Să urmărim o situație de bună practică în motivarea copiilor:
O mamă observa: Am văzut că fiica mea nu are suficientă încredere în ea. Poate sunt și eu vinovată, sunt un părinte exigent, îi ceream să fie mereu cea mai bună (și în tot ceea ce făcea). Probabil că presiunea fiind prea mare, fiica mea a început să fie ezitantă, să evite confruntările, întrecerile cu alți copii. Parcă nu avea chef să mai facă nimic. Nu știam ce să mai fac pentru a o motiva să învețe din nou să se bucure atunci când se implica în ceva, să aibă curajul să încerce și în momentele în care nu era sigură că o să reușească.
Intuiția acestei mame a funcționat bine. Mulți părinți îi supun (fie că își dau seama sau nu) la o presiune mult prea mare pe copiii lor. Și în cazul presiunii pe care părinții este bine să o exercite există conceptul de optimum: prea multă poate bloca dezvoltarea copilului, acesta devenind ezitant și temător, prea puțină poate duce la o lipsă de provocare ceea ce este cel puțin la fel de dăunător ca prima extremă. Dar să vedem mai departe ce a făcut părintele respectiv.
Într-o zi, din întâmplare, nu am mai forțat-o să facă aia sau aia. I-am spus să luăm o pauză și să vorbim între noi „ca fetele” ceea ce i-a plăcut tare mult. Din vorbă în vorbă am ajuns să discutăm despre ultima „problemă”: a “descoperit” , de vreo săptămână, plăcerea de a desena. La început totul era OK, apoi a început să spună că ea nu poate desena frumos (la fel ca o colegă de la școală) și ori de câte ori i se parea că nu i-a ieșit așa cum vrea rupea desenul. Iar lucrul ăsta se repeta din ce în ce mai frecvent. Ei bine, am vorbit despre această situație. Am vorbit despre cât de mult o va bucura momentul în care va termina un desen la care a muncit mult și se va duce la școală să îl arate colegilor. Cum se vor uita aceștia curioși, cum o să o înconjoare și o să o felicite etc. Ne-am jucat așa cu iluziile până în momentul în care a spus: Gata, mă apuc să fac desenul ăla fantastic! Nu o văzusem de mult așa de motivată, de determinată, dar acum mă întreb –am acționat bine? Nu cumva acest joc al iluziilor ascunde și pericole?
Putem să o felicităm pe mama din cazul de mai sus pentru modul în care a acționat. A descoperit – fără să își dea seama un mecanism psihologic extrem de puternic: strategia de vizualizare. Și – merită subliniat – nu funcționează doar în cazul copiilor, puteți să îl experimentați și dumneavoastră. Ce înseamnă în fapt vizualizarea? Dacă ne gândim la lucruri pozitive, la consecințele unor acțiuni, vom avea mai multe șanse să ne dorim cu atât de multă ardoare acel lucru încât să ne mobilizăm exemplar toată energia pentru a-l obține. Vizualizarea ne ajută să credem mai mult în forțele noastre și să avem o determinare mai puternică în reușita noastră.
Avem un singur amendament la cele spuse mai sus. Vizualizarea este potrivită dacă obiectivul pe care ni-l propunem și rezultatul pozitiv pe care ni-l închipuim sunt posibile (chiar dacă în urma unui efort consistent și de durată). Dacă mama din situația descrisă mai sus ar fi discutat cu fiica ei despre satisfacția pe care o va încerca când va ajunge un pictor de renume mondial, cu vernisaje în marile capitale ale lumii vizualizarea s-ar fi
transformat în fantazare (care este un mecanism de apărare și nu face decât să ofere iluzia unei rezolvări a situației, neconducând și la acțiune). Cu toate acestea există și dovezi care arată că până și în acest din urmă caz (unde situația nu pare să conducă la rezultatul dorit) am putea avea succes. Nelson şi colaboratorii (apud Gueguen, 2006) le cereau unor subiecţi să se gândească fie la ceea ce îl defineşte pe Superman fie să se concentreze pe caracteristicile unei camere. La un timp scurt după aceea persoanele în cauză erau rugate de către cineva să se ofere voluntari pentru o acţiune ulterioară. Indivizii care se gândiseră la supererou au fost într-o măsură semnificativ mai mare de acord să participe decât cei care avuseseră de-a face cu un stimul neutru (se gândiseră la caracteristicile unei camere).
În concluzie, folosiți vizualizarea pentru a consolida motivația copilului dumneavoastră pentru a face un anume lucru. Pe lângă mobilizarea mai mare a resurselor acestuia o să obțineți și o perioadă foarte plăcută de comunicare cu cel mic, de întărire a relației dintre dumneavoastră și el și de petrecere a unui timp de calitate în familie.