Poezia despre răbdare…pe youtube

Dragi părinți și profesori,

În volumul 1 din Medaliile succesului (Cele 7 medalii ale succesului. Povestiri pentru părințipaciencia 1 și copii) îi învățam pe copii despre: curajul de a vorbi în public, răbdare, curiozitate, perseverență, creativitate, cooperare și empatie. Apoi împreună cu partenerii de la Infomedia Pro am transformat fiecare medalie într-o povestire educațională animată (atât pentru Android cât și pentru iOS). Mai mult decât atât, fiecare animație (povestirea împreună cu poezia care o însoțește) au apărut nu doar în limba română, ci și în spaniolă și engleză.

Acum mai facem un pas pe acest drum. Știm – studiile o demonstrează – că persoanele care învață să aibă răbdare, să aibă capacitatea de amânare, au mai multe șanse să reușească în viață, nu se grăbesc și obțin ceea ce își doresc de la ei și de la ceilalți. Dar să înveți să ai răbdare nu este atât de ușor și lumea care ne înconjoară este plină de exemple de tipul „acum, imediat!”. În concluzie: vreți ca micuțul dumneavoastră să învețe să aibă răbdare? Iată o idee: găsiți poezia animată despre răbdare pe youtube. Copilul o ascultă, o repetă, se distrează (este gândită într-un ritm antrenant, pe muzică), dar – fără să își dea seama – învață! Iar în carte (Cele 7 medalii ale succesului) părinții găsesc și alte exerciții pe care le pot încerca cu cei mici.

În română: Poezia răbdării – http://www.youtube.com/watch?v=HBfXc6AKW4k

În engleză: The patience poem – http://www.youtube.com/watch?v=bP7BVkBE6KA

În spaniolă: La poesia de la paciencia – http://www.youtube.com/watch?v=2St0VxI-JZs

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.

You May Have Missed