Sari la conținut

Arta pregătirii pentru viitor

De multe ori o piedică semnificativă în pregătirea pe care le-o oferim copiilor pentru viitor este chiar viitorpropria experiență și mentalitate. Este destul de greu să „lupți” cu viitorul folosind „armele” trecutului (sau chiar pe cele ale prezentului). Situația cu care se confruntă mulți părinți este bine ilustrată de către Mark Eppler (2007) printr-o capcană în care poate să cadă oricare dintre noi; autorul o numește „atunci când nu reușești să anticipi schimbarea” și a descoperit-o pe propria piele. Citește mai mult »Arta pregătirii pentru viitor

Dacă îi place … face: principiul participării active

Mulți părinți și cadre didactice se plâng de faptul că copiii de astăzi sunt din ce în ce mai dezinteresați de școală, că Principiul participării activenu mai învață și că educația a devenit un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Oare așa să fie? Nu cumva ceea ce oferim copilului este în alt orizont decât cel al dorințelor și aspirațiilor sale? Nu cumva noi suntem cei care nu căutăm destul de mult „cheia” implicării sale?Citește mai mult »Dacă îi place … face: principiul participării active

Persuasiunea (4): cum câștigi credibilitate…

O problemă cu care se confruntă frecvent atât părinții cât și profesorii este cum pot să își construiască credibilitatea persuasiuneaîn fața copiilor. Dorința de a-l face pe cel mic se învețe cât mai bine îl conduce pe părinte – de multe ori – la supralicitarea rolului școlii; el ajunge să-i înfățișeze copilului în culori foarte puternice și atractive procesul educational ca atare. „O să vezi ce frumos o să fie la școală, o să îți placă etc.” este doar una dintre forumulările pe care le întâlnim frecvent la părinți. Astfel copilul capătă o imagine supraevaluată, Citește mai mult »Persuasiunea (4): cum câștigi credibilitate…

Persuasiunea (3): Deveniți un model pentru copil

Suntem siguri că ați auzit destul de des această idee: părintele/profesorul trebuie să fie un model pentru copilul său. Dar de câte ori am pus acest lucru în practică, de câte ori am ținut seamă de el atunci când era cazul?

Studiile arată cât de important este ca cei din jurul copilului să facă lucrurile pe care vrem ca, mai târziu, să le pună în practică chiar micuțul nostru.  Citește mai mult »Persuasiunea (3): Deveniți un model pentru copil

Persuasiunea (2):Amorsat înseamnă că am câștigat!

O tehnică de persuasiune pe care părintele o poate utiliza cu succes este amorsarea. Experimentul lui persuasiunea 2Cialdini și colaboratorii (apud Gass, Seiter, 2009) a fost simplu și ușor de (re)pus în practică de către fiecare părinte sau profesor. Experimentatorul i-a invitat pe studenți să participe la un experiment de „gândire”. Până acum, nimic spectaculos, nu este așa? Exista însă o problemă: experimentul urma să aibă loc la ora 7 dimineața Citește mai mult »Persuasiunea (2):Amorsat înseamnă că am câștigat!

Când educatorul folosește forța persuasiunii…

De multe ori oamenii resping ideea folosirii unor strategii de persuasiune. Pe undeva acestea le par persuasiunea 1incorecte și putem crede că o relație de calitate nu poate să conțină o astfel de „minciună”. Totuși, când participanții la cursurile mele au o astfel de reacție le ofer, de obicei, un exemplu cu care  ne-am confruntat toți. Lingușirea (ca strategie de persuasiune) este bazată pe exagerarea calităților de admirat ale celeilalte părţi, în timp ce îi diminuează slăbiciunile. Motivația este simplă: Citește mai mult »Când educatorul folosește forța persuasiunii…

Mecanismele de apărare (2) – părintele în acțiune!

Completăm astăzi lista mecanismelor de apărare care ar trebui cunoscute de către părinți în relația cu copiii Mecanismele de apararelor. Dacă, de obicei, părinții sunt cei care ar trebui să îi ajute pe cei mici, uneori chiar noi, adulții, suntem cei care trebuie să ne cunoaștem mai bine:

1) Compensarea reprezintă „contracararea unei slăbiciuni reale sau imaginare prin accentuarea unor trăsături dezirabile ori manifestarea unor comportamente de excelenţă în alte domenii”Citește mai mult »Mecanismele de apărare (2) – părintele în acțiune!

Mecanismele de apărare (1) – cum trebuie să acționeze părintele?

Am vorbit pe parcursul a patru articole despre conflict. Conflictul aduce cu sine o tensiune inevitabilă. Mecanisme de apărare 1Uneori aceasta poate să fie o folosită drept sursă de energie pentru progres, pentru găsirea unei soluții mai bune care să ducă relația de cooperare la un nou nivel. Alteori ea se acumulează și – la fel cum rugina afectează, în timp, durabilitatea unui ansamblu metalic – produce dereglări profunde ale relației dintre parteneri (uneori ireversibile).

Cum reacționează oamenii la frustrare? Uneori trec dincolo de ea, o înving, o folosesc în avantajul lor. Alteori încearcă să o ocolească, să găsească o rezolvare ușoară pentru situații dificile, să aibă iluzia că totul este încă Ok (deși nu mai este așa!). Astfel, ei aleg să facă apel la anumite mecanisme de apărareCitește mai mult »Mecanismele de apărare (1) – cum trebuie să acționeze părintele?

Conflictele(4): când tensiunile devin prea mari

Așa cum am văzut în articolele anterioare, conflictul poate să fie foarte bun pentru comunicare, poate să conflicteleaducă în prim plan idei noi, poate să prevină apariția unor stări tensionale mai mari pe viitor (dacă tensiunea se acumulează „explozia” se produce cu o mai mare intensitate).

Totuși, există o fază a conflictului în care – dacă ajungem – lucrurile devin foarte rele. Ea se numește escaladarea conflictului Citește mai mult »Conflictele(4): când tensiunile devin prea mari

Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?

