Profesorul are dreptul să…

Unde începe dreptul educațional al profesorului de a cere și unde se termină dreptul educațional al elevului de a nu face? Iată o întrebare care pune de multe ori în poziții antagonice corpul profesoral și elevii. Uneori unele cadrele didactice au impresia că elevii de astăzi au prea multe drepturi, alteori unii dintre elevi afirmă că se simt la școală îngrădiți, stresați, deprimați. Sunt situații specifice, sunt argumente și diferențe pentru fiecare dintre poziții și lucrurile diferă de la caz la caz. Totuși ne putem pune întrebarea: care sunt drepturile educaționale ale profesorilor și care sunt drepturile educaționale pe care elevii le pot pretinde?

Un răspuns – nici pe de parte singurul – dar un răspuns la care aderăm este perspectiva pe care a adus-o în educație modelul Canter. Lee Canter și Marlene Canter (apud Charles, 1992) au propus în contribuțiile lor pedagogice următoarele linii directive:

• profesorii trebuie să insiste să obțină din partea elevilor un comportament decent, responsabil deoarece acesta satisface o largă arie de trebuințe sociale: elevii beneficiază de pe urma lui, părinții îl doresc, societatea îl cere și procesul educațional devine ineficient în lipsa acestuia.
• profesorii trebuie să nu se teamă de un control ferm al disciplinei în sala de clasă. Fermitatea presupune stabilirea unor limite clare ale comportamentului și nu exclude blândețea, dar pune pe primul plan respectarea regulilor.

Prin urmare profesorii au în viziunea celor doi autori o serie de drepturi educaționale printre care:

• dreptul de a organiza un mediu de învățare optim;
• dreptul de a cere și de aștepta din partea elevilor un comportament corect/potrivit;
• dreptul de a obține din partea managementului școlii și din partea părinților ajutorul necesar atunci când acesta se impune.

Par simple și de la sine înțelese aceste drepturi? Uneori nu este atât de simplu în practică: să le luăm pe rând în analiză.

Are dreptul profesorul să își organizeze – de fiecare dată – mediul de învățare așa cum știe că este bine pentru elevii săi?

Există destul de multe situații în care sala de clasă devine un „adevărat câmp de bătălie” între elevi și cadrele didactice? Câte situații de violență verbală nu au fost înregistrate în ultimii ani?

Cât de consolidată sau de fragilă este relația dintre profesor și părinte atunci când vine vorba despre comportamentul copilului acestuia din urmă? Este întotdeauna sprijinit cadrul didactic, se află dascălul și părinții elevului pe aceeași „lungime de undă”?

Iar Lee și Marlene Canter merg mai departe. Ei spun că și elevii au câteva drepturi educaționale în clasă:

• dreptul de a avea cadre didactice care să-i ajute să-și limiteze comportamentele nepotrivite și auto-distructive;
• dreptul de a alege cum să se comporte – cu deplina înțelegere ale consecințelor care derivă automat din această alegere.

Școala este un mediu care trebuie să-i pregătească astăzi pe adulții de mâine. Dacă ea o să naufragieze în misiunea ei, dacă cadrele didactice nu o să fie ajutate/îndrumate să obțină ceea ce este mai bun de la elevii lor o să avem mâine o societate în care regulile nu mai sunt respectate, o societate agresivă și arbitrară. Sună cunoscut?

*Desen realizat de Diandra Pânișoară