Îl las să navigheze pe internet?

Maria M. ne relatează că fiica sa în vârstă de 8 ani a “descoperit” de vreo jumătate de an internetul și că zi de zi vede cum devine mai curioasă și mai doritoare de a petrece timp în fața computerului. Nu știu ce să fac, spune respectiva mamă, pe de o parte mă bucură că se dezvoltă, află lucruri noi și în același timp îmi oferă și mie un respiro, nu mă mai întreabă pe mine toate alea, nu îmi mai cere să mă joc cu ea. Pe de altă parte mă întreb tot mai des: este bine să o las așa în continuare?

Răspunsul pe care îl dăm nu este unul tranșant. Computerul și internetul fac parte din viața fiecăruia dintre noi și cu atât mai mult fac parte și vor face parte și din viața odraslelor noastre. În același timp, este evident că părinții trebuie să țină seama că, pe lângă un excelent instrument de dezvoltare și de învățare, internetul are și niște dezavantaje; acestea din urmă se pot lesne transforma în zone critice dacă nu le gestionăm așa cum trebuie:

• Violența. Lumea virtuală este plină de mesaje violente (text, fotografie sau video), jocurile pe computer abundă de așa ceva. Riscul cel mai mare este cel al  desensibilizării, cei ce văd multă violență la computer să li se pară normală  (ori chiar „blândă”) violența din lumea reală.
• Aspectele sexuale. Internetul oferă liber acces la mesaje sexulale explicite (de la cele normale până la aspecte dincolo de normalitate). Copilul poate ajunge prin  întâmplare pe unul dintre aceste site-uri și similar violenței, există riscul desensibilizării. În volumul Manual de persuasiune, Gass și Seiter preluând cercetările efectuate de către Margery Rosen evidențiază printre tacticile folosite de către agresorii sexuali așa numitul truc pornografic; agresorii, spune autoarea studiului – fac apel la pornografie pentru a elimina inhibițiile victimilelor. Mai mult decât atât, Internetul este un spațiu de acțiune pentru astfel de persoane și trebuie să învățăm să ne ferim copiii de un astfel de risc.
• Copiii sunt tentați să încerce în lumea reală cele experimentate sau văzute în cea virtuală. Dina Demner de la Universitatea Maryland observa că, la vârsta de 3-5 ani copiii nu pot separa fantezia de lumea reală. Ori în lumea reală reproducerea unor astfel de acțiuni s-ar putea să fie periculoasă și chiar cauzatoare de deces. Iar în opinia noastră – de multe ori – o astfel de necorelare privind separarea între lumea reală și cea virtuală nu este specifică doar perioadei 3-5 ani, o regăsim și mai târziu. Iată de ce părinții trebuie să se asigure că odraslele lor au înțeles unde este granița!

În ceea ce ne privește suntem complet în favoarea utilizării computerului și internetului de către copii. Ceea ce face internetul un mediu sigur și pozitiv pentru copil este reacția părintelui. Într-un articol din The New York Times, David Pogue povestește reacția isterică a unei mame care și-a surprins fiica în vârstâ de 8 ani privind pe internet o fotografie pornografică. Părintele pur și simplu a lovit computerul, acesta în cădere a rupt un scaun, mama a smuls cablul de curent din priză și a scos-o pe fată din cameră. Ori Pogue spune că are credința că reacția părintelui i-a provocat fiicei mult mai mult rău decât simpla imagine pornografică văzută.

Ok, îl supraveghem pe copil pentru ca să nu aibă acces la site-uri periculoase (și există și programe care ne pot ajuta să facem asta). Dar părintele nu este infailibil, există momente, există întâmplare, soartă, accidente. Ce putem face când copilul nostru în mod accidental a ajuns unde nu trebuie pe internet? Specialiștii remarcă că nu este o soluție să le luați privilegiul de a avea acces la computer (a intrat pe un site pornografic sau cu violență extremă, sau conținând mesaje audio-video și text cu incidență imorală crescută). Nu veți face decât să creșteți dorința de a mai vedea asemenea lucruri (este vorba despre atracția pe  care o exercită un lucru interzis), dar de data aceasta copiii vor avea grijă să nu vă mai spună atunci când apare o problemă. Investiți cu încredere relația cu fiul/fiica dumneavoastră. Jodie Lawton de la Universitatea Missouri-St. Louis ne oferă mai multe semnale că fiul/fiica noastră nu mai are încredere în noi pentru a ne spune problemele cu care se confruntă în navigarea pe internet; printre acestea cel mai clar semnal este închiderea bruscă a computerului atunci când unul dintre părinți intră în cameră. Mesajul este evident: am ceva de ascuns, ceva ce nu vreau ca tu să afli!

Un alt aspect care susține încrederea copilului în dumneavoastră este propria competența tehnologică. Nu uitați să vă puneți permanent la curent cu ce este mai nou în materie de tehnologie (pentru ca fiul/fiica dumneavoastră să nu vă considere învechit și să nu mai aibă încredere în sfaturile pe care i le dați din această perspectivă).

Este, de asemenea, important să vă ajutați copilul să-și stabilească limite de timp (nu îi impuneți pe cele ale dumeavoastră). Cu ceva vreme înainte de momentul în care considerați justificat să înceteze cu activitatea pe computer puneți-i întrebarea: „Cât mai stai?” Negociați răspunsul primit, ajungeți la un compromis și reamintiți-i din când în când că sfărșitul timpului convenit de amândoi (părinte-copil) este aproape. De obicei părinții procedează pripit: își lasă odraslele să lucreze la computer (cu televizorul este la fel) și apoi brusc solicită copilului să se oprească. Copilul nu are aceeași percepție a timpului (computerul generează o anumită dependență și timpul trece mai repede) și această stopare butală poate să producă  sentimente de regret și o reacție virulentă de tipul „mai staaaaaau!”. Gradarea finalizării activității chiar ajută! Încercați imediat cu copilul dumneavoastră!

Și mai presus de toate comunicați în permanență cu el. Fiți alături de el în navigarea pe net, susțineți-i demersurile, oferiți și primiți încredere. Comunicați și atunci (sau mai ales atunci) când a ajuns într-o zonă problematică. Are nevoie de dumneavoastră!