În aceste zile cuvinte precum compasiunea, iubirea, bunătatea sunt pe buzele tuturor. Este cu adevărat un timp al luminii și iluminării, al regăsirii sentimentului de pace interioară și de creștere a toleranței față de cei din jur, al împlinirii personale prin ceilalți. Dar aceste zile vor trece și de multe ori lumea se întoarce la o existență grăbită, agresivă, în care ceea ce i se întâmplă celuilalt este mai puțin important.
În școlile noastre și în casele noastre crește generația de mâine. În ce măsură ne îngrijim ca valori precum compasiunea, iubirea, bunătatea etc. să fie învățate de copiii de astăzi, adulții de mâine? Compasiunea se învață … dar cine sunt profesorii ei?
Pentru Wolpow et al. (2016) compasiunea înseamnă „un sentiment de empatie profundă și respect pentru o altă persoană care este lovită de nenorocire și dorința puternică de a acționa în această direcție”. Avem acest sentiment de empatie profundă și respect în viața noastră de zi cu zi? Avem o dorință puternică de a acționa, de a îl ajuta pe cel care se află în nevoie?
Nu întotdeauna și de vină suntem – de multe ori – chiar noi. Whitson ne spune că trebuie să fim atenți deoarece „copiii pot să ne asculte în ce le spunem, dar – mai important – ei învață prin observarea acțiunilor noastre”. Iată de ce, dacă avem ocazia să facem întâmplător un gest izvorât din compasiune este bine să îl facem (pentru persoana respectivă, pentru noi, dar și pentru cel mic care vede toate aceste lucruri). Copiii imită comportamentele celor din jur și dacă părinții, profesorii și alți adulți aleg să dovedească compasiune atunci ea o să se regăsească și la copii.
Dar nu este suficient. Trebuie să urmărim toate celelalte influențe care vin și împing dezvoltarea copilului într-o direcție sau alta. Plante (2014) observă că uneori, copleșiți de nevoile și necazurile altor persoane putem să ajungem să fim mai puțin sensibili la suferință (ceea ce se numește oboseala compasiunii). Un exemplu pe care îl aduce în atenție Plante este frecvent și în viața noastră: știrile și evenimentele relatate de către mass-media ne obișnuiesc atât de mult cu o fațetă negativă asupra lumii încât ne „imunizăm” în fața unor probleme și ne arâtăm indiferenți în situații care ar trebui să ne stârnească compasiunea.
Ce este de făcut? Trebuie să trecem compasiunea în rutina noastră zilnică. Și nu este deloc greu să facem acest lucru:
- Ne putem uita împreună cu copilul la filme emoționante, putem să citim împreună cărți de calitate care au în prim plan această perspectivă. Dar nu trebuie să uităm: să facem acest lucru în familie, împreună.
- Bennett (2015) ne spune și că trebuie să avem grijă să-i mulțumim copilului ori de câte ori acesta face ceva pentru noi și să împărtășim cu el cum ne-a făcut să ne simțim gestul lui. Copilul o să fie fericit și o să tindă să repete gesturile frumoase.
- Alber (2016) ne spune că un mod excepțional de a-i învăța pe copii compasiunea la școală sau acasă este de a alege să susținem acțiuneile unei organizații de caritate, de a scrie o scrisoare de susținere pentru o cauză caritabilă în care copiii cred.
- În sfârșit, Larsen (2015) afirmă că un mod excelent de a dezvolta compasiunea la copiii noștri este creșterea „vocabularului” emoțiilor. Mai bine spus este bine să vorbim cu copiii despre diferite emoții (putem începe cu cele ale lui Paul Ekman – tristețea, fericirea, furia, dezgustul, disprețul, surpriza și frica) să-i învățăm să le recunoască la cei din jur și să reacționeze la ele (de exemplu cum trebuie acționat atunci când un om este trist sau îi este frică). Și nu uitați – la fel ca multe alte lucruri compasiunea de învață și ea … în familie!
*Desen de Diandra Pânișoară
[ Articol citit de: 796 persoane ]