Știu că este vară și vacanță și părinții ar trebui să fie mai relaxați și mai concilianți în privința micilor năzbâtii ale copiilor lor. Dar lucrurile stau așa doar în teorie. În practică am observat cu toții că relaxarea o să o simțim abia după vacanță. Deocamdată, știind că este o perioadă mai calmă creierul nostru scade nivelul de frustrare la care reacționează (ca un sportiv care consideră că a scăpat de adversar și lasă garda jos). Iată de ce nu trebuie deloc să ne mire dacă în aceasta perioadă suntem chiar mai irascibili decât de obicei. Mai mult decât atât unele studii afirmă că vacanța în sine poate să fie o sursă de stres importantă (pe locul 4 sau 5, depinde de cercetare) deoarece trebuie să ne planificăm totul (fără a uita ceva), dacă mergem undeva la mare sau la munte, trebuie să ne adaptăm unor condiții noi (ceea ce presupune un efort suplimentar pe care trebuie să-l oferim din rezervele și așa secătuite de munca depusă pe parcursul întregului an).
Iată o serie de motive pentru a înțelege mai bine furia și pentru a învăța mici trucuri pentru a o controla. Fabrice Lacombe (2005) ne prezintă o serie de pași pe care este important să-i luăm în seamă:
Într-o primă fază trebuie să „oprim alimentarea cu căldură” (să stingem focul). Dacă copilul nostru PARE că a greșit este necesar să-i ascultăm explicațiile cu atenție și să-l investim cu încrederea noastră. De multe ori conflictele au la bază nevoia noastră de a ne descărca frustrarea acumulată asupra a ceva/cineva. Nu avem timp de explicațiile celuilalt, știm care este adevărul și acționăm în consecință! Ori asta nu face decât să strice. Trebuie să îi oferim timp copilului să-și explice acțiunea, trebuie să îl ascultăm cu încredere și să încercăm să înțelegem lucrurile din punctul lui de vedere (pentru el faptul că a udat pe toată lumea de sus până jos cu pistolul de apă proaspăt achiziționat nu este un fapt așa de grav cum este pentru dumneavoastră – care vă gândiți să nu răcească cineva, să nu se ude telefonul mobil ori aparatul foto etc.).
A doua etapă presupune „reducerea presiunii”. Lacombe ne oferă o exemplificare bună: gândiți-vă că aveți pe foc o oală cu supă care fierbe cu capacul pus. Cel mai rău lucru este să țineți capacul bine înșurubat, astupând oala. Pentru a nu provoca un mic accident casnic este necesar să ridicați capacul din când în când și să lăsați vaporii să de elimine în atmosferă. Am vorbit până acum de furia dumneavoastră, dar într-un conflict întotdeauna sunt (măcar) doi. Furia este atât la dumneavoastră cât și la copilul vostru. Nu motivul de la care a pornit mai este acum important, ci chiar sentimentul de furie. Reacții de tipul: „ce te-a apucat!” ori „calmează-te imediat!” nu au cum să ajute. Copilul vrea să-i fie acceptată furia, să fie acceptat așa cum este, așa cum se simte în acel moment. Reacția dumneavoastră ar fi mai folositoare dacă ar începe cu ceva în genul „Înțeleg că ești furios, de altfel tot așa mă simt și eu”. O astfel de formulare:
(a) îi arată copilului că este acceptat și că este valorizat și înțeles
(b) folosim efectul similarității (numit și efectul la fel ca mine). – și eu sunt supărat ca și tine – ceea ce face persoana cu care vorbim să ne privească mai relaxat pentru că avem ceva în comun și îl putem înțelege pentru că și noi simțim la fel.
Abia în a treia etapă ne putem ocupa (împreună) de problema concretă care a generat toată această situație. Vom identifica soluții (repet, împreună cu el, pentru ca micuțul să le accepte din tot sufletul și să înțeleagă – pentru viitor – ce este de făcut, să poată singur să rezolve problema înainte ca aceasta să devină una catastrofală).
În tot acest proces nu uitați că trebuie să știți atât cum să reacționați cu micuțul cât și să vă controlați foarte bine propria furie. Aveți un singur volan, dar trebuie să conduceți două mașini și să evitați coliziunea. Iată de ce este vital să ne analizăm cu atenție motivele furiei: uneori s-ar putea să nu faceți altceva decât să înlocuiți/deplasați. Acesta este un mecanism de apărare care spune că ne-am supărat pe ceva/cineva și nu am putut să ne exprimăm furia așa cum o simțeam, rămânem încărcați (gata de tragere) și ne descărcăm în alt context, pe altă persoană. Dacă supărarea a fost pe un șofer care a frânat brusc în fața dumneavoastră nu trebuie să vă certați copii că se hârjonesc prea tare pe bancheta din spate. Trebuie să vă întrebați: cât din supărarea mea pe cei doi copii este generată de șoferul iresponsabil de mai devreme?