Părinții dau feedback atunci când trebuie?

Este o situație cu care ne confruntăm și acasă și la școală. Să luăm exemplul mediului școlar. Profesorul solicită o anumită temă pentru acasă. A doua zi, cei care nu au realizat sarcina (au venit cu tema nefăcută) primesc o reacție negativă (o critică ori chiar o notă mică). Ce se întâmplă însă cu elevii care au realizat cerința profesorului? Nimic, acesta consideră că era NORMAL ca elevii să își facă tema. Totuși, nu credeți că dacă am descurajat comportamentul negativ (elevii care nu și-au făcut tema), ar trebui să reacționăm în oglindă și să încurajăm comportamentul pozitiv?

Daniels (2007) ne oferă un exemplu foarte potrivit. Specialistul a fost contactat de către o profesoară care avea un elev care țipa în clasă (aparent fără nici un motiv). La întrebarea lui Daniels privitor la frecvența acestor țipete, profesoara a spus că elevul țipă tot timpul. Evident că elevul nu țipa chiar tot timpul, dar frecvența reacțiilor respective era atât de mare (elevul țipa cam de 50 de ori pe zi!) încât profesoara era copleșită și trecea printr-un șoc emoțional.

Specialistul a sugerat o metodă simplă (dar care s-a dovedit eficientă): pe banca respectivului elev s-a așezat un cronometru și pentru fiecare zece minute în care nu țipa el primea o un lucru pe care și-l dorea (urma să petreacă un minut cu profesoara la sfârșitul orelor). Această măsurătoare a permis o creștere a autocontrolului la elev și a încrederii în eficiența metodei la profesoară (de luni, zi în care a început experimentul când elevul a țipat de 52 de ori până vineri când această frecvență a scăzut la 39). De ce a fost eficient sistemul și pentru profesoară? Pentru că deși scăderea era consistentă (de la 52 pe zi luni la 39 vineri)  țipetele erau totuși  suficient de multe pentru a o stresa pe profesoară și în lipsa numărării lor cadrul didactic nu simțea că se înregistra vreo schimbare în comportamentul copilului. Experimentul a fost un succes – la sfârșitul primei săptămâni elevul a întrebat profesoara dacă pentru săptămâna viitoare poate să încerce să reziste 20 de minute fără să țipe. Daniels ne spune că la sfârșitul celei de-a doua săptămâni comportamentul deranjant a încetat cu totul.

Concluzie: lipsa unui feedback constant poate să fie demotivantă pentru copii. Să ne gândim un pic la modul în care încurajează școala dezvoltarea elevului: învață acum sistematic și cu mult efort că peste … 10-20 de ani o să ajungi o persoană de succes! Recompensa este mult prea îndepărtată în timp pentru a avea forța de care avem nevoie pentru a motiva în momentul de față. De aceea profesorii și părinții de succes găsesc metode de a încuraja permanent orice progres al elevilor/copiilor lor. În același timp este important să fim atenți să recompensăm doar progresul și efortul și să nu oferim feedback pozitiv atunci când atât progresul cât și efortul lipsesc.