Trăim într-o lume aglomerată, o lume poluată, o lume a contrastelor, o lume… În România de astăzi remarcăm zilnic schimbări care nu ne plac, observăm lucruri care ne afectează calitatea vieții, dar le trecem cu vederea. Capitala țării este una dintre cele mai poluate capitale ale Europei, dar nu facem mare caz din asta! Mergem mai departe … unde o să ajungem însă?
În urmă cu mai bine de 50 de ani UNESCO propunea un răspuns la ceea ce se numea atunci „problematica lumii contemporane”. Un răspuns care a fost și rămâne unicul valabil: educația! Societatea modernă la nivel global (și România în particular!) se confruntă cu multe probleme pe care le putem ameliora sau cosmetiza în prezent, dar le putem rezolva în viitor dacă vom crește o altfel de generație.
Să luăm, spre exemplu, una dintre „noile educații” propuse atunci de UNESCO: educația referitoare la mediu sau educația ecologică. Dacă în urmă cu mai puțin de 10 ani vorbeam – cel puțin în România – încă teoretic despre încălzirea globală, despre fenomene meteo extreme sau despre poluarea exagerată care aduce după sine probleme de sănătate din ce în ce mai grave, astăzi am ajuns să trăim deja în lumea teoretică de ieri. Și încă nu facem prea multe ca să oprim alunecarea noastră spre această prăpastie. Încă ni se pare că este vorba despre doar o teorie și că în practică mai avem timp. Ei bine, timpul se scurge din ce în ce mai repede și nu ne-au mai rămas multe fire de nisip în clepsidră pentru a putea schimba ceva nu doar pentru copiii noștri, ci chiar și pentru noi!
O vorbă populară spune „calul bătrân nu se mai învăță în buiestru”. Nu mai putem face prea multe cu noi, adulții de astăzi. Noi doar cosmetizăm, doar ameliorăm, doar întârziem un final dramatic. Dar putem să investim în educația celor care vor ajunge adulți mâine pentru ca ei să facă ceea ce este bine. Și fiecare clipă care se pierde, fiecare copil care nu primește educația care trebuie înseamnă un alt copac tăiat fără rost, o altă resursă risipită…
Dar nu despre educația ecologică doream să vă vorbesc astăzi. Încetul cu încetul, realitatea ne obligă să o conștientizăm. Există însă o listă lungă de „noi educații” propuse de UNESCO asupra cărora merită să reflectăm. Iar acum o să mă opresc asupra educației nutriționale.
În opinia mea aceasta are două componente: pe de o parte să învățăm generația de mâine (și de ce nu – pe cea de astăzi!) ce și cum să mănânce pentru ca să avem o populație sănătoasă. Vorbim din ce în ce mai mult despre copii supraponderali, despre boli care coboară „limita de vârstă” (spre exemplu diabetul) etc. O alimentație corectă poate să ducă la scăderea incidenței unor astfel de factori nocivi.
Dar nu este suficient! În urmă cu ceva timp a fost un întreg scandal (care s-a stins – ca de obicei – fără să se rezolve nimic!) despre dublul standard referitor la alimentele din Est și cele din Vest. Oricine a mers în străinătate a văzut (sau mai degrabă a gustat) această diferență pe propria piele. Nu avem nevoie de studii laborioase ca să vedem ceea ce și un copil poate să afirme: calitatea a ceea ce mâncăm este din ce în ce mai slabă în țara noastră comparativ cu ce se întâmplă în alte țări.
Iată de ce spun că există și o a doua componentă: investiția în educație își poate arăta roadele și aici. Să creștem copii care au responsibilitate nu doar pentru ei, dar și pentru ceilalți. Viitorii anteprenori se află printre cei care sunt astăzi pe băncile școlii. Să-i învățăm matematică, chimie, limbi străine, fizică ori biologie este foarte bine. Dar dacă nu-i învățăm și responsabilitatea o să eșuăm în proiectul nostru de țară și – peste câțiva ani – vom ajunge să trăim într-un viitor cenușiu care este astăzi încă doar o teorie…