Autorul acestei tehnici (Ishikawa, 1983) își propunea, iniţial, investigarea cauzelor producţiei de proastă calitate prin utilizarea unei diagrame sub forma scheletului unui peşte; pentru aceasta, procesul porneşte de la notarea problemei într-un chenar care va forma „capul” peştelui.
În calitate de cadru didactic ori de părinte această tehnică este folositoare deoarece îl sprijină pe elev/copil să identifice, cu acuratețe, o mulțime de cauze posibile pentru o situație dificilă în care a ajuns. Pe de o parte îl ajută pe cel mic să investigheze (și să se investigheze) profund, pe de altă parte acesta află că viața este complexă, are nuanțe, că trebuie să dai dovadă de atenție și răbdare, să nu te grăbești să tragi concluzii etc. Activitatea se poate face de către copil sub supravegherea adultului (părinte, profesor), dar este și mai bine dacă toată familia participă și completează cauzele probabile ale problemei. În figura de mai jos prezentăm un exemplu de matrice fishboning precum și modul în care poate să fie ea completată de către familie.
Unul dintre părinți poate să fie moderatorul discuției. El trebuie să testeze dacă toată lumea este de acord în privința cauzelor identificate. Apoi, părintele care și-a asumat acest rol se oprește asupra fiecărei cauze în parte solicitând celorlalți să decidă prin vot (ridicarea mâinilor) și să decidă care dintre ele sunt cele mai importante (în clipa aceasta, informațiile care nu primesc voturi sunt șterse). Este utilă o discuție de profunzime a fiecărei cauze importante (uneori este chiar bine să fie analizate, în parte, în calitate de noi probleme care necesită o diagramă fishboning); astfel se pot identifica și alte soluții. Mai mult decât atât, se recomandă ca diagrama să fie agățată undeva la vedere (în bucătărie, în camera copilului) ca toate cauzele situației respective să fie tot timpul sub privirile celui mic (pentru ca el să le conștientizeze și să se concentreze pe rezolvarea lor).