Conflictul este de multe ori asemănat cu un foc: el arde puternic și poate provoca pagube însemnate conflictele si comunicarearelației dintre părinte-copil. În același timp, el scoate la suprafață toate tensiunile latente, toate crăpăturile apărute în relație se lărgesc și arată dacă construcția poate să mai rămână așa sau are nevoie de o consolidare grabnică.Citește mai mult »Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?

Conflictele (II): Când este bun un conflict?

În articolul trecut ne-am referit la mai multe tipuri de conflicte: dintre acestea conflictul cognitiv este privireabenefic pentru comunicare, el conducând la noi perspective, opțiuni îmbunătățite, idei. Iată de ce părinții nu numai că nu trebuie să evite conflictele cognitive cu copiii lor, dar este util chiar să le provoace. O astfel de perspectivăa fost considerată hazardată de un cititor (printr-un comentariu postat pe site-ul dcnews.ro în care respectivul articol a fost preluat). Iată de ce am considerat necesar să consolidăm această opțiune printr-un nou set de afirmații privind valoarea conflictului în plan relațional uman (în general) și în planul comunicării părinte-copil în special. Citește mai mult »Conflictele (II): Când este bun un conflict?

Conflictele: tot ce trebuie să știe un părinte (1)

Unul dintre elementele de care se tem cel mai mult părinții este modul în care pot gestiona conflictele cu comunicare si conflictecopiii lor. Când aceștia sunt mici, pedeapsa este deseori prezentă și cu ajutorul ei părintele încearcă să țină lucrurile sub control. Mai târziu, în special în momentul apariției crizei adolescentine, de multe ori lucrurile scapă definitiv de sub control. Un alt spațiu în care conflictul se poate exprima la cote neașteptat de mari este școala. Relația dintre profesor și elevi este adesea zdruncinată de apariția unor conflicte puternice. Uneori aceste conflicte pot să aibă urmări dezastruoase asupra sănătății motivației copilului pentru învățare și proprie dezvoltare.Citește mai mult »Conflictele: tot ce trebuie să știe un părinte (1)

Evaluarea (2) – erorile continuă…

Am analizat în articolul precedent două mari erori de evaluare (efectul halo și Pygmalion), erori care pot să cadru didacticaibă un impact dramatic asupra motivației copilului pentru învățare. Am observat atunci că sunt multe nuanțe și aceste erori de evaluare trebuie cunoscute nu doar de către dascăli (care trebuie să le evite). Astăzi completăm lista erorilor de evaluare în speranța extinderii responsabilității parentale; părintele trebuie să rămână un partener al școlii, dar nu orice fel de partener, ci un partener critic și informat.Citește mai mult »Evaluarea (2) – erorile continuă…

Evaluarea (1) – când și profesorul greșește

O problemă cu care se confruntă mulți părinți este integrarea copilului în școală. Situația este acută în evaluare 1perioada marilor transformări din viața celor mici (cum sunt: intrarea în clasa pregătitoare sau în clasa I, trecerea la clasa a V-a sau la clasa a IX-a ori schimbarea școlii), dar este latentă în fiecare zi. Chiar dacă părintele nu realizează întotdeauna, procesul educațional este unul de zi cu zi, orice greșeală, orice ezitare sau perturbare putând să aibă consecințe nebănuite.

În tot acest proces, evaluarea școlară reprezintă o zonă sensibilă. Uneori, chiar la cursurile cu adulții, atunci când le spun acestora celebra formulă „scoateți o foaie de hârtie!”, nu puțini sunt cei care spun că mai simt, încă, un fior rece pe șira spinării. Citește mai mult »Evaluarea (1) – când și profesorul greșește

Motivația pentru învățare (3) – depășim imposibilul… (2)

După ce în articolul anterior am analizat libertatea și responsabilitatea, autocunoașterea și curiozitatea, Motivația 3drept factori importanți pentru motivația învățării, astăzi mergem mai departe. Ce factori pot să blocheze o motivație profundă pentru învățare și ce fel de sprijin trebuie să primească copilul din partea familiei?Citește mai mult »Motivația pentru învățare (3) – depășim imposibilul… (2)

Motivația învățării (II) Împlinim trebuințele copilului

Am văzut în primul articol pe tema factorilor motivatori pentru învățare ce nu trebuie să facem, cum Motivarea scolaraobligarea unei persoane la un anumit lucru poate conduce la o puternică reacție de respingere. Dar ce elemente putem lua în calcul în dezvoltarea unei motivații a învățării? Înainte de a ne focaliza concret pe o listă a acestor elemente să vedem ce aspecte trebuie să luăm în calcul.Citește mai mult »Motivația învățării (II) Împlinim trebuințele copilului

Motivația învățării (I) – școala ca obligație…

Mulți părinți se confruntă cu o problemă importantă în momentul în care copilul lor ajunge la școală: cum Motivarea pentru scoalapot să dezvolte (și apoi să mențină) motivația celui mic pentru învățare. Școala nu este de multe ori de mare ajutor; ea le cere copiilor să învețe, le spune ce să învețe, dar nu și de ce trebuie să învețe. Singurul mare argument (repetat atât de părinți cât și de profesori) afirmă că dacă micuțul învață constant și sârguitor toți anii de școală, când va crește, va deveni un adult de succes. Ori un astfel de argument nu are suficientă forță pentru a întreține o motivație de asemenea amploare. De ce? Citește mai mult »Motivația învățării (I) – școala ca obligație…

Empatia – când părintele încalță „papucii” copilului

Unul dintre aspectele cele mai importante pentru dezvoltarea celui mic este empatia. Cred că vă este Empatiacunoscută următoarea situație: tocmai v-ați întors de la serviciu după o zi obositoare și stresantă și tot ce vă doriți este să ajungeți acasă și să vă odihniți. Dar în momentul în care intrați pe ușă sunteți solicitat de către copilul dumneavoastră pentru a participa la un joc. Evident că micuțul nu este în vreun fel vinovat de oboseala dumneavoastră, dar ce bine este dacă cel mic vă înțelege și vă lasă câteva clipe de liniște și de relaxare (pentru a vă „umple bateriile”).Citește mai mult »Empatia – când părintele încalță „papucii” copilului

