Succesul de mai târziu începe acum! Ce trebuie să învețe copilul dumneavoastră…

400 de articole de educație, Dezvoltarea personală la copii

Sunt multe cărți care încearcă să ne învețe cum și ce trebuie să facem pentru a avea succes în viață. Într-o succesul 1societate competitivă (cu sau fără criza pe care o traversăm în prezent), fiecare sugestie, fiecare pont, fiecare soluție poate să facă diferența. De exemplu, cărțile de tipul: „Cum să răspunzi la un interviu de angajare”, îți spun ce face și ce gândește posibilul angajator, dar se centrează mai mult pe cel care își dorește un post, cum trebuie să-și identifice și dezvolte anumite calități și puncte forte. Dincolo de orice rețetă, autocunoașterea și autodezvoltarea rămân – într-adevăr – surse sigure ale creșterii șansei succesului în viață. Dar, dacă lucrurile stau așa, ne putem pune următoarea întrebare: de ce să începem atât de târziu, de ce să nu-i predăm copilului nostru aceste lecții, să-i oferim aceste filtre de înțelegere a vieții? Așa cum avem grijă să-și mănânce legumele sau să facă mișcare pentru a crește sănătos, nu este de datoria noastră să-l fortificăm și pentru încercările pe care viața i le va pune înainte?

Hodgoson (2006) ne vorbește la un moment dat de o astfel de listă a dezvoltării personale; acolo unde am obține punctaje scăzute, ca adulți, trebuie să îmbunătățim. Ori o astfel de listă este utilă și pentru educația copiilor noștri, pentru a suplini acolo unde școala sau viața nu reușesc întotdeauna să găsească soluții:

1. Capacitatea de a învăța din propria experiență și de a reflecta la cele învățate. Unii părinți s-ar putea întreba: „Dar nu vine asta de la sine? O experiență nu produce învățare?”

Aveți dreptate: orice experiență produce o învățare implicită. Dar nu știm cât și cum a învățat copilul din cele ce i s-au întâmplat. Așa cum folosim o sită pentru a strecura, copilul trebuie sprijinit să învețe cât mai multe lucruri din experiențele prin care trece. Puteți începe prin a-l întreba ce s-a întâmplat la grădiniță/școală, să comentați cu el toate evenimentele zilei. De fiecare dată îi puteți cere să sublinieze ce învățăminte se puteau trage. Puteți să anticipați experiențe negative („Ce faci dacă un copil îți vorbește urât?” „Ce faci dacă prietenul tău cel mai bun îți strică jucăria?” „Ce faci dacă vezi pe cineva care fură un lucru?” etc.) pentru a-l pregăti să-și înțeleagă trăirile, să se poată autocontrola atunci când acest lucru se impune. Copilul mai poate învăța să facă asta prin modelul părinților. Ori de câte ori unuia dintre părinte i se întâmplă ceva (iar copilul este participant la respectivul eveniment) părintele trebuie să discute cu micuțul provocându-l: „Ce crezi că trebuie să învăț eu din ce s-a întâmplat?” Pe lângă faptul că oferă un bun model o astfel de manieră de lucru îi arată copilului că a învăța din propria experiență (și a altora) este un lucru care nu se produce doar în copilărie, ci este un exercițiu pe care va trebui să-l facă pe parcursul întregii sale vieți…

2. Capacitatea de a lua decizii. În articolul de săptămâna trecută (https://performante.ro/ma-implic-in-viata-copilului-meu-cand-mai-mult-inseamna-prea-mult) vorbeam despre supra-controlul pe care părintele de astăzi este tentat să-l exercite asupra copilului său. De câte ori copilul vă întreabă: „Tată/mamă ce să fac?” ar trebui să îl priviți cald, dar să-i spuneți: „Tu ce crezi că ar trebui să faci?” Să nu cedați atunci când el spune că se află într-un impas și că este datoria dumneavoastră de părinte să-l ajutați. Ajutorul dumneavoastră este mult mai prețios, dacă îi sunteți alături pentru a-l sprijini să nu greșească, dar el trebuie să fie cel care va identifica soluțiile care se impun. Cântăriți împreună alternativele, învățați-l să analizeze și – în final – să-și asume decizia. O să observați că micuțul va încerca un puternic sentiment de mândrie și nivelul său de independență va crește.

3. Capacitatea de a căuta informații. De multe ori acest aspect poate fi privit drept parte a procesului de decizie. Înainte de a se hotărî într-un fel sau în altul putem să-i cerem copilului să-și argumenteze opțiunea: „Pe ce te bazezi când spui că așa este mai bine?” Îl putem ajuta să învețe să-și caute argumentele, să nu se oprească la primele informații găsite, să insiste, să persevereze. De obicei școala îl învață cum să rezolve probleme gata formulate. Însă viața este mult mai complexă: mai întâi trebuie să vezi unde este problema, ea nu este niciodată clară, sigură, evidentă și pregătită pentru rezolvare. Abia apoi îți cauți informațiile pentru a o rezolva și nici măcar acum lucrurile nu se termină. Trebuie să ne învățăm copiii să pună în practică soluțiile la care au ajuns, să vadă dacă ele merg sau nu. De multe ori, ceea ce pare fezabil la nivel teoretic este respins de practică… (mai multe informații despre modul de a-l învăța pe copil toate aceste elemente se găsesc în metoda Creative Problem Solving – Treffinger & Isaksen 1985).

4. Capacitatea de a evalua propriile puncte forte și puncte slabe. Supuși permanent unui proces de evaluare, copiii noștri sunt mult mai puțin pregătiți să facă față unei autoevaluări. În fața unui examen oral, chiar și studenții mei au dificultăți de a putea să se autoaprecieze obiectiv. Ori la baza oricărui proces de dezvoltare personală stă o bună autocunoaștere. Este într-adevăr, un proces dificil; presupune a trece dincolo de subiectivitatea pe care fiecare dintre noi o avem și a identifica – cu acuratețe – propriul potențial. Astfel ne putem bucura și putem avea încredere în propriile forțe (fără a omite elementele care se cuvin îmbunătățite). Un copil cu o bună cunoaștere de sine capătă o siguranță de sine crescută, devine mai ferm în relațiile cu ceilalți (o fermitate care nu este generată de agresivitate, ci de putere), este mai greu de distras de la scopul propus în viață. Ori tocmai aceste aspecte ne dorim pentru copilul nostru!

Lista lui Hodgson (din care am extras și dezbătut doar câteva aspecte) se poate completa de către fiecare părinte în parte. Este o șansă pe care nu trebuie să o ratăm: să creștem un copil puternic, adaptat, stabil emoțional și fericit.

[ Articol citit de: 45 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns