Vacanța cu un copil răsfățat

400 de articole de educație, cu copilul în vacanță

Ai un copil răsfățat? Iată o întrebare la care puțini părinți ar răspunde „Da!”. Totuși, este suficient să privești în jur – în magazine sau pe stradă, la plajă sau în holul hotelului și să observi că mulți copii trec deseori de limitele pe care părintele vrea să le impună în educația lor.

Dar să începem cu … începutul. Ce este un copil răsfățat?

Conform lui Neuman (2017) un copil răsfățat este cel care nu dorește să se conformeze la lucrurile care se întâmplă zilnic în familia lui: spre exemplu refuză să vină la timp la masă sau refuză să se culce la ora stabilită. Autorul se exprimă foarte clar:  el vrea să primească ceea ce-și dorește pe loc, nu acceptă niciun fel de amânări!

Dar de ce cedează un părinte la dorințele imperative și nerezonabile ale copilului său (împingându-l pe acesta pe calea răsfățului)?

Newman (2012) ne oferă posibile răspunsuri:

  • Părintele cedează pentru a obține aprobarea copiilor săi. De multe ori părinții confundă dragostea cu care trebuie înconjurați copiii cu lipsa limitelor în educația acestora.
  • Uneori părintele poate să se simtă vinovat pentru că nu petrece suficient timp cu copiii lui. În acest moment părintele „flexibilizează” limitele pentru că atenuează astfel sentimentul de vinovăție.
  • În sfârșit, părintele cedează pentru că alți prieteni/vecini oferă o grămadă de lucruri copiilor și nu vrea să simtă (el sau copiii săi) în inferioritate.

Iată trei motive pentru care acțiunea părintelui îl poate împinge pe copil pe calea răsfățului. Dar, ar putea să se întrebe unii cititori, care este problema că îi ofer copilului prea mult și prea repede?

Iară o întrebare la care trebuie să răspundem! Fac părinții un lucru greșit atunci când aleg să cedeze în fața copilului răsfățat?

Dincolo de efortul mai mare (și de multe ori chiar inutil) pe care părintele îl face pentru a-l educa, Neuman ne spune că dintr-un copil răsfățat o să se dezvolte un adult răsfățat (cu tot ceea ce presupune asta: ajunge o persoană nefericită, frustrată, gândindu-se mai degrabă la ceea ce nu are decât la ceea ce are, este împins în situația de trișa atunci când dorințele nu îi sunt rezolvate imediat etc.).

Ne dorim asta pentru copilul nostru?

Dar ce este de făcut dacă ne dăm seama că am alunecat deja pe panta răsfățului?

 

Taylor (2010) observă că este foarte important să le fie dezvoltat copiilor un sentiment de proprietate asupra acțiunilor lor. Ce însemnă acest lucru? O acțiune are întotdeauna consecințe! Autorul punctează: „Dacă copiii fac lucruri bune, se întâmplă lucruri bune, dacă fac lucruri rele, se întâmplă lucruri rele și dacă nu fac nimic, nu se întâmplă nimic”.

Dacă nu reușim să îi facem pe copii să aibă sentimentul proprietății acțiunilor lor ajungem la imaginea copilului răsfățat; indiferent dacă face bine, rău sau nimic, el primește IMEDIAT ceea ce își dorește!

Dar, așa cum am văzut deja, problema nu o să rămână doar în copilărie. Și Taylor spune că mai târziu, la maturitate, acești copii o să fie nepregătiți pentru viață – deoarece în lumea reală acțiunile noastre au consecințe!

Și nu ne oprim doar la acest prim pas. Mergem și mai departe! Pickhardt (2009) ne oferă câteva idei:

  • Atunci când copilul se mainfestă prin răsfăț îi putem cere reciprocitate. Vrei să îți iau jucăria asta? O vrei acum, imediat? Da, ți-o iau, dar trebuie să faci și tu X lucru.
  • Al doilea element valabil cu un copil răsfățat este compromisul. Vrei să te joci doar tu cu jucăria? Nu se poate, trebuie să te joci tu, dar apoi îi lași și pe frații tăi. Dacă nu ești de acord o să se joace doar ei cu jucăria. Dar dacă ești de acord o să ai ocazia să stabilești tu ora la care te joci sau poți să te joci tu primul!
  • O problemă cu copiii răsfățați este că – din moment ce primesc ceea ce vor fără să fie refuzați niciodată – vor avea din ce în ce mai puțină empatie pentru ceilalți. Trebuie, de fiecare dată când părinții îi respectă copilului dorințele să i se atragă ateția că și el trebuie să facă la fel, la rândul său. Apoi, când copilul se manifestă cu egoism i se aduc – iar și iar – în atenție aceste aspecte. Chiar dacă acest exercițiu nu să funcționeze de la început, la un moment dat „picătura chinezească” o să provoace efecte. Deci, perseverați!

[ Articol citit de: 1303 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.