Arta întrebărilor: cum devenim părinți responsabili (I)

Întrebările sunt un instrument important aflat în „arsenalul” unui părinte. Părintele folosește întrebări Arta întrebărilorpentru a afla lucruri concrete (ce s-a întâmplat la școală sau la grădiniță spre exemplu) și pentru a înțelege ce simte și cum se raportează copilul la respectivele evenimente. Dar arta întrebărilor nu se oprește aici!  Moore (1992) ne dezvoltă o tipologie interesantă a modalităților în care ne putem chestiona copilul.Citește mai mult »Arta întrebărilor: cum devenim părinți responsabili (I)

Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (II)

În articolul precedent am discutat despre cât de importantă este lauda în dezvoltarea relației dintre părinte și Feedback 2copil. Sunt studii care au demonstrat că persoanele lăudate au simțit nevoia să se apropie (fizic) mai mult de cel care îi lăuda. Desigur că o laudă aplicată greșit poate să conducă la efecte nedorite: cel mai important dintre acestea este supraaprecierea, copilul tinde să aibă despre sine o imagine mai bună decât realitatea. Însă lucrurile stau mult mai rău când vorbim despre critică. Citește mai mult »Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (II)

Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (I)?

Educarea copilului este o activitate complexa care dă rareori rezultate imediat ce se produce; de cele mai Feedback 1multe ori roadele efortului depus de un părinte se văd mult mai târziu, atunci când greșelile făcute în trecut se repară greu și cu costuri ridicate. Iată de ce trebuie să ne dăm seama de un adevăr destul de greu de acceptat: fiecare dintre cuvintele noastre contează, fiecare reacție pe care o avem la comportamentul celui mic este contorizată și schimbă puțin câte puțin viitorul relației noastre cu el și a relației lui cu ceilalți și cu sine. Citește mai mult »Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (I)?

Ce fel de părinte sunt? (II)

Continuăm analiza stilurilor parentale (după Baumrind). Așa cum am văzut în articolul anterior, părintele autoritar Educatia copiluluiare un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească implicată în relația cu copilul său; el impune reguli și ordine fără să ofere și o explicație a acestora. Rezultatul: copiii unui părinte autoritar pot să înregistreze performanțe la școală, dar au un nivel scăzut al stimei de sine.

La polul opus, părintele democratic îmbină controlul cu căldura sufletească.  Citește mai mult »Ce fel de părinte sunt? (II)

Ce fel de părinte sunt?(I)

De multe ori părinții se întreabă: Sunt un părinte bun? La această întrebare mulți răspund DA (chiar dacă Părinte 2tonul pe care fac acest lucru este – uneori – unul cam nesigur). Dar dacă am merge mai departe? Dacă ne-am întreba: Cât de bun sunt în meseria de părinte ce credeți că am răspunde fiecare dintre noi?
Pentru a cunoaște toate aceste aspecte trebuie să vedem cam care sunt principalele stiluri parentale.Citește mai mult »Ce fel de părinte sunt?(I)

Ghidul părintelui – anul 2012 (II)

Continuăm astăzi prezentarea temelor de interes pentru părinți, elemente sintetizate într-un succint ghid al părintelui (așa cum l-am văzut noi pe parcursul anului 2012):

Învățarea

Copilul trebuie ajutat să învețe să învețe. Părinții trebuie să ia în calcul următoarele: (1) copilul învață dacă informația respectivă este relevantă pentru el; și (2) pentru a vă sprijini copilul să învețe să învețe al doilea pas este acela de a-l ajuta să-și cunoască mai bine propria persoană. Care este caracteristica sa principală?Citește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2012 (II)

Ghidul părintelui – anul 2012 (I)

Acum, ca la orice alt final de an, fiecare dintre noi ne-am obișnuit să intrăm într-un moment de bilanț: ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun, câteva momente de nostalgie, creșterea nivelului de energie în scopul de a îndrepta în 2013 ceea ce nu a mers bine în 2012… Iată de ce ne-am propus să venim în întâmpinarea acestor acțiuni ale fiecărui părinte și să extragem din toate articolele scrise de către noi în rubrica Resurse pentru părinți în 2012 elementele de reflecție, principiile, bunele practici, tot ceea ce ar putea să intre într-un scurt ghid al părintelui de succes. Cu toate aceste idei ieșim din anul 2012 și intrăm în 2013, părinți și copii, mai proaspeți, mai puternici, mai fericiți.

La mulți ani!Citește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2012 (I)

Părintele furios – cum să-mi exprim nemulțumirea în mod pozitiv (2)

Dacă în articolul de săptămâna trecută am discutat despre părintele furios și despre modalitățile în carePărintele furios acesta alege să-și exprime furia, de data asta ne vom focaliza pe reacțiile pozitive. De la început trebuie să reafirmăm că exprimarea în sine a furiei nu este negativă, însă modul în care alegem să o facem poate să fie. De ce exprimarea furiei nu este un lucru rău? Pentru că prin furie îi oferim copilului un feedback la comportamentul lui și dacă încercăm să ne stăpânim prea mult timp, s-ar putea să acționăm ca un cazan care fierbe și nu are o supapă prin care să se elibereze presiunea acumulată: tensiunea va produce – la un moment dat – o explozie devastatoare.Citește mai mult »Părintele furios – cum să-mi exprim nemulțumirea în mod pozitiv (2)

Părintele furios – cum să exprim nemulțumirea în mod pozitiv (1)

Mulți părinți spun adesea că meseria de tată/mamă este o meserie grea cu multă tensiune și stres acumulate. conflictelePe lângă acest serviciu full time, părinții au desigur și propriul serviciu (de la care își primesc salariul) și alte activități, toate intersectându-se și construind câteodată o presiune enormă asupra lor. Iată de ce, de multe ori nervozitatea este greu de echilibrat și de gestionat, astfel că situații regretabile pot să se întâmple. Ce poate să facă un părinte eficient Citește mai mult »Părintele furios – cum să exprim nemulțumirea în mod pozitiv (1)

Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?

