Tu și copilul tău: verifică ce stil de învățare are!

400 de articole de educație, Învățarea

De multe ori există adevărate dispute între părinți și copii ( la fel ca între profesori și elevi). Sunt destule stil de învățaresituații în care adulții îi acuză pe cei mici spunând ceva de tipul: „de ce nu înțelegi?” Iar copilul pare să fie de pe altă lume deoarece ceea ce pare logic și clar adultului nu este la fel și pentru copil (dar câteodată și invers!).
Mai mulți autori s-au ocupat de analiza stilurilor de învățare (vezi spre exemplu excelentul model în patru categorii elaborat de către Kolb). Astăzi vă propunem însă un inventar mult mai vast (elaborat de către Felder și Henriques încă din 1995 a cunoscut reelaborări care au condus în final la un excelent instrument prin care vă puteți verifica stilul de învățare – link-ul se află la finalul articolului). Cercetătorii ne cer să răspundem la câteva întrebări mari pentru a putea afla stilul propriu de învățare:
1. Ce tip de informație preferăm: (a) senzorială (externă) – care implică observare, găsirea datelor, preferința pentru fapte și experimente sau (b) intuitivă (internă) unde ne interesează posibilitățile, speculația, imaginația, teoretizarea? Autorii spun că toată lumea are ambele tendințe, dar cu una dintre ele ne simțim mai bine să lucrăm.
2. Suntem mai degrabă persoane: (a) vizuale (ne plac picturile, diagramele, graficele, demonstrațiile) sau (b) auditive (preferăm discuțiile, reținem mai bine ceea ce auzim)? (Felder și Henriques spun că celelalte canale senzoriale – atingerea, gustul și mirosul – sunt mai puțin importante pentru învățarea școlară și nu au pus accentul decât pe vizual și auditiv).
3. Care organizare a informațiilor este mai bună pentru dumneavoastră: (a) inductivă (unde faptele și observațiile sunt oferite, pornind de la particular – date, observații, măsurători – spre general – reguli de guvernare, legi, teorii) sau (b) deductivă (care are direcția opusă celei inductive)? Autorii ne spun că stilul inductiv este stilul natural de învățare (și este de ajuns să privim cu învață un bebeluș pentru a ne da seama că așa este), iar stilul deductiv este stilul cu care operează profesorii, în predare.
4. Cum vă place să procesați informațiile: (a) în mod activ (vă implicați în activități fizice, în discuții) sau (b) reflexiv (prin introspecție)?
5. Care este modul în care înțelegeți ceea ce învățați: (a) secvențial (pas cu pas) sau (b) global (în salturi, având nevoie să aveți o privire globală asupra lucrurilor, făcând pași intuitivi – uneori fără să știți cum ați ajuns la soluții)?
Oamenii sunt diferiți, elevii sau copiii dumneavoastră pot avea alt stil de învățare decât părinții sau profesorii lor. Adultul (fie el părinte sau profesor) trebuie să facă eforturi de a se adapta tuturor acestor elemente (oricât sunt acestea diferite de propriul stil de învățare). Iată de ce Felder și Henriques ne pun în gardă cu câteva reguli pe care le-am putea urma cu toții pentru a atinge cât mai multe aspecte cuprinse în stilurile de învățare descrise mai sus:
Atunci când predăm ceva nou, această informație trebuie să fie legată de conținutul care a fost prezentat înainte, cu ceea ce o să de informațiile care vor urma și experiența personală a copiilor.
– Trebuie să oferim un echilibru între: informația concretă (fapte și date) și conceptele abstracte (principii, teorii) între exercițiile de rezolvare a problemelor (și acele informații care vizează o înțelegere a aspectelor fundamentale.
– Putem să ajutăm copiii să-și exerseze atât aspectele senzoriale (prin exersarea atenției la detalii, observare, experimentare) cât și cele intuitive (făcând inferențe logice și generalizări).
– Trebuie să utilizăm scheme, filme și elemente grafice înainte, în timpul și după prezentarea verbală.
– Trebuie să oferim copiilor timp pentru reflecție; de obicei adulții se grăbesc să impună propriul ritm de învățare și nu au răbdare ca elevul să reflecteze, să integreze informația să o analizeze. În scop similar putem utiliza problemele care nu au o singură soluție, care îi provoacă pe copii să treacă dincolo de prima idee care le-a venit în minte (vom stimula gândirea globală). Nu în ultimul rând nu trebuie să uităm că este bine să aplaudăm soluțiile creative (chiar pe cele incorecte!)
Dar înainte de a începe să faceți orice pas este bine să faceți testul propus de autori împreună cu copilul sau elevul dumneavoastră. Apoi răspundeți la întrebarea: care sunt diferențele, care sunt asemănările? Ce puteți face?

Află stilul de învățare

[ Articol citit de: 78 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns