Toți părinții doresc ca micuții lor să crească frumoși și independenți. Când aceasta nu se întâmplă, când 
copiii se tem de diferite lucruri și se feresc de a se lua la „trântă cu viața”, părinții se întreabă: „Ce s-a întâmplat?”
Cercetarea lui Source (apud Ciccotti, 2008) ne oferă un posibil răspuns: cauza problemei pare să fie chiar comportamentul părintelui. Și această situație apare devreme în viața copilului, studiul în cauză fiind realizat pe mai mulți bebeluși (de douăsprezece luni). Sarcina era simplă: copiii trebuiau să traverseze o măsuță de sticlă situată la 30 cm de podea (element neplăcut deoarece micuții încercau un sentiment de nesiguranță privind golul de sub ei). La rândul lor mamele stăteau de partea cealaltă a măsuței și își îndemnau copiii să o traverseze. Mimica mămicilor trebuia să fie de
(1) interes și bucurie;
(2) mânie/supărare; ori
(3) teamă/stres.
Concluziile studiului au arătat că 74% dintre bebeluși au trecut fără probleme peste suprafața de sticlă când mamele arătau bucurie sau interes. Dacă mamele erau mânioase ori triste mult mai puțini copiii au ales să îndeplinească sarcina. Lucrurile au devenit însă dramatice în cel de-al treilea caz: nici un copil nu a acceptat să treacă peste suprafața de sticlă dacă mama părea speriată.
Concluzie: este bine să fim atenți la propriul comportament atunci când încercăm să-l formăm pe al copilului. Micuțul ne va imita, va prelua și va interioriza îngrijorarea ori supărarea noastră. Dacă vrem să nu ne repete greșelile trebuie să învățăm să ne controlăm în prezența lui. Părinții sunt primii eroi, primele modele din viața copilului!