Un părinte ne-a spus: De la un timp copilul meu obosește foarte ușor. Am crezut, la început că este o problemă medicală, dar doctorul ne-a spus că este sănătos, n-are nimic. De altfel, nici nu știu dacă este vorba despre oboseală propriu-zis, mai degrabă spune că obosește decât se vede asta în fapte. Câteodată afirmă că este obosit în momente în care suntem – și eu și soția mea – peste cap de obosiți de agitația lui continuă. Ce să fac?
Poate nu mi-aș fi dat seama atât de repede de unde provenea problema dacă respectivul tată nu ar fi continuat: și sunt așa de obosit, am un serviciu stresant și acum trebuie să rezolv și chestia asta… Am devenit brusc atent și l-am întrebat dacă spune și acasă acest lucru: sunt obosit. A recunoscut că a devenit un fel de „placă stricată” și că se plânge deseori soției de oboseala pe care o resimte la finalul programului.
Problema acestui părinte era că fiul său auzea tot și preluase afirmarea stării de la tatăl său. La vârste mici copiii au modele consistente în părinții lor, preiau comportamente, expresii, imită etc. Bine, ar putea spune unii cititori, nu este o așa mare problemă, când va crește copilul va uita totul, se va dezvolta pe baza forțelor și experiențelor proprii și acest mic episod se va da uitării. Poate că au dreptate cei care gândesc așa, însă doar în situația în care comportamentul părintelui nu se constituie într-unul repetitiv; în acest din urmă caz modelul comportamental al părintelui este preluat și devine parte componentă din identitatea copilului.
Un aspect pe undeva similar (deși în problema aceasta sunt cuprinse mai multe elemente explicative) este cel al identificării cu agresorul: copiii abuzați de părinți agresivi au o mare probabilitate să devină agresori, la rândul lor, atunci când vor avea copii.
Iată de ce este important să înconjurăm copilul cu un climat pozitiv să utilizăm cuvinte care să ofere un fundament pentru dezvoltarea lui psihică (și – arată cercetările – chiar și fizică) armonioasă. Însă nu trebuie să vă stresați sau speriați, totul trebuie să decurgă în mod firesc. Îmi aduc aminte că un părinte căruia i-am povestit cazul descris mai sus a exclamat: Vai de mine, eu ieri îi spuneam soției (în prezența copilului) – „Ar trebui să fac X lucru, dar mi-e așa de lene”. Acum copilul meu va ajunge un leneș? Lucrurile nu stau chiar așa. Nu orice cuvânt schimbă total direcția pe care merge corabia destinului pentru copilul dumneavoastră. Să avem însă grijă la elementele care apar repetat. Aici riscul este foarte mare!