Trăim deja într-o lume în care constanta este … schimbarea. Iar această schimbare se accelerează pe zi ce trece: lumea în care o să trăiască copiii noștri o să fie una a complexității, a flexibilității, a adaptării permanente. În consecință construcția oricărui element suplimentar, al oricărei perspective de dezvoltare, a tuturor oportunităților – iată ceea ce trebuie să urmărească profesorul la școală și părintele acasă. Astăzi vom discuta despre profilul de lider la copil; cu toate acestea pot să fie și adulți care vor spune– eu vreau ca micuțul meu să crească un adult fericit, nu mă interesează ca el să fie un lider!

Totuși, societatea spre care ne îndreptăm necesită din ce în ce mai mult un astfel de profil – așa că o să-l altoim pe profilul educațional conceput pentru copiii noștri fie că vrem, fie că nu vrem.

Și o să vedeți că un lider nu înseamnă doar cineva care îi conduce pe alții – ci în primul rând cineva care se conduce pe sine, o persoană dedicată, pasionată, entuziastă, tenace, care folosește eșecul ca o treaptă spre succes și nu ca o piedică ce duce spre alt eșec! Sunt caracteristici pe care cu toții le dorim la copiii noștri, nu este așa?

Ce putem face pentru a crește astfel de viitori adulți?

Daskal (2017) spune: lăsați copilul să își urmeze calea proprie fără să interveniți. Desigur, trebuie să-l susțineți și să-i „hrăniți” pasiunea, dar deciziile trebuie să-i aparțină, trebuie să le asume, să fie responsabil de ele.

Acesr lucru poate să ducă de multe ori la greșeală. Nu vă temeți de ea – dacă îi oferiți copilului posibilitatea eșecului el o să aibă lecții din care să învețe. Krenz (2008) spune că trebuie să le „predăm copiilor că este OK să facă greșeli în viață atât timp cât și-au dat toată silința să reușească.

Dumneavoastră – părintele ori profesorul – sunteți modelul cel mai bun despre cum poate să fie un lider. Copilul învață cel mai bine din exemplul direct, din lecția de viața și nu din povestiri și exemple teoretice. ȘI nu doar părintele este modelul perfect: mai putem adăuga în această ecuație familia. Gross (2014) spune că „trebuie să faceți întreaga familie să muncească ca o echipă ” – pentru că în familie copilul învață atât rolul de lider (să-i conducă pe ceilalți) cât și să se lase condus.

Părintele nu este doar un model, el este și persoana care stabilește limite (pentru copil, dar și pentru sine!).

  • Limitele impuse copilului încep de la a învăța să spuneți „NU!” Bradberry (2015) subliniază foarte clar „pentru a ajunge un lider copilul trebuie să fie capabil să amâne recompesele dorite și să muncească din greu pentru ceva ce este cu adevărat important”. Chiar dacă – fiind refuzați de adult – copiii pot să fie dezamăgiți pentru moment, ei o să învețe să aștepte, să își dorească mai mult un lucru, să fie perseverenți și vor afla că lucrurile nu se petrec întotdeauna cum vor ei, ci uneori trebuie să înveți flexibilitatea pentru a reuși.
  • Limitele pe care părintele le impune propriei persoane pornesc de la afirmația lui Petsinger (2015): „copilul nu sunteți dumneavoastră!” Copilul are pasiuni și puncte tari diferite de ale părintelui și trebuie să învețe să atinga scopuri, să învingă obstacole și să-și constriască povești de succes.

Liderul spune întotdeauna „Da, eu pot!” mai afirmă Krenz (2008). Acest lucru se învață, nimeni nu se naște cu această filosofie. Chiar dacă dumneavoastră sunteți nesiguri în ceea ce privește o situația au alta nu îi arătați și copilului nesiguranța. El trebuie să știe că are puterea să facă imposibilul și acest lucru o să-ș ajute pe viitor!

Cu toate acestea, nu orice obiectiv educațional este potrivit pentru orice vârstă; de pildă Riggio (2011) ne oferă o excelentă perspectivă în acest sens:

  • Între 2 și 5 ani – este, în opinia autorului, o perioadă de dezvoltare timpurie a inteligenței emoționale (în special controlul dorințelor și cultivarea răbdării în obținerea recompenselor).
  • Între anii 6-13 apare în prim plan lucrul în echipă bazat pe coordonarea eforturilor și cooperare.
  • Între anii 12-14 – abilități de management personal: astfel el învață mai bine să-și cunoască propriul potențial, să se evalueze critic și să-și stabilească obiectivele;
  • Între anii 15-19 se ajunge la coordonarea și conducerea unor proiecte complexe. Acum se învață modul în care se pot motiva oamenii, delegarea sarcinilor și monitorizarea activității întreprinse de către echipă.

*Desen realizat de Diandra Pânișoară

[ Articol citit de: 938 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.