Din discuțiile cu părinții și profesorii apare din ce în ce mai des o problemă serioasă: atât unii cât și ceilalți generația digitalăau dificultăți crescute în înțelegerea copiilor/elevilor și mulți dintre ei simt o senzație acută de neputință atunci când ajung în fața unor situații care par de nerezolvat. Cei mici par să își construiască o lume a lor inaccesibilă părinților și educatorilor și astfel prăpastia între generații devine din ce în ce mai adâncă.Citește mai mult »Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?

Cuvintele magice ale părintelui

La un moment dat un părinte ne-a spus: „Pur și simplu nu mai știu ce să fac! Orice îi spun (copilului) se părintelepreface că nu mă aude. Nu mă crede când îi spun că nu-i bine ceea ce face! Îmi spune că sunt depășit și că el știe mai bine…”

Este o situație extremă, suntem de acord. Totuși, suntem convinși că recunoașteți modelul. Poate nu la această intensitate, dar mulți părinți au trebuit să facă față unei astfel de reacții din partea copilului (în special când acesta crește și intră în perioada preadolescenței și apoi trăiește – din plin – celebra criză adolescentină). De multe ori ca părinți ne-am întrebat: ce este de făcut? Citește mai mult »Cuvintele magice ale părintelui

Dependență sau independență: timpul corect al libertății…

Problema dependenței și independenței copiilor îi frământă astăzi pe mulți părinți. Mulți dintre noi se dependențăîntreabă: când este momentul să-mi retrag autoritatea și să-i las libertatea de a hotărî asupra propriei vieți? Care sunt riscurile dacă menținem controlul dincolo de momentul în care copilul era pregătit să își asume propriile decizii? Cum îmi dau seama?Citește mai mult »Dependență sau independență: timpul corect al libertății…

Părintele consecvent – un ingredient pentru succesul copilului

Una dintre calitățile fundamentale pentru un părinte de succes este consecvența comportamentală. Dacă în consecventprivința altor elemente de educație lucrurile sunt mai clar evidențiate, consecvența comportamentală este mai greu de pus în practică: astfel, de multe ori părintele reacționează în funcție de propria dispoziție: spre exemplu, într-o zi în care s-a întors obosit de la serviciu poate să reacționeze mai dur față de greșelile copilului decât într-o zi de duminică în care este mai relaxat și are „bateriile” încărcate.Citește mai mult »Părintele consecvent – un ingredient pentru succesul copilului

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (3)

Am urmărit în articolele anterioare privirea, mimica, atingerea, spațiul și teritoriile drept elemente ale comunicarea nonverbalăcomunicării nonverbale. Astăzi o să ne ocupăm de un aspect la care ne gândim frecvent atunci când auzim de comunicarea nonverbală: limbajul trupului.

O primă întrebare: care este rolul și impactul comunicării nonverbale în creșterea copiilor? Un părinte chiar ne-a întrebat asta. „Înțeleg, spunea respectivul tată, să cunosc și să folosesc limbajul trupului la serviciu, dar trebuie să o fac și acasă? Nu îi văd rostul…”Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (3)

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (2)

Dacă în articolul de săptămâna trecută ne-am referit la privire și la mimică, astăzi vompune în centrul comunicarea nonverbala 2dezbaterii alte trei elemente importante: spațiul, atingerea și teritoriile.

Cel care a pus pentru prima dată în evidență influența spațiului în comunicare a fost creatorul proxemicii Edward T. Hall. Acesta a observat că există o diferenţă între distanţa intimă (0-0,5 m.), distanţa personală (1-1,5 m.), distanţa socială (1,5-4 m.) şi distanţa publică (aprox. 4m.), distanţe pe care oamenii le definesc în funcţie de prezenţa interocutorului.Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (2)

Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (1)

Există multe cărți și articole în domeniul comunicării nonverbale. Cele mai multe sunt centrate pe limbajul comunicarea nonverbalătrupului (gesturi, mișcări, poziții), dar limbajul nonverbal include multe alte forme: privirea, mimica, spațiul, teritoriile, atingerea, comunicarea cromatică etc. Un părinte modern trebuie să știe să utilizeze toate aceste aspecte în relația cu copilul său.

1. Privirea (limbajul ochilor) și mimica. O mamă mi-a spus într-o discuție recentă: „dacă fata mea mă supără este destul să mă uit la ea și se oprește din coportamentul urât!” Oare așa să fie? Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (1)

Succesul de mai târziu începe acum! Ce trebuie să învețe copilul dumneavoastră…

Sunt multe cărți care încearcă să ne învețe cum și ce trebuie să facem pentru a avea succes în viață. Într-o succesul 1societate competitivă (cu sau fără criza pe care o traversăm în prezent), fiecare sugestie, fiecare pont, fiecare soluție poate să facă diferența. De exemplu, cărțile de tipul: „Cum să răspunzi la un interviu de angajare”, îți spun ce face și ce gândește posibilul angajator, dar se centrează mai mult pe cel care își dorește un post, cum trebuie să-și identifice și dezvolte anumite calități și puncte forte. Dincolo de orice rețetă, autocunoașterea și autodezvoltarea rămân – într-adevăr – surse sigure ale creșterii șansei succesului în viață.Citește mai mult »Succesul de mai târziu începe acum! Ce trebuie să învețe copilul dumneavoastră…

Mă implic în viața copilului meu? Când mai mult înseamnă prea mult…

Studiile vorbesc din ce în ce mai des de depășirea limitelor în echilibrul fragil din relația părinte-copil. Pe copilului 2de o parte, vedem cu toții în media situații de copii abandonați, maltratați, ignorați de către părinții lor. Nici cealaltă extremă nu este mai puțin nocivă: părinți super-protectori, care își controlează permanent copiii, care fac alegeri în locul acestora, care nu îi lasă să-și trăiască singuri viața, să aibă propriile greșeli.Citește mai mult »Mă implic în viața copilului meu? Când mai mult înseamnă prea mult…

Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (3)

Dedicăm astăzi un al treilea capitol importanței încrederii și stimei de sine în harta generală a dezvoltării creativitate 23 (340x238)copilului. Fiecare dintre elementele discutate sunt de o importanță majoră pentru a crește un copil de succes; similar unui castel de cărți de joc, dacă una lipsește întregul edificiu se poate prăbuși. Iată de ce, în calitate de părinți trebuie să fiți alături de micuții voștri și să-i susțineți, pas cu pas, în dezvoltarea lor.

Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (3)

Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (2)

Continuăm astăzi cel de-al doilea articol despre o temă pe care o considerăm foarte importantă pentru stima de sine și încredereadezvoltarea copilului: încrederea și stima de sine. Multe cercetări au arătat că o încredere și stimă de sine diminuate pot avea drept efect un copil nefericit, temător, care rămâne mereu nemulțumit de viața sa, dar nu face nimic să schimbe această situație. Ori, nu este un lucru pe care să ni-l dorim pentru copilul nostru, nu-i așa?

Aspectele investigate au dus la descoperirea unui mare pericol.Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (2)

Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (1)

Ajungem astăzi să discutăm despre o problemă foarte delicată din harta dezvoltării copilului: cum îi putem crește încrederea și stima de sine. Foarte multe aspecte ale fericirii personale și ale succesului social – din prezent și din viitor –  depind de acești factori. Ce poate face un părinte?

În primul rând trebuie să urmărească atent schimbările prin care trece copilul lui. Evenimente minore (sau așa i se pare părintelui) pot să aibă un impact semnificativ asupra stimei de sine a copilului. Spre exemplu, fiecăruia dintre noi îi este teamă de eșec.Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (1)

Harta dezvoltării copilului (6): Învățarea

Pentru că tocmai a început școala ne vom focaliza următorul aspect din harta dezvoltării copilului pe învățarea 4elementul central al procesului de învățământ: învățarea. În cadrul școlii învățarea este strâns legată de alt element important: predarea. Multe dintre slăbiciunile școlii sunt generate de ruperea acestei legături predare-învățare.

Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (6): Învățarea

Harta dezvoltării copilului (5): comunicarea cu ceilalți (2)

În continuarea articolului anterior, vă prezentăm alte 4 reguli privind comunicarea copilului nostru cu comunicareaceilalți. Nu trebuie să uitați că deși procesul de comunicare pare unul natural, care se dezvoltă firesc, învățându-l pe copil să-și optimizeze modul de a comunica îi oferim un bun start spre succes.

1. Copilul trebuie să învețe despre blocajele în comunicare și să afle cum pot fi ele depășite. Printre blocaje (conform Wilcox, Ault, Agee, 1989) se numără: diferențele educaționale între comunicatori, lipsa respectului reciproc, interese diferite față de respectiva comunicare, stereotipurile.Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (5): comunicarea cu ceilalți (2)

Harta dezvoltării copilului (5): comunicarea cu ceilalți (1)

Dacă în săptămânile care au trecut ne-am referit, pe rând la atenție și concentrare, memorare, gestionarea comunicare scolaraemoțiilor și a stresului, a venit acum momentul să vorbim despre comunicarea cu ceilalți ca element cheie al dezvoltării copilului. Comunicarea îi oferă micuțului posibilitatea de a înțelege și de a se face înțeles, de a-și găsi locul în societate. Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (5): comunicarea cu ceilalți (1)

Harta dezvoltării copilului (4): gestionarea emoțiilor și a stresului

Continuând să dezvoltăm lista prezentată de către Missoum (2003) ne vom ocupa astăzi despre cum îl emoții 3învățăm pe copil un bun management al emoțiilor și stresului. Poate mulți părinți consideră că este un lucru care vine de la sine și nu trebuie să-i acordăm o atenție specială. Cu siguranță că micuțul nostru învață din tot ce i se întâmplă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-l sprijinim și să ne asigurăm că nu trece inutil prin o situație  traumatizantă. Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (4): gestionarea emoțiilor și a stresului

Harta dezvoltării copilului (3): capacitatea de memorare

Continuând pe axa oferită de către Missoum (2003) vom discuta astăzi despre memorare. Pentru mulți memorareapărinți aceasta este foarte importantă; de altfel, ea este centrală și în viața școlii. Cu toate acestea există un risc major: școala se centrează mult prea mult pe memorarea de tip mecanic în detrimentul celei logice/conștiente. Citește mai mult »Harta dezvoltării copilului (3): capacitatea de memorare

Harta dezvoltării copilului: atenția și concentrarea

Săptămâna trecută propuneam o hartă a dezvoltării copilului preluând câteva idei privind dezvoltarea Motivarea pentru scoalapersonală de la Guy Missoum (2003, p.99). Promiteam atunci să ne aplecăm asupra fiecărui aspect în parte și să oferim părinților câteva opțiuni pentru a a construi un profil de succes pentru copilul lor. Iată de ce astăzi o să vorbim despre prima din lista lui Missoum:

(1) Ameliorarea capacităților de atenție și concentrareCitește mai mult »Harta dezvoltării copilului: atenția și concentrarea

Știm să ne stăpânim furia?

Știu că este vară și vacanță și părinții ar trebui să fie mai relaxați și mai concilianți în privința micilor năzbâtii ale copiilor lor. Dar lucrurile stau așa doar în teorie. În practică am observat cu toții că relaxarea o să o simțim abia după vacanță. Deocamdată, știind că este o perioadă mai calmă creierul nostru scade nivelul de frustrare la care reacționează (ca un sportiv care consideră că a scăpat de adversar și lasă garda jos). Iată de ce nu trebuie deloc să ne mire dacă în aceasta perioadă suntem chiar mai irascibili decât de obicei. Citește mai mult »Știm să ne stăpânim furia?

