Sari la conținut

Comunicarea eficientă cu copiii

Sindromul Stockholm în clasă: agresivitatea naște agresivitate

Îmi aduc și acum aminte confesiunea unui student în cadrul unui seminar privind metodeleagresivitatea de motivare pe care urma să le aplice cu viitorii săi elevi: „voi face ceea ce a făcut și profesorul nostru din liceu cu noi!” a fost răspunsul. Detaliile erau extrem de neplăcute: profesorul respectiv văzând că elevii săi nu învaţă nu a găsit altă soluţie decât aceea de a trece la pedepse fizice. Terifiaţi, aceştia s-au apucat de învăţat ceea ce – în opinia studentului nostru – funcţionase deoarece el însuşi era cursant la chiar la materia pe care respectivul profesor o predase.Citește mai mult »Sindromul Stockholm în clasă: agresivitatea naște agresivitate

Violența în școală: este copilul meu o victimă?

Presa relatează că aproape 500 de cazuri de bullying s-au semnalat la Telefonul Copilului în douăbullying (340x338) luni și 87% dintre acestea s-au petrecut în școală. Este un fenomen pe care nu mai trebuie să-l ignorăm, școala este un loc unde de multe ori violența este prezentă. Iar copilul/elevul nostru petrece mult timp la școală astfel încât există un mare pericol ca el să devină țintă a unei agresiuni (fie ea verbală sau chiar fizică).

Citește mai mult »Violența în școală: este copilul meu o victimă?

Din prima bancă în ultima bancă: Efectul de posesie

martie 2 (169x300)Pentru părinți, pentru profesori, pentru elevi, pentru toată lumea uneori așezarea în bancă reprezintă o mare problemă. Cadrele didactice se gândesc la aspecte ce țin de predare, de înălțimea elevilor, de metodele folosite, de ușurința de a se deplasa ei, dascălii, printre bănci. Părinții vor întotdeauna copiii lor să fie în prima bancă(sau cel puțin în banca a doua). Elevii vor să se afle lângă colegii pe care-i simpatizează, elevii buni vor mai aproape de tablă și profesor. Peste toate aceste considerente care se pot afla deseori în conflict intervine o întrebare: este atât de importantă așezarea în bănci? Și dacă răspunsul este pozitiv cum facem să mulțumim pe toată lumea: dascăli, părinți copii?

O soluție veche de când lumea (dar repusă în discuție ori de câte ori aceste argumente se aud la ședințele cu părinții) este mutarea elevilor dintr-o bancă în alta astfel încât toți să beneficieze de șederea în fiecare bancă. Acest argument este echitabil, aduce în discuție un anumit echilibru social și pare să împace pe toată lumea. Este însă el unul pedagogic? Studiile ne arată că lucrurile au multe nuanțe.Citește mai mult »Din prima bancă în ultima bancă: Efectul de posesie

Bullying- când violența duce la violență

Trăim într-o lume violentă. Cam asta este concluzia la care ajung mulți părinți atunci când acceptă ceea ce bullying (340x338)văd și aud în jurul lor simțind un sentiment de neputință în a acționa în vreun fel. De altfel, școala este văzută – de multe ori – ca un loc în care copiii au parte de violență din partea celorlalți (sau sunt agresori, la rândul lor). Acest lucru se întâmplă dintotdeauna: și părinții au trecut prin asta – iată de ce nu pare ceva care să îi alarmeze prea mult. Și totuși…

Violența verbală sau fizică, abuzul emoțional şi excluderea copilului sunt forme ale fenomenului „bullying”, care poate conduce la efecte devastatoare: Citește mai mult »Bullying- când violența duce la violență

Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…

De multe ori atât părinții cât și cadrele didactice se întreabă atunci când un copil/elev reacționează cuvintenepotrivit: Oare am greșit eu ceva? Își analizează cele spuse și nu observă vreo eroare. Nu i-am spus nimic care să supere, de ce reacționează așa? o să se întrebe în continuare părintele/profesorul. Uneori lucrurile pot să ajungă într-un drum și mai îngust (posibil un drum blocat) atunci când educatorul consideră că – din moment ce el nu este de vină – problema se află la celălalt (copilul/elevul).

Uneori poate că nu am căutat destul de adânc. De exemplu, ne-am uitat la ceea ce am spus, dar am analizat și cum am spus?Citește mai mult »Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…

Privirea care aduce succesul

În paginile site-ului am mai accentuat importanța privirii și cât poate să contribuie acest lucru la succesul privireasocial al copilului nostru. Astăzi dorim să subliniem încă o dată acest lucru prin prisma unor experimente interesante:

1. Brooks, Church și Fraser (1986, apud Gueguen 2006) le-au cerut unor persoane să urmărească un film în care avea loc un interviu. Filmul (care dura aproximativ un minut) era mut, nu se auzea discuția dintre cele două persoane între care avea loc interviul (invervievator și intervievat). Filmarea fusese astfel făcută astfel încât era vizibil unde privea cel intervievat. Intervievatul îl privea pe intervievator – după caz – timp de 5 secunde (apoi privea pe toată durata filmului în altă parte)Citește mai mult »Privirea care aduce succesul

Comunicarea nonverbală. De la părinți la copii…

Mulți părinți știu importanța comunicării nonverbale și chiar își învață copiii să descifrezecomunicarea nonverbala elemente ca limbajul trupului, limbajul ochilor, mimica, atingerea, spațiile, comunicarea cromatică (chiar noi, la cursurile pentru copii desfășurate prin Performante.ro îi obișnuim pe cei mici cu toate aceste elemente). Dar noi părinții, ce nivel de atenție oferim legăturii dintre comunicarea verbală și comunicarea nonverbală? Este importantă această legătură? Merită să investim efort pentru aceasta?Citește mai mult »Comunicarea nonverbală. De la părinți la copii…

Arta întrebărilor: cum devenim părinți responsabili (I)

Întrebările sunt un instrument important aflat în „arsenalul” unui părinte. Părintele folosește întrebări Arta întrebărilorpentru a afla lucruri concrete (ce s-a întâmplat la școală sau la grădiniță spre exemplu) și pentru a înțelege ce simte și cum se raportează copilul la respectivele evenimente. Dar arta întrebărilor nu se oprește aici!  Moore (1992) ne dezvoltă o tipologie interesantă a modalităților în care ne putem chestiona copilul.Citește mai mult »Arta întrebărilor: cum devenim părinți responsabili (I)

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (3)

Am urmărit în articolele anterioare privirea, mimica, atingerea, spațiul și teritoriile drept elemente ale comunicarea nonverbalăcomunicării nonverbale. Astăzi o să ne ocupăm de un aspect la care ne gândim frecvent atunci când auzim de comunicarea nonverbală: limbajul trupului.

O primă întrebare: care este rolul și impactul comunicării nonverbale în creșterea copiilor? Un părinte chiar ne-a întrebat asta. „Înțeleg, spunea respectivul tată, să cunosc și să folosesc limbajul trupului la serviciu, dar trebuie să o fac și acasă? Nu îi văd rostul…”Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (3)

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (2)

Dacă în articolul de săptămâna trecută ne-am referit la privire și la mimică, astăzi vompune în centrul comunicarea nonverbala 2dezbaterii alte trei elemente importante: spațiul, atingerea și teritoriile.

Cel care a pus pentru prima dată în evidență influența spațiului în comunicare a fost creatorul proxemicii Edward T. Hall. Acesta a observat că există o diferenţă între distanţa intimă (0-0,5 m.), distanţa personală (1-1,5 m.), distanţa socială (1,5-4 m.) şi distanţa publică (aprox. 4m.), distanţe pe care oamenii le definesc în funcţie de prezenţa interocutorului.Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (2)

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (1)

Există multe cărți și articole în domeniul comunicării nonverbale. Cele mai multe sunt centrate pe limbajul comunicarea nonverbalătrupului (gesturi, mișcări, poziții), dar limbajul nonverbal include multe alte forme: privirea, mimica, spațiul, teritoriile, atingerea, comunicarea cromatică etc. Un părinte modern trebuie să știe să utilizeze toate aceste aspecte în relația cu copilul său.

1. Privirea (limbajul ochilor) și mimica. O mamă mi-a spus într-o discuție recentă: „dacă fata mea mă supără este destul să mă uit la ea și se oprește din coportamentul urât!” Oare așa să fie? Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (1)

Cum să ne ferim copilul să devină victimă a violenței verbale

Cunosc un caz al unei fetițe care în prima zi de școală a fost interpelată de către o alta într-un mod neplăcut: aceasta din urmă i-a spus primei că este urâtă! Reacția copilului a fost mult mai puțin virulentă prin comparație cu cea a mamei acesteia. 

Situația copiilor agresați verbal în comunitățile educaționale (grădinițe, școli) este un fapt care descurajează pe mulți dintre părinții micuțelor victime. Părinții se simt neputincioși, neștiind cum să acționeze,Citește mai mult »Cum să ne ferim copilul să devină victimă a violenței verbale