Privirea care aduce succesul

În paginile site-ului am mai accentuat importanța privirii și cât poate să contribuie acest lucru la succesul privireasocial al copilului nostru. Astăzi dorim să subliniem încă o dată acest lucru prin prisma unor experimente interesante:

1. Brooks, Church și Fraser (1986, apud Gueguen 2006) le-au cerut unor persoane să urmărească un film în care avea loc un interviu. Filmul (care dura aproximativ un minut) era mut, nu se auzea discuția dintre cele două persoane între care avea loc interviul (invervievator și intervievat). Filmarea fusese astfel făcută astfel încât era vizibil unde privea cel intervievat. Intervievatul îl privea pe intervievator – după caz – timp de 5 secunde (apoi privea pe toată durata filmului în altă parte), 30 de secunde (jumătate din perioada filmată) sau 50 de secunde (aproape tot timpul filmării).

După ce priveau filmarea, participanții la experiment trebuiau să aprecieze persoana care fusese intervievată prin prisma unei scale care conținea o serie de perechi de adjective (spre exemplu, sociabilitate/nesociabilitate, egoism/generozitate etc.) Care credeți că au fost rezultatele? Ei bine, cu cât privirea spre intervievator avea o durată mai îndelungată, cu atât persoana era considerată mai sociabilă, rațională și demnă de încredere. Și – așa cum este lesne de presupus – cele mai slabe aprecieri le primea persoana în momentul în care privirea avea o durată foarte mică (cele cinci secunde).

Un alt experiment este și mai sugestiv (Kleinke, 1977). O persoană lăsa câteva monede în cabina unui telefon public după care pleca. Nu se îndepărta prea mult, aștepta ca altcineva să intre în cabina telefonică și apoi o întreba dacă nu cumva a găsit câteva monede pe care – spunea ea – le pierduse în cabina telefonică cu câteva momente mai devreme. În momentul în care spunea acest lucru ea fie privea în ochii celui cu care vorbea, fie se uita în altă parte. Mult mai multe persoane au recunoscut că au găsit monedele și le-au înapoiat persoanei care le lăsase în cabină în condiția în care aceasta din urmă le privea în ochi spre deosebire de situația în care ea privea în altă parte.

Care este concluzia firească care se desprinde din cele două experimente? Trebuie să ne învățăm copiii să își depășească timiditatea firească și să-și privească interlocutorii direct în ochi (fie că aceștia sunt colegii de la școală sau profesorul ori o altă persoană adultă). Să învețe curajul prin care să vorbească în public și să-și gestioneze emoțiile. Iar jocul de familie EMOTIJOVIA este un bun început!

Jocul Emoțiilor

[ Articol citit de: 866 persoane ]

About Ion-Ovidiu Pânișoară 395 Articles
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 20 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.