Violența în școală: este copilul meu o victimă?

400 de articole de educație, Comunicarea eficientă cu copiii

Presa relatează că aproape 500 de cazuri de bullying s-au semnalat la Telefonul Copilului în douăbullying (340x338) luni și 87% dintre acestea s-au petrecut în școală. Este un fenomen pe care nu mai trebuie să-l ignorăm, școala este un loc unde de multe ori violența este prezentă. Iar copilul/elevul nostru petrece mult timp la școală astfel încât există un mare pericol ca el să devină țintă a unei agresiuni (fie ea verbală sau chiar fizică).

Ce trebuie să îl învățăm pe copil pentru a diminua riscul ca elevii să mai ajungă în astfel de situații? Arthur H. Bell (2005) explică de ce unii oameni devin victime ale abuzului verbal (elemente care ar putea, la fel de bine, să fie extrapolate la abuzul fizic):

  • stilul personalităţii de care dă dovadă victima intră în contradicţie directă cu stilul abuzatorului
  • victima se află la locul nepotrivit (oricine altcineva în locul ei primea un „tratament” similar)
  • victima este percepută de către abuzator ca un „sac de box” doarece niciodată nu ripostează.
  • victima este percepută drept marginală (nu are prieteni care să-l susțină, aparține unei minorități, este în opoziție în raport cu ceea ce consideră important abuzatorul – spre exemplu are note bune ceea ce este considerat o problemă de agresor care are de obicei o situație slabă la învățătură etc.)
  • victima este nou venită în școală sau grupul respectiv.

Ce este de făcut? Pentru început copilul trebuie să vadă dacă se află în una din situațiile de mai sus. Dacă se află în locul nepotrivit – de exemplu se află în clasă între doi colegi care se ceartă, trebuie să vadă dacă nu se poate retrage din poziția problematică. Trebuie să învețe să riposteze – chiar dacă nu în același mod ca agresorul – deoarece de multe ori abuzatorii se „leagă” de cei slabi, care nu pot – sau nu știu – să reacționeze. Este bine să-și facă prieteni deoarece agresorii se feresc să se lupte cu multe persoane în același timp, caută de obicei persoane izolate, care nu au cum să ceară ajutor.yummy

Dincolo de toate aceste lucruri, copilul trebuie să știe că o să găsească întotdeauna în părinte și în profesor parteneri pe care poate să se bazeze, oameni care să-l asculte, să-l înțeleagă, să-l ajute punctual și pe termen lung. Copilul trebuie să știe că nu este singur și că o să fie ajutat să depășească momentele dificile. Dar nu este suficient să credeți în acest deziderat, trebuie să o arătați zilnic prin modul în care comunicați cu el!

[ Articol citit de: 99 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns