Profesori răi, profesori buni…

400 de articole de educație, Profesorul și școala

Când un profesor își întâlnește elevii ceva se întâmplă întotdeauna: de multe ori este vorba despre ceva magic, dar sunt destule situațiile în care copiii sunt împinși (cu bună știință sau nu) în marginea cenușie a depresiei, a anxietății, a demotivării. Pentru copil adultul care are cea mai mare influență asupra dezvoltării sale (după părinte) este ales dintre profesori. Copilul învață modele de comportament, deprinde un mod de a înțelege lumea, află cum să distingă binele de rău, învață generozitatea, descoperă ce este motivația și forța zâmbetului … toate acestea de la un dascăl dăruit, un dascăl care știe să schimbe lumea. Dar dacă copilul „nu are noroc” și în fața lui se prezintă un adult întunecat, fără bucurie, fără pasiunea pentru domeniul pe care-l predă, care are frustrări și care în loc să le gestioneze le „varsă” la prima ocazie chiar în sala de clasă, un adult care nu-și găsește rolul și rostul în școală (și totuși rămâne acolo spre nefericirea nu doar a alevilor, ci și a propriei persoane)?

Acest al doilea caz este realitatea despre care nu ne prea place să vorbim.  În cea mai nouă carte a mea (Ghidul profesorului) îl citam pe Walker (2008) care spunea că un profesor bun trebuie să fie:

Pregătit – este vorba deapre acei profesori care vin în clasă în fiecare zi gata să predea.

Pozitiv – am văzut cu toții profesori care au o atitudine optimistă relativ la profesia didactică, și referior la elevii lor. Sunt însă toți la fel?

Are așteptări înalte față de TOȚI elevii săi.

Este creativ în modul în care își gândește activitatea didactică.

Este corect în modul în care își tratează elevii. Nu este vorba despre severitate sau blândețe la acești profesori, este vorba despre corectitudine…

Demonstrează o notă personală cu elevii săi și dovedește că este o persoană ușor de abordat de către aceștia.

Dezvoltă un sens al apartenenței la clasă: cu acești profesori elevii se simt bineveniți și au sentimentul de confortabil în clasă.

Este capabil să admită că a greșit atunci când acest lucru se întâmplă.

Are un dezvoltat simț al umorului.

Își respectă elevii și nu oferă – în mod deliberat – ocazii ca aceștia să se simtă stânjeniți/rușinați.

Aceste caracteristici sunt partea plină a paharului. Ce ne facem însă cu profesorul care se prezintă în clasă nepregătit, are o atitudine negativistă (vede totul în negru), îi încurajează doar pe unii elevi (are elevi preferați și elevi pe care „nu îi suportă”), face totul rutiner (la ora lui copiii se plictisesc), este inabordabil (pentru el elevii sunt prea „mici” ca să își permită să îl deranjeze cu ceva) și îi face pe elevi să se simtă stresați la oră? Ce se întâmplă dacă profesorul nu glumește niciodată (sau atunci când o face le oferă elevilor doar ironii și remarci jignitoare) și deși nu-i respectă pe cei din fața lui are pretenția să fie respectat de către toată lumea? Iată o imagine a dezastrului, dar care – dacă este să fim sinceri cu propria persoană – am întâlnit-o undeva în trecutul nostru de elev. Timpul a trecut și avem impresia că a șters elementele negative care ne-au displăcut în perioada aceea de dezvoltare. Am uitat multe dintre ele – este adevărat că avem puterea aceasta miraculoasă de a uita – dar ceva din ceea ce suntem astăzi este format și din amprenta cadrelor didactice (bune sau rele) care s-au perindat prin fața noastră.

Un ultim amănunt: un prieten care are un băiat căuta la învățătoarea copilului o „mână forte” care să-l „disciplineze”. Bine că ai mei nu au gândit la fel: îmi aduc aminte de învățătoarea mea care era fermă atunci când era necesar, blândă în toate celelalte momente. Iată de ce mă întreb: dacă în viața mea își făcea apariția (la vârsta repespectivă) un cadru didactic „terorist” mai îmbrățișam oare astăzi frumoasa meserie de profesor și puteam să merg în fiecare zi spre amfiteatru cu zâmbetul pe buze?

[ Articol citit de: 1940 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns