În aceste zile în care generozitatea și deschiderea față de cel de lângă noi trebuie să fie cuvântul de
ordine ne oprim asupra unui subiect important: cum noi, părinți sau profesori avem de spus cel mai greu cuvânt în educația copiilor. Și nu este vorba doar de elementele evidente, ne referim în cele ce urmează la aspectele nebănuite, peste care trecem de multe ori cu vederea, dar care înseamnă enorm în dezvoltarea copiilor.
Pentru aceasta vă supunem atenției două experimente. În primul dintre acestea Hildum şi Brown au telefonat studenților de la Universitatea Harvard cerându-le să-și exprime atitudinea în raport cu sistemul educațional al respectivei instituții de învățământ. La jumătate dintre studenți experimentatorul spunea „bine” ori „mm-hmmm” ori de câte ori studenții apreciau pozitiv sistemul educațional respectiv. Pentru cealaltă jumătate dintre studenți experimentatorul oferea aceleași comentarii verbale ori de câte ori aceștia criticau sistemul educațional. Cei doi autori au observat că studenții din prima categorie au făcut mai multe comentarii pozitive decât cei din cea de-a doua.
În cel de-al doilea experiment Gergen a rugat subiecții să descrie, pe cât de sincer posibil, printr-un set de atribute propria persoană. În timpul acestei activități participanții au identificat atât trăsături pozitive cât și negative în raport cu ceea ce știau despre ei. La jumătate dintre subiecți, experimentatorul aproba trăsăturile pozitive și le dezaproba pe cele negative (oferind astfel acordul său) în timp ce față de cealaltă jumătate se comporta invers. Imediat după aceasta Gergen a măsurat nivelul stimei de sine a tuturor participanților. Concluziile au confirmat ipoteza: acordul experimentatorului în ceea ce privește descrierile pozitive ale subiecților conducea spre o stimă de sine semnificativ mai mare decât în cazul în care cercetătorul nega aceste calități.
Care este concluzia pe care o putem desprinde din ambele experimente? Cuvântul nostru contează enorm și influențează modul în care copilul se vede pe sine, cum percepe lumea și nivelul la care se ridică stima lui de sine. De aceea este bine să vedem cât de mult îl încurajăm, cât de mult îl apreciem, ce feedback îi oferim. Putem să începem să facem această analiză în aceste zile speciale. Apoi să o repetăm ori de câte ori este nevoie pentru că succesul și fericirea lui sunt în mare parte în mâinile noastre,
Stima de sine nu poate fi mult ridicata la copiii ce nu au interes sa realizeze ceva bun in viata.Copiilor cu comportament negativ ,nu educatorul le dezvolta stima de sine ci anturajul care le aproba si le apreciaza gesturile si faptele negative.La astfel de elemente greu e sa ajungi la coarda sensibila si sa reusesti intr-o oarecare proportie sa schimbi ceva in comportamentul negativ.
In cazul copiilor cu comportament negativist iarasi este o problema in a le ridica stima de sine.Acest comportament dezvoltat acasa dintr-o exagerata grija a parintilor fata de copil caruia i s-au refuzat diverse experiente de viata ca sa nu pateasca ceva(” parintii prefera sa le interzica orice nelasandu-i pe acestia sa aiba experiente proprii din care sa traga propriile concluzii si sa ia propriile decizii daca mai repeta sau nu experienta cu pricina”)
Chiar nu este deloc greu în procesul instructiv-educativ si nu numai, să- i încurajam pe copiii de la grupă,beneficiari ai educației timpurii în vederea creșterii stimei lor de sine.Toate aceste lucruri le putem realiza prin aprecieri pozitive,de genul încurajărilor, acordării de stimulente(abțibilduri cu fețe vesele), a responsabilizarii acestora in funcție si tinand cont de aptitudinile lor, de preferințele lor pentru ceva anume.Dar aceste lucruri nu le poți realiza decât dacă dispui de empatie, dragoste, pasiune pentru profesia aleasă.Numai așa poți avea satisfacții profesionale și copii la grupă încrezători în fortele proprii si cu o stimă de sine crescută.