Acum câteva minute, într-o emisiune la Digi, Cristian Tudor Popescu opina că trebuie să se investească mai mult în pedagogie și psihologie în formarea profesorilor și în comunicare. Jurnalistul sublinia că degeaba încerci să îi înveți pe copii o materie anume, dacă nu reușești să stăpânești domeniul psihopedagogic.
Știu, o să fie cititori care o să îmi spună că pedagogia este o teorie fără rost și că totul stă în vocație. Nu îi contrazic! Vocația este esențială în actul didactic, dar pedagogia este instrumentul ca să ajungi repede și bine la un rezultat de excepție. Pe de altă parte, vocația este greu de găsit la toți cei care intră într-o profesie. Uneori trebuie ani întregi pentru asta, alteori nu o să fie niciodată descoperită complet. Întotdeauna dau un exemplu: un constructor cu vocație o să lase în urma lui un monument care o să inspire generații și generații. În schimb, un constructor care își știe bine profesia (fără să aibă neapărat o vocație substanțială) o să construiască o casă care, fără să fie un monument arhitectural, o să reziste atât cât trebuie și o să fie căminul cuiva. Poate că este o comparație forțată, dar nu trebuie să uităm că și profesorii sunt constructori … de oameni!
La fel de adevărat este că și în pedagogie sunt oameni diferiți, concepții diferite, lecturi diferite, produse diferite. De altfel, nu este peste tot așa? Există vreun domeniu care să nu aibă și bune și … mai puțin bune? Important este faptul că atunci când construim un sistem avem de unde să alegem acele cărămizi care fac din construcția noastră una de calitate (și – păstrând comparația de mai devreme cu domeniul construcțiilor – să le dăm pe cele deteriorate sau neconforme la o parte).
Iată de ce pedagogia își are locul ei și ea trebuie să fie pentru cadrul didactic un instrument, o lanternă pe care o folosește pentru a se ghida prin labirintul cunoașterii elevului. Pentru a ajunge un bun profesor este la fel de important să ai cunoștințe de specialitate și psihopedagogice. Atât de simplu! Daniels (2007) vorbea despre importanţa folosirii unor proceduri „exacte” în meseria practicată. Acest lucru nu elimină creativitatea de care trebuie să dea dovadă – în continuare –cadrul didactic, se subliniază doar necesitatea de a nu merge la întâmplare, fără să ţinem seama de legile pedagogiei. Autorul se exprimă foarte plastic „Imaginaţi-vă că un medic ar spune: Mi-am elaborat propriul stil de a opera. Am să vă operez pe creier puţin diferit de cum ar face-o alţi chirurgi. Nu trebuie să vă îngrijoraţi. M-am obişnuit cu stilul meu de a opera am înregistrat şi câteva succese”. Ați respinge un astfel de medic, nu este așa? Dar un profesor care spune: „Nu am citit pedagogie și psihologie școlară, nu-mi trebuie, o să mă descurc!”…
Uneori le spun studenților că pedagogia este viață. Multe lucruri care pot să pară abstracte în cărți sunt la fel de folositoare în sala de clasă ca și în familie, în relația cu copilul, cu iubitul/iubita sau cu șeful. Dar pentru ca lucrurile să stea așa poate că și pentru noi, pedagogii, a venit timpul să îi oferim profesorului exact pedagogia de care are el nevoie…
Desen realizat de Diandra Pânișoară
Adevărat:” Pedagogia este instrumentul folosit de cadrul didactic prin intermediul căreia modelează și definește caractere „. Dar, dacă nu este vocație, degeaba încercăm să definim și să formăm societatea de mâine! O persoană cu vocație este pentru sufletul copilului o mângâiere spirituală și divină. Cu cât știi să-l șlefuiești mai bine, cu atât rezultatul produsului finit va da roade bogate și sănătoase peste ani!