Cum ne influențează culorile

Vara este în plină desfășurare și vacanța le oferă copiilor ocazia să facă multă mișcare.  Uneori este vorba părințidespre o simplă joacă, alteori au loc adevărate “bătălii”, întreceri în care copiii câștigă sau pierd. Am văzut în urmă cu puțin timp într-un parc doi copii alergând pe o alee antrenați într-o astfel de întrecere. Cel care a câștigat nu părea nici mai mare și nici mai sportiv decât cel care a pierdut. L-am remarcat însă după tricoul roșu strălucitorCitește mai mult »Cum ne influențează culorile

Ce să facem cu copilul în vacanță

Vacanța este o perioadă de relaxare, de reîncărcare a bateriilor; totuși nu trebuie să uitați că micuții noștri continuă să învețe. Dezvoltarea lor nu intră vacanță! Mai mult decât atât, dacă nu avem grijă de modul în care copiii își petrec timpul liber ei se pot plictisi și încerca să-și condimenteze  viața (făcând tot felul de probleme care o să ne diminueze plăcerea și relaxarea). Așadar, ce pot face părinții?Citește mai mult »Ce să facem cu copilul în vacanță

Cum negociezi cu copilul (3)

Astăzi prezentăm un ultim set de idei privind modul în care se poate “crește” relația părinte-copil datorită tehnicilor de negociere. Desigur că lucrurile sunt departe de a se termina aici; considerăm însă că aspectele prezentate în cele trei episoade ale microseriei noastre să fie îndemnuri la reflecție și reconsiderare.

1. Învățăm să spunem NU copilului? Uneori copiii noștri sunt foarte persuasivi și există riscul să cădeți în capcanaCitește mai mult »Cum negociezi cu copilul (3)

Cum negociezi cu copilul (2)

Iată o a doua tehnică de negociere în relația cu copilul; aceasta pornește de la cunoașterea profundă a “partenerului de negociere”.  Nu vă tratați copilul ca pe un … copil! Părinții au tendința de a considera că micuțul este un rezonator fidel al dorințelor și punctelor lor de vedere. Le este greu (și uneori imposibil) să vadă că fiul/fiica lor au puncte de vedere personale și să le ia în considerare la modul serios. Este motivul pentru care trebuie să urmați câteva reguli simple:Citește mai mult »Cum negociezi cu copilul (2)

Trebuie să-i explicăm copilului deciziile noastre sau este de ajuns „pentru că așa spun eu”?

Perspectiva tradițională asupra relației părinte-copil poziționează părintele pe un piedestal de pe care el știe totul iar copilul nimic. Mai aproape de zilele noastre balanța pare să se inverseze, am văzut de multe ori copii spunând (de la o vârstă destul de fragedă!) părintelui „eu știu mai bine ca tine!” ori “eu sunt mai deștept ca tine!”. Dacă explicația imaginii tradiționale este destul de ușor de dat, cum oare s-a ajuns la cea de-a doua perspectivă? Citește mai mult »Trebuie să-i explicăm copilului deciziile noastre sau este de ajuns „pentru că așa spun eu”?

Relația copil-părinți-bunici, un triunghi periculos?

Problema tratată astăzi a pornit de la o situație relatată de către un părinte. Mai precis, acesta îmi vorbea despre dificultatea de a armoniza modul în care vede el educația copilului său și cum o vede mama sa (bunica micuțului). Datorită faptului că bunica stătea un timp destul de mare cu copilul, părinții se aflau de multe ori în situația de a „repara” seara – când veneau de la serviciu – cele întâmplate peste zi.

Ce puteau face părinții pentru a asigura echilibrul și continuitatea în dezvoltarea fiului lor?Citește mai mult »Relația copil-părinți-bunici, un triunghi periculos?

Cum îl ajut să treacă peste trauma despărțirii de prieteni?

Astăzi consemnăm cel de-al treilea articol din ciclul Copilul meu își face greu prieteni. Daca primele două articole vizau acțiuni pozitive (copilul ajunge să își facă prieteni, respectiv micuțul învață cum să-și păstreze prieteniile), de data aceasta deschidem un capitol mai delicat: ce facem, cum îl ajutăm să treacă (cu succes) peste durerea unor despărțiri?

Pentru început să remarcăm că ne referim la mai multe tipuri de despărțiri de prieteni. Cel puțin două dintre acestea ne atrag atențiaCitește mai mult »Cum îl ajut să treacă peste trauma despărțirii de prieteni?

Copilul meu își face greu prieteni (2). Despărțirea

Am discutat în articolul anterior despre modul în care ne putem ajuta copilul să dezvolte o sociabilitate crescută, să-și facă mai ușor prieteni. Spuneam atunci că un părinte trebuie să fie la curent cu fazele de construcție a unei relații și să-și încurajeze copilul să facă trecerea între faza de experimentare (caracterizată de o anumită superficialitate a relației) la aceea intensificării (în care profunzimea relației este în creștere).

Dar construcția unei relații armonioase și profunde nu este totul. Am făcut doar jumătate din drum. Acum este timpul să vedem ce putem face pentru a menține o legătură deja realizată. Citește mai mult »Copilul meu își face greu prieteni (2). Despărțirea

Copilul meu își face greu prieteni. Cum să-l ajut?

Situația construcției unor relații armonioase și profunde a devenit o problemă a omului modern la toate vârstele (nu doar în anii copilăriei). Sunt o mulțime de factori care au condus la aceasta:

– prezentarea în media a unor modele de superficializare a relațiilor (pornind și de la subiectul central al multor știri mondene și a unui număr însemnat de filme – cel al trădărilor unor sentimente de prietenie ori iubire)Citește mai mult »Copilul meu își face greu prieteni. Cum să-l ajut?

Turn de sticlă sau junglă periculoasă? Cum să-l învăț să învingă

Revenim astăzi cu o problemă pe care am mai atins-o în trecut. Din discuțiile cu părinții ne-am dat seama că este vital să o reluăm. Dilema multor părinți pornește de la următoarea întrebare: să-l protejez sau să îl las să „dea cu capul de pragul de sus”? Care este rolul meu?

