice schimbări, care este drumul pe care putem să îl alegem fără teama de greșeală? Care este „osatura” pe care viitorul poate să pună „carne”, care sunt stâlpii pe care orice clădire o să reziste?

Chiar dacă răspunsul poate pară „învechit”, el este același care a fost prezent alături de noi în toată istoria noastră: o structură valorică validă, valori în care copilul să creadă, să le internalizeze, să le pună în fața lui ca pe un scut atunci când momente dificile vor trebui traversate.

Dar o astfel de structură valorică nu se construiește „peste noapte”. Este nevoie de un drum lung, pas cu pas, în care copilul trebuie să descopere ce este bine pentru el și pentru societate. În caz contrar consecințele negative nu vor întârzia să apară. Cheia reușitei stă doar în educație.

O să îmi bazez perspectiva pe următorul exemplu: în secolul trecut UNESCO aducea în atenție ceea ce s-a numit „problematica lumii contemporane”. Această problematică, aceste provocări cereau o schimbare de substanță a viziunii asupra modului în care se pregătea viitorul lumii în care trăim. Iar „rezolvarea” presupunea un demers de lungă durată: o investiție prin educație în valorile pe care copiii de ieri/adulții de astăzi trebuiau să le aibă. Așa au apărut „noile educații” dintre care „vedeta” este educația relativă la mediu (sau educația ecologică). Nu am făcut suficient în trecut ca să creștem o generație care să iubească natura și să învețe să o protejeze; iar rezultatele se văd în jurul nostru și tind să fie unele dramatice!

Dar să nu credeți că noile educații s-au limitat la educația ecologică. A fost o listă mult mai lungă – unele dintre ele puteau să ofere aparența unor aspecte inutile (sau „exotice”) la momentul în care au fost aduse în discuție. Acum însă le vedem cu alți ochi: ce spuneți despre educația nutrițională (de când cu alimentele „nesănătoase” și „E-urile” această educație devine nu doar utilă, chiar vitală pentru omul modern) sau despre educația în materie de populație (sau educația demografică) – dacă ne referim la timpurile pe care le trăim?

Am făcut referire la noile educații pentru că istoria lor ne spune un lucru simplu: dacă construim valori valide în copiii de astăzi o să avem un viitor mai bun, mâine. Și astfel revenim la titlul acestor rânduri. Poveștile Diandrei publicate la Didactica Publishing House (o trilogie care a urmat alteia – Trilogia Medaliile Succesului – Polirom) au încercat să le aducă copiilor într-un mod amuzant și atractiv astfel de valori. Am văzut că „piața de carte pentru copii” care este foarte mare – de multe ori sufocată de traduceri – are multe cărți bune, dar și altele care pot să fie pline de umor, dar nu conduc copiii spre valorile pe care le vrem „sădite” în sufletele lor. Poate că unii cititori pot să spună că – și de această dată – copiii o să își găsească drumul în viață și o să știe să aleagă cărțile bune pentru ei de cele nocive. Nu cred că este chiar așa pentru că este la fel cum am lăsa un om care nu știe nimic despre traiul în sălbăticie, singur în junglă. Poate că o să supraviețuiască, dar – așa cum spune o glumă – „toate ciupercile pot să fie mâncate, dar unele doar o dată!”.

Iată de ce, după primele trei volume din Poveștile Diandrei am ajuns acum și la volumul patru. Am pus și mai mult accentul pe valori, am adus în fața copiilor un alt extraterestru (coleg cu mai vechiul nostru prieten Zarrygot) care este nou la școala lor și care trebuie să facă față unui coleg Prințul Violentos (numele spune totul, nu este așa?). Copiii trebuie să învețe să facă fața unor astfel de situații în școlile noastre, să își găsescă prieteni, să respingă violența, să fie învingători fără să „răspundă cu aceeași monedă”. Sau povestea în care Alla și Zarrygot învață să înfrunte o fantomă unde morala este că trebuie să înveți să lupți cu temerile tale (chiar dacă să-ți fie frică este un lucru normal) și să ai încredere în rezolvarea pozitivă a problemelor cu care te confrunți…

Iată de ce am scris Poveștile Diandrei (ca o completare ciudată – chiar dacă fericită – a cărților de teorie din domeniul științelor educației care reprezintă demersul meu curent): pentru a pune încă o cărămidă la construcția unor valori pentru copiii de astăzi cu gândul la viitorul pe care îl construim deja. Dacă am făcut bine sau dacă a fost un simplu exercițiu literar fără finalitate puteți să spuneți doar dumneavoastră – mai marii sau mai micii cititori. Însă dincolo de opțiunea mea este timpul ca fiecare dintre noi să aibă o astfel de abordare: să se asigure că viitorul „de mâine” a început deja astăzi!

*  Desen realizat de Diandra Pânișoară

[ Articol citit de: 1211 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.