Într-una din cărțile mele (Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică) puneam un accent școală 2deosebit pe un astfel de principiu care este la fel de important pentru părinte ca și pentru cadrul didactic. Revin prin articolul de față la această problemă deoarece cred că este unul dintre factorii centrali ai succesului școlar și personal. Studiile demonstrează că viața școlară a copilului nostru își poate pune amprenta asupra modului în care o să învețe să gestioneze – ca adult – situațiile de viață cu care o să se confrunte. Nu puțini sunt factorii stresanți pe care micuțul nostru îi întâlnește la școală; iată doar câteva exemple:

  • Un mare stres pentru copil este momentul în care el este evaluat și primește o notă. Literatura de specialitate vorbește aici despre funcția „patogenă” a evaluării școlare; astfel, dacă elevul primește o notă necorespunzătoare și efortul investit a fost mult mai mare decât rezultatul obținut, el o să încerce ori sentimente de revoltă (se simte nedreptățit) ori o să aibă o stare depresivă, se va închide în el și se va considera mai vinovat decât este de fapt etc. ;
  • Un alt element care induce o stare de tensiune este dat de presiunea prea mare exercitată asupra elevului de diferiți factori externi (dintre care cel mai influent este familia). Întotdeauna această presiune este îndreptată într-o direcție inflexibilă: i se cere elevului să aibă performanțe școlare de excepție (sau oricum peste capacitățile sale curente);
  • De multe ori la agravarea acestei situații contribuie forța comparației. Ea este folosită de mulți părinți și chiar copilul ajunge să o interiorizeze, să creadă în ea. Este vorba despre comparația pe care elevul o face între propriile performanțe și performanțele superioare ale unei alte persoane (vreun frate „excepțional”, un coleg pe care îl cunoaște din copilărie);
  • Mai putem adăuga la lista de mai sus diferite afecte neîmpărtășite etc.

După cum se observă, există un evantai extrem de larg de factori care pot trimite la o stare depresivă. Care este soluția pentru a nu se ajunge aici? Cum putem să avem ambele avantaje și să nu ne expunem riscurilor? Cum putem să ne asigurăm că micuțul nostru are o sănătate emoțională bună și că, în același timp, el este stimulat și provocat să încerce tot timpul să-și depășească starea prezentă?

O posibilă rezolvare trebuie să ia în calcul conceptul se presiune optimală. Dacă presiunea (provenită din partea familiei, cadrului didactic, colegilor, propriei persoane etc.) este inexistentă, elevul nu va fi destul de motivat să-și depășească limitele și să evolueze spre un maxim al potențialului său. Dacă presiunea este prea mare, ea poate fi greu de suportat de către elev, orice rezultat negativ fiind greu de gestionat și de acceptat.

Introducerea conceptului de presiune optimală este baza pentru principiul încurajării. Pentru a ne asigura că elevul este suficient de provocat și motivat, cerințele pe care cadrul didactic (în colaborare cu familia elevului) le solicită de la cursant trebuie să fie suficient de mari. Acest aspect îi construiește elevului un orizont de motivație larg. Mai precis, stabilind țeluri înalte elevul își va crește cuantumul de efort și de implicare la nivelul cel mai ridicat pe care îl poate produce. Totodată însă, cadrul didactic și familia trebuie să îi ofere elevului siguranță și sprijin; trebuie să îl încurajeze în toate demersurile (pozitive) pe care acesta le întreprinde. Nu întotdeauna țelurile înalte propuse se vor putea atinge. Vor exista destule jaloane motivaționale pe care elevul o să le rateze. Însă dacă profesorul și familia aplică principiul încurajării, elevul nu va intra într-o stare depresivă datorită acestor nereușite. El va învăța să își cunoască limitele propriului potențial într-o atmosferă pozitivă, de înțelegere și acceptare. Principiul încurajării spune că dascălul trebuie să își calculeze momentele în care elevul are nevoie să fie încurajat și susținut. Ca și în alte fenomene din științele educației, nu există o rețetă în acest sens, nimeni nu va învăța un cadru didactic când este bine să își susțină elevii și când este bine să-i lase pe aceștia „sub presiune”. Iar lucrurile sunt și mai greu de pus în practică atunci când cerem acest lucru părinților. Chiar dacă principiul încurajării pare simplu la o primă vedere, în fapt, este dificil de aplicat, trebuie să presupună o bună cunoaștere a copilului/elevului, multă răbdare și echilibru personal din partea părinților și cadrului didactic.

[ Articol citit de: 1370 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.