Cred că imaginea care se potrivește cel mai bine este cea a antrenorului unui sportiv. Sunteți dator să îi dați cât de multe sfaturi puteți, dar în timpul meciului/întrecerii sportive el este singur pe teren. Citește mai mult »Turn de sticlă sau junglă periculoasă? Cum să-l învăț să învingă

Cum îl învăț valoarea banilor

Când este mic, copilul își dorește orice vede. Se află într-un stadiu de satisfacere a nevoilor și pentru el este important să își împlinească trebuințe fundamentale: curiozitatea, posesia, controlul (atât pentru propria persoană cât și a celorlalți). Pentru mulți dintre părinți este dificil să-și învețe copilul să chibzuiască, să aibă răbdare, să nu cedeze dorinței de a-și lua tot ce își dorește. Citește mai mult »Cum îl învăț valoarea banilor

Părinte sau cel mai bun prieten al copilului?

Recent, un părinte ne-a mărturisit: Sunt cea mai bună prietenă al fiicei mele! Respectiva mamă spunea acest lucru cu o lucire de mândrie în ochi, era foarte fericită și  sigură de adevărul celor afirmate.

Dilema multor părinți se referă la acest aspect: pot să fiu cel mai bun prieten al copilului meu? Există și părinți care au reușit sau este doar o iluzie? Care este granița dintre prietenie și autoritate?Citește mai mult »Părinte sau cel mai bun prieten al copilului?

Comunicarea cu oamenii dificili. Copilul dificil

Într-un articol anterior vorbeam despre copilul-rege (pentru mai multe informații vezi http://performante.ro/parintii-intreaba-copilul-meu-este-un-copil-rege-ce-sa-fac-daca-am-un-mic-tiran-acasa). Mulți dintre părinții care au citit acele rânduri s-au amuzat să vadă, la sfârșitul articolului, tipologia sefului dificil pe care Belding ne-o propunea în 2006. Au fost însă mulți alții care au remarcat îngrijorați: eu nu am un copil rege acasă însă am un „mic șef” care este o combinație între celelalte tipuri. Ce pot să fac?Citește mai mult »Comunicarea cu oamenii dificili. Copilul dificil

Dincolo de gândurile negative – cum să-i oferiți copilului dumneavoastră o susținere activă

Sunt zile când nu mă mai înțeleg cu el. Apoi totul revine la normal. Ce se întâmplă?

Sunt mulți părinți care se recunosc în formularea de mai sus. Cel mai rău lucru pe care puteți să-l faceți când copilul dumneavoastră are, brusc și inexplicabil, un comportament bizar și agresiv, este să îl luați ca pe un afront personal. „Sunt părintele lui, nu? Trebuie să mă respecte!” pare să exprime chipul unui părinte în acele momente.Citește mai mult »Dincolo de gândurile negative – cum să-i oferiți copilului dumneavoastră o susținere activă

Știința întrebărilor: cum să îți pregătești copilul pentru un viitor imprevizibil

[fb_button]Un părinte responsabil este un părinte care-și face griji pentru copilul său. El știe că trebuie să-l pregătească pe micuț cât mai bine pentru a face față cu succes provocărilor de tot tipul pe care viitorul i le rezervă. În viața de zi cu zi am întâlnit părinți care aleg să-și rezolve această dilemă prin una sau alta dintre următoarele abordări: ori devin superprotectivi, încercând să înlăture ei toate piedicile care ar putea sta în evoluția copilului, ori consideră că micuțul va învăța cel mai bine prin propria experiență (și ca atare îl lasă să învețe „pe propria piele” cum să se descurce). Citește mai mult »Știința întrebărilor: cum să îți pregătești copilul pentru un viitor imprevizibil

Părinții întreabă: Știm când și cum să spunem NU copilului?

De multe ori părinții nu reușesc să spună cuvântul „nu” copiilor. Alteori îl spun prea des și nu o fac așa cum trebuie. Copilul ne încearcă permanent limitele, ne cere lucruri ori face lucruri pe care n-ar trebui să le facă etc.  Părinții încearcă să reziste acestei presiuni în creștere din partea celui mic, duc o bătălie epuizantă pe care de cele mai multe ori o pierd Citește mai mult »Părinții întreabă: Știm când și cum să spunem NU copilului?

Cum să ne ferim copilul să devină victimă a violenței verbale

Cunosc un caz al unei fetițe care în prima zi de școală a fost interpelată de către o alta într-un mod neplăcut: aceasta din urmă i-a spus primei că este urâtă! Reacția copilului a fost mult mai puțin virulentă prin comparație cu cea a mamei acesteia. 

Situația copiilor agresați verbal în comunitățile educaționale (grădinițe, școli) este un fapt care descurajează pe mulți dintre părinții micuțelor victime. Părinții se simt neputincioși, neștiind cum să acționeze,Citește mai mult »Cum să ne ferim copilul să devină victimă a violenței verbale

Părinții întreabă: Copilul meu este un copil-rege? Ce să fac dacă am un mic „tiran” acasă?

Gândiți-vă câteva momente la următoarea imagine. Aveți la serviciu ceea ce se numește un șef dificil: ceea ce S. Belding (2006) numește un șef de tip rege sau regină. Acesta poate să aibă o atitudine disprețuitoare (sau chiar agresivă) și se poartă de parcă toată lumea care nu este de „sânge albastru” trebuie să trăiască doar pentru a-i îndeplini dorințele. Un astfel de șef este greu de suportat, nu este așa? Dar ce vă faceți dacă, venind acasă, vă veți afla în fața unui șef și mai dificil, a unui rege micuț însă foarte vocal? Citește mai mult »Părinții întreabă: Copilul meu este un copil-rege? Ce să fac dacă am un mic „tiran” acasă?

