Persuasiunea (5): despre încredere

La o primă vedere între persuasiune și încredere nu există prea multe elemente de legătură. Totuși, părinții trebuie să știe că vorbele lor o să aibă o mai mare greutate în momentul în care capătă credibilitate în ochii copiilor. Începând cu vârste din ce în ce mai fragede apare problema apartenenței la un grup (considerat de prestigiu), iar opinia acestui grup este de multe ori în vădită contradicție cu afirmațiile părinților sau profesorilor. Cum poate să ajungă un părinte (ori un cadru didactic) mai persuasiv chiar decât grupul din care face parte copilul său, cum reușește fiul/fiica sa să reziste influențelor venite din partea colegilor (influențe uneori dăunătoare pentru educație) și să prețuiască cuvântul părinților? Iată o întrebare care dă mult de gândit în ultimul timp educatorilor.

Răspunsurile sunt multiple, în fapt un este un singur răspuns, ci o rețea de aspecte de care educatorul (fie el părinte sau profesor) trebuie să țină seama. Astăzi vă supunem atenției doar unul dintre acestea: ceea ce literatura de specialitate a numit efectul proiector. Mai precis, acesta își are originea în teama pe care fiecare dintre noi (și mai ales în perioada copilăriei și adolescenței) o are de a nu fi respins de grup. Copiii devin ascultători și nu ies din regulile grupului deoarece le este frică că la un pas greșit grupul îi va izgoni (iar persoanele care se află în afara grupului sunt considerate „ratate” și sunt batjocorite de către cei din grup, deci este mai bine să faci parte din grup decât să te situezi în exteriorul lui).

Totuși, proiectorul social nu luminează atât de puterinc pe cât ar crede copiii, grupul nu bagă de seamă toate micile „scăpări” ori devieri de norma de grup. Gilovich și colaboratorii (apud Ciccotti, 2007) au pus în scenă un experiment de-a dreptul amuzant. Ei au cerut unor studenți (fete și băieți) să poarte de față cu alți cinci studenți un tricou care avea imprimată figura uriașă a unui cântăreț demodat. Este firesc că studenții obligați să poarte tricoul erau îngroziți de faptul că toți ceilalți o să râdă de ei, că toată lumea o să observe și o să comenteze pe seama vestimentației lor. La sfârșitul activității experimentatorii le-au cerut studenților care purtaseră tricourile să aprecieze câți dintre cei prezenți remarcaseră „înfiorătorul tricou”. În același timp, ceilalți studenții care participaseră la experiment erau rugați să spună dacă își aminteau cu ce era îmbrăcată „victima”.

Rezultatele au fost de-a dreptul surprinzătoare. Dacă „victima” era sigură că măcar jumătate dintre cei prezenți îi remarcaseră, în realitate doar 10-20% dintre ceilalți studenți acordaseră atenție studentului și tricoului pe care acesta îl purta.

Cum ne poate ajuta proiectorul social? Simplu, putem să-i demonstrăm celui mic că trebuie să fie mai puțin stresat de ce o să zică ceilalți despre el, că nu trebuie să bage în seamă „gura lumii” (cel puțin nu mai mult decât este necesar). Îi mai putem explica că părerea care contează este a persoanelor care țin cu adevărat la el (lucru pe care copilul îl poate afla testând forța prieteniei celor din grupul său). Iar o persoană care are sentimente pozitive în ceeea ce îl privește este cu siguranță părintele. Oferindu-i încredere în forțele sale, construind împreună cu el o independență asumată, vom consolida – automat – și forța persuasivă a cuvântului nostru.