Temele pentru acasă: reguli pentru părinți

Problema temelor pentru acasă a fost și este larg dezbătută în triunghiul școală-părinți-elevi. Discuțiile pornesc de la importanța și locul lor în dezvoltarea copilului și ajung la perspectiva învățării în clasă (care poate conduce chiar la eliminarea completă a temelor pentru acasă). Părerile sunt împărțite între profesori și părinți: astfel profesorii se plâng că părinții nu urmăresc suficient implicarea copiilor lor în rezolvarea temelor, părinții acuză școala că dă prea mult de lucru elevului acasă, că temele sunt prea multe, prea grele și că fiecare dascăl în parte nu ține cont de faptul că elevul are mai mulți profesori (și dă teme pentru acasă fără să țină seamă de faptul că elevul a mai primit deja și alte teme).

Chiar dacă întoarcem problema temelor pentru acasă pe toate fețele, un lucru rămâne clar: faptul că micuțul nostru are teme de rezolvat induce modificări în climatul familial. Iată de ce părinții trebuie să gestioneze cu atenție acest fenomen (mai ales că este vorba despre o situație de lungă durată). Dumesnil (2010) ne atrage atenția asupra unor aspecte de care părinții trebuie să țină seama:

• Prima întrebare: când se fac temele? Trebuie spus că, de cele mai multe ori, efectuarea temelor nu este unul dintre cele mai plăcute momente ale zilei pentru copil. Iată de ce este posibil ca el să încerce – prin diferite pretexte – sa amâne momentul. Părintele trebuie să se asigure că elevul se apucă de teme cât mai devreme posibil, când informațiile predate la școală sunt încă proaspete în mintea lui. Nu trebuie să uităm că, pe măsură ce trece timpul copilul devine mai obosit, se apropie ora de culcare etc. Este utilă stabilirea unor limite – cum este, spre exemplu, regula bunicii (Grandma’s Rule) care spune că „tortul se mănâncă după ce copilul a terminat supa”. Copilul dorește să vadă un film la televizor, să se joace pe computer, să iasă cu prietenii etc. Toate acestea sunt elemente motivante care să asigure realizarea în bune condițiuni a temelor pentru acasă. Majoritatea părinților știu această regulă, dar puțini o aplică. De obicei părintele cedează și își lasă copilul să amâne momentul în care se apucă de teme (din oboseală, din faptul că micuțul aplică un mic șantaj emoțional asupra părintelui etc.)
• Un alt aspect important este dat de locul în care trebuie să se desfășoare temele. Este bine dacă cel mic are la dispoziție un loc izolat unde să nu existe stimuli perturbatori. Dumesnil atrage atenția asupra greșelii pe care o fac unii părinți atunci când – speriați că micuțul lor ar putea să nu-și facă temele – aleg să îl pună să facă temele alături de ei. În fapt, chiar acest lucru distrage atenția copilului, părinții pot să aibă discuții, să se uite la televizor, iar asta perturbă concentrarea copilului. Fiul/fiica dumneavoastră trebuie să învețe să-și construiască un mediu favorabil învățării, să își dezvolte puterea de concentrare, să își facă un obicei din a rezolva temele (ideea de obișnuință este foarte utilă, copilul o să ajungă să considere firesc momentul în care venind de la școală se apucă de rezolvarea temelor, nu o să mai încerce să amâne momentul).
• Durata în timp a rezolvării temelor este un alt aspect esențial. Există riscul ca micuțul să stea prea mult timp încercând să rezolve temele (fie că nu reușește, fie că are perioade de timp în care nu le rezolvă deși stă cu caietele în față). Este bine ca părintele să încerce să urmărească care este durata medie a timpului care îi este necesar copilului ca să rezolve temele și să stabilească, împreună cu acesta, care sunt limitele de timp necesare. Folosirea unor factori motivatori (așa cum am expus mai devreme) sprijină încadrarea în limitele convenite. La un singur aspect trebuie să fie părintele atent când pune în practică o astfel de metodă: tendința copilului de a acționa superficial, de a rezolva „repede” temele pentru ca apoi să spună „Gata!” și să încerce să treacă la activitățile motivatoare. Dar dacă părintele este ferm de la început și copilul își dă seama că rezolvarea superficială a temelor mai mult îl încurcă decât îl ajută în obținerea recompenselor, problema o să se rezolve de la sine.
• În sfârșit, gradul de supraveghere este un alt aspect de care trebuie să se țină seama. O supraveghere foarte strictă o să îl pună pe copil în situația de a își rezolva cu succes temele, dar o să îi diminueze gradul de autonomie. O supraveghere foarte relaxată (sau inexistentă!) conduce la tendința copilului de a rezolva superficial sau de a evita efectuarea temelor. Părintele trebuie să găsească acel echilibru care să conducă și la un grad de autonomie ridicat, dar și la rezolvarea în bune condiții, zi de zi, a temelor pentru acasă.

Un ultim aspect asupra căruia ne oprim în acest articol privește atât activitatea părintelui cât și a profesorului. Colaborarea dintre cei doi este vitală pentru ca întregul proces e învățământ să funcționeze la cote optime (deci și efectuarea temelor pentru acasă). Profesorii trebuie atenționați atunci când temele date răpesc copilului din timpul pentru relaxare și reîmprospătare. Părintele trebuie să discute cu toți profesorii elevului său, să găsească cu ei echilibrul între învățarea în clasă și învățarea acasă.