Sunt părinte: ce trebuie să spun și să fac?

Uneori părinții (în special cei aflați la primul lor copil) se întreabă: ce trebuie să spun, ce trebuie să fac, cum trebuie să acționez pentru ca să fiu un părinte bun? Un prim îndemn pe care îl putem considera important este să dovediți sinceritate, să încercați să eliminați stresul și să vă comportați natural. Nu numai dumneavoastră învățați cum este „meseria” de părinte, ci și fiul/fiica învață cum este să fie copilul dumneavoastră. Vă dezvoltați împreună, vă sprijiniți în această descoperire de sine și a celuilalt. Și nu trebuie să uitați: stresul este calea cea mai sigură să ajungeți la situații problematice.

Dincolo de aceste elemente putem utiliza cu succes lista întocmită de Departamentul de educație – Statele Unite ale Americii. Iată ce ne propune respectivul document ca roluri de care un părinte nu trebuie să uite:

• Trebuie să vă exprimați iubirea. Iubirea părinților pentru copiii lor trebuie să fie permanentă și exprimată în fiecare ocazie. Copiii trebuie să știe (și să vadă!) că părinții lor îi iubesc, să fie siguri de asta. Acest lucru nu înseamnă că părinții trebuie să iubească tot ce fac copiii lor: uneori copiii fac lucruri care îi supără pe părinți, iar aceștia trebuie să acționeze, dar acest lucru nu exclude iubirea necondiționată acordată copilului în ansamblu.
• Trebuie să oferiți suport. Copiii trebuie să facă față unui set de probleme și obstacole care ar putea să le pară părinților ca fiind minore. Totuși, lucrurile pot să fie diferite în viziunea copiilor și aceștia se așteaptă să primească sprijin, laude și încurajări din partea părinților lor.
• Stabilirea limitelor. Copiii au nevoie de părinți care alături de ceilalți adulți din viața lor (bunici, profesori) să ofere o supraveghere adaptată vârstei lor. Limitele sunt responsabile de siguranța fizică și emoțională a copiilor: deci – chiar dacă la început copilul se poate supăra – nu trebuie să vă fie frică să stabiliți limite, este rolul dumneavoastră!
• Trebuie să deveniți un model de rol. Copiii fac ceea ce văd la adulții care-i înconjoară (și în special la părinții lor).
• Trebuie să le predați copiilor lecția responsabilității. Acest lucru începe prin sarcini punctuale: curățenia în propria cameră, ajutor la treburile familiale și ajungând la o întreagă filozofie a responsabilității în care copilul își acceptă și reflectă la consecințele pozitive sau negative ale comportamentului lui.
• Oferirea unui evantai larg de experiențe de viață. Părintele trebuie să fie cel care poate (și trebuie) să deschidă o ușă spre noi interese, noi persoane și o nouă lume pentru copilul său. El trebuie să fie un ghid și un sprijin în descoperirea de către copil a talentelor, a intereselor pe care acesta le are.
• Trebuie să trateze cu respect copilului. Să-i ofere încredere, să încerce să-i înțeleagă alegerile și interesele, să fie empatic cu copilul.

O singură întrebare la finalul acestui articol: dacă analizați ultima lună din viața dumneavoastră și a copilului – câte dintre aceste reguli au fost îndeplinite și câte au fost „ratate”. Ce puteți face pentru ca luna următoare să le includeți pe toate în experiența dumneavoastră cotidiană?