Mic ghid privind dezvoltarea inteligenței emoționale în relația părinte-copil

Mai ales când copilul este de vârstă mică, părintele îl vede ca pe o prelungire a sa. Dacă sunt întrebați câte lucruri cunosc despre copilul lor: cum se simte, în ce fel vede lumea, ce-i place și ce nu etc., cei mai mulți dintre părinți vor ridica din umeri un pic agasați de întrebare și vor răspunde (cu cuvintele acestea ori dincolo de cuvinte, prin mimică, limbajul ochilor și al trupului) – „Știu tot, este simplu’. Într-adevăr, pare simplu, Citește mai mult »Mic ghid privind dezvoltarea inteligenței emoționale în relația părinte-copil

Părinții întreabă: pro sau contra jocurilor pe computer?

Îngrijorarea multor părinți constă astăzi în sporirea dependenței copiilor față de computer în general și față de jocurile pe computer în special. Încearcă să diminueze impactul acestei probleme prin interzicerea accesului copilului la computer (sau oferirea doar unui acces controlat, exclusiv pentru învățare). Oare această strategie chiar funcționează? Putem face altceva mai bun? Citește mai mult »Părinții întreabă: pro sau contra jocurilor pe computer?

Dincolo de pedeapsă. Copilul învață consecințele comportamentului său

Cu altă ocazie am demonstrat ineficiența pedepsei (vezi http://performante.ro/parintii-se-intreaba-este-buna-pedeapsa-1 și http://performante.ro/parintii-se-intreaba-este-buna-pedeapsa-2). Totuși, unii părinți ne-au întrebat: Dacă face o prostioară, chiar așa să nu existe nici o consecință)?

Iată de ce ne-am hotărât astăzi să vă aducem în atenție legea consecințelor logice dezvoltată de către Rudolf Dreikurs. Autorul o formulează simplu: Citește mai mult »Dincolo de pedeapsă. Copilul învață consecințele comportamentului său

Îl sprijini sau îl lași să învețe din propriile greșeli?

Problema firească a „meseriei” de părinte este identificarea echilibrului care să conducă la creșterea unui copil de succes. Într-un articol anterior în care tratam problema egoismului (vezi https://performante.ro/cum-rezolvam-problema-egoismului) observam cum părinții au o mare dilemă în a afla cum să-și pregătească copiii pentru lumea dură în care se vor integra, ulterior, ca adulți. Unde este justa măsură? Citește mai mult »Îl sprijini sau îl lași să învețe din propriile greșeli?

Cum și cât să-i stârnesc interesul? Când este „prea mult”?

Iată o problemă care-i frământă pe mulți dintre părinți. Există, la ora asta, o ofertă foarte mare de cursuri, o adevărată avalanșă de activități de dezvoltare (de la zona de distracție și divertisment până la cea centrată pe însușirea de noi cunoștințe). La ce vârstă este bine să-ți dai copilul la un tip de pregătire sau alta? Este bine să „forțezi limitele”? Citește mai mult »Cum și cât să-i stârnesc interesul? Când este „prea mult”?

Vreau să fie mai motivat. Cum să fac?

Să urmărim o situație de bună practică în motivarea copiilor:

O mamă observa: Am văzut că fiica mea nu are suficientă încredere în ea.  Poate sunt și eu vinovată, sunt un părinte exigent, îi ceream să fie mereu cea mai  bună (și în tot ceea ce făcea). Probabil că presiunea fiind prea mare, fiica  mea a început să fie ezitantă, să evite confruntările, întrecerile cu alți  copii. Parcă nu avea chef să mai facă nimic. Nu știam ce să mai fac  Citește mai mult »Vreau să fie mai motivat. Cum să fac?

Ce rol au în dezvoltarea copilului cuvintele pe care le aude de la părinți?

Un părinte ne-a spus: De la un timp copilul meu obosește foarte ușor. Am crezut, la început că este o problemă medicală, dar doctorul ne-a spus că este sănătos, n-are nimic. De altfel, nici nu știu dacă este vorba despre oboseală propriu-zis, mai degrabă spune că obosește decât se vede asta în fapte. Câteodată afirmă că este obosit în momente în care suntem – și eu și soția mea – peste cap de obosiți de agitația lui continuă. Ce să fac?Citește mai mult »Ce rol au în dezvoltarea copilului cuvintele pe care le aude de la părinți?

Micile sărbători – marile victorii

Copiii – ca noi toți de altfel – au o puternică nevoie de a experimenta bucuria de a petrece timp de calitate cu părinții. Dorim cu toții ca micuții să aibă încredere în forțele proprii, să fie fericiți, să repete lucrurile pe care le fac bine, să își construiască o cultură a succesului. Cum putem să ne asigurăm că punem bazele la toate cele exprimate mai sus?

Un părinte ne-a relatat următorul exemplu: De fiecare dată când fiul meu în vârstă de 7 ani și jumătate reușește să-și atingă un obiectiv mai mare (și la el acest lucru poate să însemne că s-a obișnuit cu colegii de la școală, că a reușit să termine un desen complicat, să obțină un “record” personal la alergare sau orice altceva ce consideră el important) sărbătorim.Citește mai mult »Micile sărbători – marile victorii

Îl las să navigheze pe internet?

Maria M. ne relatează că fiica sa în vârstă de 8 ani a “descoperit” de vreo jumătate de an internetul și că zi de zi vede cum devine mai curioasă și mai doritoare de a petrece timp în fața computerului. Nu știu ce să fac, spune respectiva mamă, pe de o parte mă bucură că se dezvoltă, află lucruri noi și în același timp îmi oferă și mie un respiroCitește mai mult »Îl las să navigheze pe internet?

Cum rezolvăm problema egoismului?

Copilul meu este foarte egoist. Nu doreste să ofere jucăriile lui altor copii (chiar dacă respectiva jucărie este veche și nu se mai joacă cu ea). Dacă alt copil se joacă cu jucăria lui plânge ori chiar devine violent.

Vă regăsiți în situația de mai sus? Dacă da, ce este de făcut? Știu că sunt și unii părinți care consideră că nu este nici o problemă dacă copilul lor nu împarte nimic cu nimeni. Este o lume dură, spun aceștia,Citește mai mult »Cum rezolvăm problema egoismului?