De multe ori am discutat despre deficiențele școlii românești. Am vorbit și despre meritele ei. Am
încercat să scoatem în evidență ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut. Dincolo de toate un lucru este clar: școala trebuie să își regăsească locul în lumea copiilor noștri, școala trebuie să fie un loc în care elevii să fie fericiți!
Această perspectivă nu este deloc exagerată. Dacă școala se îndepărtează de lumea în care trăiesc copiii de astăzi și se situează într-un turn de fildeș – izolată, rece, inflexibilă – misiunea ei principală poate să fie compromisă.
Care sunt mecanismele intime care trebuie repornite (sau doar „unse”) ca lucrurile să meargă în direcția dorită? Cel despre care vorbim astăzi este vechi, dar de multe ori uitat de teoria și practica de astăzi. Este vorba despre stimularea curiozității. Mult prea puțin (oricum, mai puțin decât au nevoie elevii de astăzi) manualele reușesc să mai stimuleze curiozitatea copiilor. Să nu uităm că vorbim despre copii „conectați” la informație – pe care Mark Prensky îi numește „nativi digital”. Și totuși, curiozitatea poate să stea la baza reconcilierii școlii cu generațiile care vin din urmă.
Înainte de a merge mai departe să ne punem pe noi, adulții, în discuție. Ce credeți că o să faceți dacă: (1) pe o masă se află o cutie – o să doriți să știți ce este în ea?; (2) auziți un sunet necunoscut – o să explorați mediul înconjurător pentru a afla ce îl produce?
De obicei răspundem pozitiv la astfel de întrebări. Mai mult decât atât: dacă urmăriți un film captivant la o oră târzie din noapte și știți că a doua zi trebuie să vă treziți devreme ce o să faceți: mergeți să dormiți sau intenționați să vedeți cum „se termină”? Curiozitatea ne poate face să încline această balanță în favoarea filmului.
Iată și un experiment: Berlyne le-a prezentat unor copii mai multe desene de complexități diferite; copiii au petrecut mai mult timp studiind desenele mai complexe în comparație cu perioada destinată celor mai simple. De altfel este cunoscut faptul conform căruia copiii par să aibă un apetit aproape nelimitat pentru stimulare.
Rămâne să vedem cum putem să facem manualele școlare să stimuleze mai mult curiozitatea copiilor. Acolo unde manualul nu reușește poate să intervină profesorul. Uneori cele mai puțin atractive informații pot să devină o adevărată aventură în ochii, mintea și vorba cadrului didactic. Asta dacă nu uităm că școala trebuie să fie un loc în care elevii trebuie să se simtă fericiți.
* în primul volum din seria Medaliile succesului (Cele 7 medalii ale succesului) una dintre trăsăturile pe care o dezvoltăm la micul cititor este chiar curiozitatea. Vom analiza în articolele viitoare și alte elemente la care școala trebuie să mediteze… Și să nu credeți că o trăsătură cum este curiozitatea acționează ca un declanșator al motivației pentru învățare doar la oameni. Butler a demonstrat că maimuțele care au fost subiectul unui experiment au fost capabile să se joace nouăsprezece ore continuu cu o ușă închisă între încăperea lor și altă încăpere, pentru a vedea ce se întâmplă dincolo de ușa!
[ Articol citit de: 488 persoane ]