Ne creștem copiii într-o societate în care grija pentru siguranța lor poate să conducă la un efect contrar. La un moment dar am primit un ppt. prin mail care făcea diferența dintre societatea în care am crescut noi, părinții lor și societatea în care au crescut (și vor crește) copiii noștri. Din ce în ce mai mult în fața computerului și televizorului, din ce în ce mai puțin afară, la joacă…
Care sunt riscurile? Comunitatea colegilor de vârstă similară este esențială pentru o bună socializare și dezvoltare. Copiii trebuie să aibă ocazia să discute cu co-vârstnici, să negocieze roluri, să înțeleagă dinamica socială „pe propria piele”, prin joc, prin încercare și eroare.
Atât la ființa umană cât și la animale, viața capătă mai multă semnificație în momentul în care este împărtășită cu alții. Sunt cunoscute cazurile unicilor naufragiați ai unor vase scufundate de furtuni care atunci când își găsesc adăpost pe o insulă netrecută pe vreo hartă au încercat sentimente puternice de descurajare. Cu toate că nevoile fiziologice pot să fie îndeplinite (insula respectivă oferindu-i naufragiatului suficientă hrană), omul este o ființă socială, are nevoie de ceilalți, să împărtășească cu el bucuriile și tristețea, succesul și eșecul … totul. Preluând cercetările lui Zuckerman et. al., putem spune că fenomenul de izolare socială conduce la perspective dramatice pentru cel care îl traversează. În experimentele de izolare socială subiecții nu aveau voie să inițieze vreun contact cu o ființă umană (pe parcursul respectivului experiment, desigur). Rezultatele au arătat că izolarea socială produce sentimentul depresiei și îngrijorării; mai mult diminuează chiar și eficiența cognitivă. Un alt cercetător (Lynch) a mers și mai departe: el a demonstrat că există evidențe medicale conform cărora există o legătură directă dintre pierderea iubirii, singurătate și moartea prematură. Alte studii au urmărit un fenomen frecvent în jurul nostru – un exemplu de izolare socială (parțială) întâlnit în viata de zi cu zi: este vorba despre persoanele în vârstă care și-au pierdut prietenii apropiați și partenerii de viață. Dacă observăm cu atenție aceste exemple vii care ne înconjoară putem înțelege și mai bine efectele dramatice ale izolării sociale (și prin complementaritate putem înțelege cât de importante sunt în viața omului – în acest caz a copilului nostru – relațiile cu semenii săi).
Despre ce este vorba de fapt? Murray definește nevoia de afiliere drept „dorința de a sta alături de alți oameni, în relații de prietenie și afecțiune [sau] grija pentru stabilirea, menținerea, restaurarea unor relații afective pozitive cu o altă persoană”.
Copilul are nevoie de prieteni pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple. Din păcate în ultimul timp aceste relații directe sunt din ce în ce mai mult înlocuite de un surogat: prietenii virtuali. Fenomenul nu este nou, dar a căpătat amploare în ultimii ani. Tehnologia care a adus multe lucruri bune în viața noastră a adus și aspecte care trebuie să se transforme în semnale de alarmă. A scurtat distanțele, a adus globalizarea, dar ne-a îndepărtat unii de alții. Încă din 1981 Constantian a analizat interacțiunea dintre motivele de afiliere ale unor persoane și valorile acestora. Cercetătoarea a măsurat nevoia de afiliere a subiecților și gradul în care subiecții doresc compania altora sau solitudinea. Ea a emis ipoteza că persoanele care au nevoie mare de afiliere, dar valorizează la nivel înalt și singurătatea vor petrece mai mult timp scriindu-le prietenilor, pentru că această activitate le-ar permite păstrarea și eventual strângerea legăturilor cu aceștia fără să-și pericliteze singurătatea pe care o valorizează.
Iată de ce părinții trebuie să aibă grijă ca micuții lor să dezvolte relaționări reale, profunde cu colegi, prieteni, co-vârstnici. Generația digitală care crește astăzi sub ochii noștri tinde să fie mai însingurată ca oricând și să încerce să trăiască în lumea virtuală ceea ce în viața reală nu mai pot să facă. Iar acest lucru este un pericol pentru o dezvoltare completă și armonioasă.