De când a venit PANDEMIA, Micul Gând Pozitiv și-a văzut foarte rar prietenii. Câteodată, când trecea prin fața casei Gândului „Mi-e frică!” vedea cum se mișcau ușor perdelele, semn că, după ele, prietenul lui îl privea. Dar de întânit nu s-au mai întâlnit deloc!

Cu Gândul Trist s-a văzut de vreo două ori. Ca întotdeauna Gândul Trist avea lacrimi în ochi, dar, spre deosebire de trecut, acum Micul Gând Pozitiv nu putea nici măcar să-l mai strângă în brațe…

Chiar și când se întâlnea cu Gândul Fericit nu-și dădea prea bine seama dacă acesta mai avea zâmbetul larg de altădată pentru că masca îl acoperea. Bine că Gândul Fericit avea ochii mari și ochii lui aveau întotdeauna o lumină specială care semăna tare mult a zâmbet!

Ori de câte ori ajungea acasă Micul Gând Pozitiv căra cu el ca pe un rucsac ceva din întâlnirea cu ceilalți. Începuse și lui să-i fie frică puțin. Se trezea brusc cu o lacrimă mare și nu știa de ce îi venea să plângă. Și uite așa, într-o zi a început să se întrebe dacă el chiar este un Mic Gând Pozitiv sau este deja altceva… un gând trist, unul înfricoșat sau doar pe jumătate fericit?

Se simțea ca o oglindă a celorlalți și nu mai știa ce trebuie să facă. Așa că într-o zi după ce profesoara lui, d-na Speranță și-a terminat ora a rugat-o să mai rămână un pic online ca să o întrebe ceva. I-a povestit despre frământările lui..

– Oare mai pot să fiu eu Mic Gând Pozitiv când încep să mă simt un pic din Gândul „Mi-e frică!”, Gândul Trist, Gândul Fericit… pe jumătate? De ce îi port pe fiecare un pic în mine? a întrebat-o el.

– Totul este bine dragul meu, a zâmbit profesoara Speranță. Așa și trebuie să fie: în spatele fiecărui gând pozitiv stă și un pic de frică, și un pic de tristețe și multă fericire… Da, tu îi porți în tine pe toți ceilalți, dar îi duci mai departe, îi faci să se simtă mai bine, le dai echilibru. Mi-a povestit Gândul „Mi-e frică!” că uitându-se cum mergi tu în fiecare zi la plimbare s-a gândit că, într-o zi, o să încerce și el să facă asta! Și Gândul Trist se simte mai puțin trist după ce se întâlnește cu tine. Ai nevoie de fiecare dintre ei ca să înțelegi de ce trebuie să mergi mai departe și ei au nevoie de tine ca să aibă încredere… încredere că totul va fi bine!

[ Articol citit de: 684 persoane ]

De Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.