Atunci când părinții cer prea mult … de la copii

400 de articole de educație, Dezvoltarea personală la copii

De prea multe ori în ultimul timp părinții pun o presiune mult prea mare pe copiii lor. Este vorba despre notele de la școală, despre concursurile din afara școlii etc. Peste tot copiii trebuie să fie pe primul loc (se uită că primul loc este doar unul singur și nu pot toți copiii să îl ocupe). Dacă la început putem spune că avem un factor motivațional, foarte repede acesta devine un element destabilizator care poate să ducă în direcția contrară celei dorite.

Să vedem mai întîi cu ce avem de-a face. În Encyclopedia of School Psychology presiunea exercitată de părinți asupra copiilor este exemplificată de comportamentul parental coercitiv sau orientat spre pedeapsă care tinde să aibă un efect negativ asupra performanței. La rândul ei Nancy Morse spune că presiunea parentală începe atunci când părinții le cer copiilor să îndeplinească un standard pe care aceștia chiar nu sunt în stare să-l atingă.

Holly Schiffrin și colegii lui au descoperit ca atunci când părinții pun prea mare presiune pe viața copiilor (supra-gestionând, monitorizând pas cu pas viața celor mici) aceștia devin stresați, au un nivel de depresie ridicat, un nivel de satisfacție față de viață scăzut și în general niveluri reduse de autonomie. Astfel – concluzionează cercetătorii – un stil de parenting prea implicat duce la rezultate neașteptate: subminează încrederea în sine și dezvoltarea copiilor.

Dar de ce este rău să ceri mult de la copil? Poate că nu este rău să ceri mult, este negativ să ceri prea mult! În momentul în care părinții exercită o asemenea presiune se ajunge la o epuizare și pierdem din vedere exact instrumentul cel mai important spre succesul pe care ni-l dorim pentru ei. Merită să aducem în atenție observațiile lui Tough în acest sens. Autorul remarcă faptul că succesul este intim legat de elemente ca: optimismul, curiozitatea, sentimentul că ești capabil, precum și capacitatea de a gestiona emoțiile. Câte dintre acestea sunt în practica de zi cu zi la școală sau acasă?

Dar dacă presiunea prea mare diminuează tocmai aceste trăsături importante de ce mai perseverează părinții în greșeala aceasta? Sunha observă că atunci când copiii simt presiunea părinților ei devin stresați să obțină note mari pentru a alimenta mândria acestora. Iată de ce este bine să analizați de fiecare dată: este visul copilului sau visul dumneavoastră? Îl motivați sau îl dezechilibrați?

Presiunea funcționează într-un mod ascuns: ea poate să fie utila la început, dar în curând o să apară și situațiile în care pentru copil o să fie imposibil să meargă mai departe. Când primele eșecuri se anunță la orizont copiii care au ajuns acolo în urma presiunii din partea părinților intră direct în spațiul întunecat al depresiei.

De multe ori – așa cum spune Hudson – așteptările părinților pot să fie mai mari decât posibilitățile copiilor de a le îndeplini. Iată de ce este necesar ca părinții să aibă – înainte de toate – așteptări realiste.

Este vorba despre implicare – dar ce fel de implicare? O implicare realistă care să-i lase loc copilului pentru autonomie, pentru dezvoltare, pentru opțiune. O implicare care trebuie să existe și să fie consistentă. De altfel, Holt și Morley se referă la implicarea parentală și spun că aceasta trebuie să conțină:

  • Suport emoțional – interes, încredere;
  • Suport informațional – oferirea de sfaturi, intrarea într-un rol de partener de învățare;
  • Suport tangibil – cum este cel financiar.

Copilul care are părinți care nu se implică se poate pierde pe parcurs. Copilul care are părinți care se implică prea mult poate să ajungă la depresie, lipsă de autonomie și încredere în sine. Prea puțină presiune poate să aibă la bază o lipsă de interes pe care copilul să o simtă și să-l destablizeze. Prea multă presiune poate să aibă un rezultat similar. Soluția constă în moderație și – așa cum spunea Friedman – părintele să fie un suporter pentru copilul său și nu un factor de presiune.

  • Desen realizat de Diandra Pânișoară

 

[ Articol citit de: 24531 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns