Vreau să fie mai motivat. Cum să fac?

400 de articole de educație, Tehnici de motivare

Să urmărim o situație de bună practică în motivarea copiilor:

O mamă observa: Am văzut că fiica mea nu are suficientă încredere în ea.  Poate sunt și eu vinovată, sunt un părinte exigent, îi ceream să fie mereu cea mai  bună (și în tot ceea ce făcea). Probabil că presiunea fiind prea mare, fiica  mea a început să fie ezitantă, să evite confruntările, întrecerile cu alți  copii. Parcă nu avea chef să mai facă nimic. Nu știam ce să mai fac  pentru a o  motiva să învețe din nou să se bucure atunci când se implica în ceva, să aibă  curajul să încerce și în momentele în care nu era sigură că o să reușească.

Intuiția acestei mame a funcționat bine. Mulți părinți îi supun (fie că își  dau seama sau nu) la o presiune mult prea mare pe copiii lor. Și în cazul  presiunii pe care părinții este bine să o exercite există conceptul de optimum:  prea multă poate bloca dezvoltarea copilului, acesta devenind ezitant și  temător, prea puțină poate duce la o lipsă de provocare ceea ce este cel puțin  la fel de dăunător ca prima extremă. Dar să vedem mai departe ce a făcut părintele  respectiv.

Într-o zi, din întâmplare, nu am mai forțat-o să facă aia sau aia. I-am  spus să luăm o pauză și să vorbim între noi „ca fetele” ceea ce i-a plăcut tare  mult. Din vorbă în vorbă am ajuns să discutăm despre ultima „problemă”: a  “descoperit” , de vreo săptămână, plăcerea de a desena. La început totul era OK, apoi a început să spună că ea nu  poate desena frumos (la fel ca o colegă de la școală) și ori de câte ori i se  parea că nu i-a ieșit așa cum vrea rupea desenul. Iar lucrul ăsta se repeta din  ce în ce mai frecvent. Ei bine, am vorbit despre această situație. Am vorbit  despre cât de mult o va bucura momentul în care va termina un desen la care a  muncit mult și se va duce la școală să îl arate colegilor. Cum se vor uita  aceștia curioși, cum o să o înconjoare și o să o felicite etc. Ne-am jucat așa  cu iluziile până în momentul în care a spus: Gata, mă apuc să fac desenul ăla  fantastic! Nu o văzusem de mult așa de motivată, de determinată, dar acum mă  întreb –am acționat bine? Nu cumva acest joc al iluziilor ascunde și pericole?

Putem să o felicităm pe mama din cazul de mai sus pentru modul în care a  acționat. A descoperit – fără să își dea seama un mecanism psihologic extrem de  puternic: strategia de vizualizare. Și – merită subliniat – nu funcționează  doar în cazul copiilor, puteți să îl experimentați și dumneavoastră. Ce  înseamnă în fapt vizualizarea? Dacă ne gândim la lucruri pozitive, la  consecințele unor acțiuni, vom avea mai multe șanse să ne dorim cu atât de  multă ardoare acel lucru încât să ne mobilizăm exemplar toată energia pentru  a-l obține. Vizualizarea ne ajută să credem mai mult în forțele noastre și să  avem o determinare mai puternică în reușita noastră.

Avem un singur amendament la cele spuse mai sus. Vizualizarea este  potrivită dacă obiectivul pe care ni-l propunem și rezultatul pozitiv pe care  ni-l închipuim sunt posibile (chiar dacă în urma unui efort consistent și de  durată). Dacă mama din situația descrisă mai sus ar fi discutat cu fiica ei  despre satisfacția pe care o va încerca când va ajunge un pictor de renume  mondial, cu vernisaje în marile capitale ale lumii vizualizarea s-ar fi
transformat în fantazare (care este un mecanism de apărare și nu face decât să  ofere iluzia unei rezolvări a situației, neconducând și la acțiune). Cu toate  acestea există și dovezi care arată că până și în acest din urmă caz (unde  situația nu pare să conducă la rezultatul dorit) am putea avea succes. Nelson şi  colaboratorii (apud Gueguen, 2006) le cereau unor subiecţi să se gândească fie  la ceea ce îl defineşte pe Superman fie să se concentreze pe caracteristicile  unei camere. La un timp scurt după aceea persoanele în cauză erau rugate de  către cineva să se ofere voluntari pentru o acţiune ulterioară. Indivizii care  se gândiseră la supererou au fost într-o măsură semnificativ mai mare de acord  să participe decât cei care avuseseră de-a face cu un stimul neutru (se  gândiseră la caracteristicile unei camere).

În  concluzie, folosiți vizualizarea pentru a consolida motivația copilului  dumneavoastră pentru a face un anume lucru. Pe lângă mobilizarea mai mare a  resurselor acestuia o să obțineți și o perioadă foarte plăcută de comunicare cu  cel mic, de întărire a relației dintre dumneavoastră și el și de petrecere a  unui timp de calitate în familie.

[ Articol citit de: 38 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns