Profilul cadrului didactic (4): „captiv” în carieră?

Am vorbit până acum despre problemele pe care le întâmpină cadrul didactic în carieră, despre ce îl atrage spre această profesie și care sunt elementele care îl pot face să renunțe. Mergem acum mai departe analizând o situație cel puțin surprinzătoare: este cadrul didactic captiv în carieră pentru care a optat? Care să fie motivele unei astfel de situații?

În anul 2000 desfășuram o cercetare privind formarea continuă a cadrelor didactice din România. În anul 2010 am vrut să vedem dacă – la un interval de 10 ani – apar schimbări, care este magnitudinea acestor schimbări și ce ne pot ele spune despre „starea de sănătate” a sistemului de învățământ. Astfel o întrebare prezentă atât în anul 2000 cât și în anul 2010 suna cam așa:

Care au fost cele mai frecvente situații de criză cu care v-ați confruntat în cariera dumneavoastră?

Răspunsurile cadrelor didactice sunt redate în tabelul de mai jos (atât pentru anul 2000 cât și pentru anul 2010). Ele reprezintă o ierarhie, locul 1 fiind cauza generatoare a celor mai frecvente astfel de situații de criză, iar locul 6 cauza care generează cel mai puțin respectivele situații:

Alte optiuni: stresul si birocratia

Ce ne spun aceste date? Un prim aspect surprinzător este dat de “tendinţa de a renunţa la cariera didactică”: aceasta coboară de pe locul 1 în 2000 pe locul 4 în 2010. Pe de altă parte, “problemele salariale”, aspect care nu a fost în lista de opțiuni în cercetarea din 2000 (dar care fost consemnat de cei care au răspuns la rubrica “altele”) se instalează în investigaţia din 2010 confortabil pe prima poziţie. O conjugare a celor două idei evidenţiază faptul că deşi “problemele salariale” deţin capul de afiş al situaţiilor de criză în carieră (cu un procent de 51%), totuşi acestea nu au, de cele mai multe ori, o „forță” suficientă  pentru a provoca o decizie atât de gravă cum este aceea de a “renunţa la cariera didactică”.

Care să fie explicația unei astfel de schimbări? Cadrele didactice au o nemulțumire crescândă față de problemele din sistem (și în centrul acestei nemulțumiri se află problemele financiare, element care în orice profesie provoacă dezechilibre majore la nivelul motivației), dar aleg să rămână în sistem. În anul 2000 când mobilitatea profesională era mai scăzută tendința de a părăsi sistemul era pe primul loc. În 2010 când mobilitatea profesională este în creștere lucrurile se schimbă puternic. Oare de ce?

Două explicații sunt posibile:

(1) pe de o parte în 2010 ne aflăm în plină criză economică și sistemul de învățământ – așa neofertant financiar cum îl știm – mai păstrează elemente de apreciat: stabilitatea și predictibilitatea;

(2) corpul profesoral începe să aibă o anumită tendință de captivitate în carieră. Acest lucru este explicabil atât prin alegerea vocațională (ne amintim că în alt articol vorbeam despre faptul că „dragostea față de copii” este principalul aspect care îl face pe profesor să îmbrățișeze o asemenea carieră) cât și prin specificul profesiei care îl face pe profesorul cu anumită vechime să se vadă pe sine ca activând doar ca dascăl.

Totuși, problemele dascălilor sunt departe de a se diminua. Nu doar insuficientul echilibru financiar amenință decizia de carieră: vedem din analiza comparativă a răspunsurilor că gestiunea clasei de elevi începe să devină un factor mai stresant pentru cariera dascălului, această opţiune avansând de pe locul 6 în investigaţia din 2000 pe poziţia a doua în cercetarea din 2010. Mai mult decât atât, în cercetarea din 2010 la “Altele” un procent de însemnat (4,7%) este definit de aspecte ca “stresul şi birocraţia” care nu apăreau la răspunsurile din cercetarea din 2000.

Iată de ce este timpul ca decidenții din sistem să recalibreze întregul proces de atragere, dar și de păstrare în cariera didactică. Ce avem acum? Un corp profesoral care deși rămâne în carieră are grave nemulțumiri salariale și întâmpină dificultăți crescânde chiar în activitatea la clasă, un corp profesoral care în loc să își centreze toate eforturile spre rezolvarea acestor dificultăți este „hărțuit” de fel și fel de formalități birocratice (care nu-i ușureză munca la catedră, ci produc o încărcare suplimentară). Aceste elemente nu au cum să nu producă fisuri în fundația motivației pentru cariera didactică. Este timpul unei intervenții profunde înainte ca întreaga structură să fie în situația de iminentă prăbușire!