Tati/mami mi-e frică… Ce face părintele?

Trăim într-o societate din ce în ce mai agitată. Știrile aduc în fața familiilor (părinți și copii deopotrivă) multe imagini „care pot să afecteze emoțional”. Părinții hiperprotectivi (părinții-elicopter pe care îi descriam pe larg într-un articol anterior) sunt și ei un factor care pot să inducă frică.

Este frecventă frica la copii? Joshi (2012) spune că 63% dintre copiii părinților care au fost incluși în cadrul unei cercetări au o frică sau o fobie semnificativă. Vreți să știți și care sunt cele mai des întâlnite fobii? Pe primul loc se află frica de întuneric urmată de frica de păianjeni. „Podiumul” este încheiat de frica de câini.

Dincolo de această listă există multe alte fobii pe care copiii le pot avea și care le strică viața. Ei pot să piardă oportunități, pot să nu se bucure de evenimente din viața lor, pot să fie pur și simplu îngroziți de un lucru sau altul.  Iar pentru părinți aceste lucruri pot să pară superficiale („crește și o să treacă și asta!” este o reacție pe care o întâlnim frecvent), dar pe măsură ce timpul trece aspectele pot să se agraveze și o să fie mai greu de ignorat. Iată de ce părinții trebuie să acționeze. Joshi ne pune la dispoziție câteva opțiuni la care este bine să ne gândim cu atenție:

• • trebuie să vă feriți să ironizați/ridiculizați frica/fricile copiilor. Uneori părinților le este greu să înțeleagă sau pot să le pară „prostești” fricile pe care copiii lor le încearcă. Dar pentru copii frica este foarte puternică și nu îi ajutăm dacă le spunem să „înceteze” sau că „nu ar trebui să le fie frică!”

 

• • discutați despre frica respectivă fără să o minimizați. Trebuie să ajungem la cauza declanșatoare a stresului și acolo să acționăm. Trebuie să știm de ce îi este frică cu adevărat, să căutăm explicații mai puțin evidente și să le oferim susținerea de care au nevoie ca să înțeleagă cu ce se confruntă;

 

• • un factor agravant (uneori chiar declanșator) este transferul de la părinți la copii. Frica dumneavoastră o să devină foarte repede și frica copilului dumneavoastră. Dacă aveți o fobie copilul o să o internalizeze. Nu uitați, așa cum spuneam în articolul de săptămâna trecută copiii sunt oglinda părinților…

 

• • uneori – spune foarte bine Joshi – noi le inducem copiilor anumite fobii pentru simplu fapt că presupunem – în mod greșit – că lor ar trebui să le fie frică. Chiar dacă dumneavoastră nu vă este frică de înălțime spre exemplu, dacă o să-i spuneți ceva de genul „s-ar putea să îți fie frică…” , ei bine, copilul dumneavoastră o să se gândească la cuvintele acestea și s-ar putea să ajungă la o fobie care nu se producea dacă nu aveați respectiva remarcă.

 

• în sfărșit, dacă ați ajuns în situația dificilă în care frica este acolo și copilul dumneavoastră este depășit de situație trebuie să încercați să îl ajutați să scape de ea. Dar trebuie să faceți acest lucru gradat, pe principiul „pașilor mărunți” și să sărbătoriți fiecare mică victorie fără să vă pierdeți răbdarea. De altfel răbdarea este un instrument excepțional în „arsenalul” părintelui de succes.