Un bun coleg și prieten spune adeseori: copilul trebuie convins, nu învins. Un părinte, un profesor, 
un educator prin excelență trebuie să reflecteze atent la aceste cuvinte: oare nu sunt multe situații în care „discutăm” cu copilul și avem impresia că a avut loc un dialog, dar de fapt ne-am impus părerea și atât? Iată câteva „reguli de aur” pe care Herring (2011) le expune în cartea How to Argue:
- Când vrem să-l convingem pe copil trebuie să ne amintim să ne alegem timpul și locul. Fiecare om (deci și cel mic) are momente în care nu acționează pozitiv la contraziceri. Autorul dă un exemplu personal: el spune că soția lui știe că atunci când este flămând nu este momentul să se înceapă discuții pe subiecte sensibile. Trebuie să căutăm acel moment în care există suficientă relaxare, bună dispoziție și deschidere spre a accepta mai ușor ceea ce îi cerem.
- Un alt aspect esențial ține de tonul folosit. Herring afirmă clar: „nu este vorba despre ceea ce spui, ci despre cum spui ceea ce spui”. Trebuie să ne păstrăm calmul (iar dacă simțim că nu-l vom pierde este bine să punem un spațiu între noi și copil – să mergem într-o altă cameră până putem să abordăm problema cu zâmbetul pe față).
- Să nu uităm să ascultăm activ. Copilul nostru vrea să știe că este ascultat, că este acceptat, că nu ne grăbim să tragem concluzii și că o să-i dăm ocazia să-și ducă ideea până la capăt, Trebuie să încercăm să avem răbdare, să nu ne grăbim să tragem concluzii.
- Exprimați ceea ce simțiți în legătură cu relația dintre dumneavoastră și copil. Așa el o să perceapă că este mai puțin judecat și mai mult înțeles. Puteți să vă gândiți la un singur exemplu elocvent: „nu înveți destul!” nu sună mai brutal ca „simt că ai putea să-ți dai mai mult interesul”? Formulați în termeni pozitivi și exprimați sentimentele pentru că așa atitudinea dumneavoastră o să fie percepută mult mai deschisă.
- Trebuie să vă concentrați pe viitor, nu pe trecut. Nu mai contează ce s-a întâmplat decât prin prisma a ceea ce se poate întâmpla în viitor. În caz contrar o să ne focalizăm pe critică, vom căuta vinovați etc.
- Încercați să vă puneți și în locul copilului. Oare lumea se vede la fel prin ochii lui? Dacă sunt diferențe cum putem face ca ele să dispară? Dacă sunt elemente comune cum putem să facem acest lucru o fundație solidă pentru ceea ce o să-i spunem?
Părinții/profesorii au o „armă” teribilă în relația cu copilul: o experiență vastă de viață, o experiență vastă de comunicare. Este timpul să le folosim mai mult…