Multe persoane ne-au spus în ultimul timp că lumea care le înconjoară a devenit parcă mai agresivă. Pentru televiziuni știrile cu și despre agresivitate sunt la ordinea zilei. Acasă, pe stradă ori la școală copilul are multe exemple de agresivitate ceea ce poate să-i inducă ideea că agresivitatea este ceva normal, de acceptat. Uneori și părinții încurajează astfel de comportamente de frică: este vorba despre teama resimțită ca micuțul lor să nu fie agresat de alții. Și astfel este construit propriul copil cu un profil de agresor.
Cum ne putem crește copiii într-o lume în care agresivitatea are un loc bine stabilit? În primul rând explicându-le ce este agresivitatea și ce fel de agresivitate pot să vadă în jur (sau pot să genereze chiar ei). De exemplu, pentru Anderson și Huesmann tipologia agresivităţii cuprinde diferenţe între, spre exemplu, agresivitatea impulsivă versus agresivitatea premeditată ori între agresivitatea proactivă versus agresivitatea reactivă.
Agresivitatea impulsivă este automată, negândită/neplanificată, rapidă în care autorul nu se gândeşte la consecinţele acţiunilor lui.
Prin contrast, agresivitatea premeditată este gândită dinainte, deliberată.
Agresivitatea proactivă apare fără a avea nevoie să fie provocată pe când agresivitatea reactivă se constituie ca un răspuns la o agresivitatea unei altei persoane.
Desigur că unii cititori s-ar putea întreba: la ce folosește dacă știe că există mai multe tipuri de agresivitate? Poate pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiește și pentru a realiza de câte ori s-a lăsat cuprins de o agresivitate impulsivă (și cum i-a părut rău după aceea) ori să își dea seama că dacă devine un agresor pentru cei din jur, mai devreme sau mai târziu o să devină o victimă a unei persoane mai puternice decât el!
Apoi este bine să știe ce conduce la agresivitate. Există două tipuri de factori determinanţi ai agresiunii: factorii personali şi factorii situaţionali. Factorii personali (descriind nivelul la care o persoană este „pregătită” să fie agresivă) includ elemente ca atitudini ale agresorului, credinţe şi tendinţele comportamentale și sunt în directă conjugare cu factorii situaţionali. Astfel, o anumită situaţie poate să fie provocativă pentru multe persoane de a le stimula să se comporte agresiv, dar unele persoane pot intra mai uşor într-o stare agresivă decât altele.
Printre instigatorii sociali, literatura de specialitate identifică:
(1) provocarea – oamenii, de multe ori reacţionează agresiv atunci când sunt provocaţi; totuşi, un lucru care provoacă un comportament agresiv la o persoană poate să nu provoace acelaşi comportament la o altă persoană;
(2) frustrarea – definită de obicei ca blocajul apărut în atingerea unor scopuri de către o persoană;
(3) frica şi disconfortul – spre exemplu înregistrarea unei stări anxioase poate genera la subiect o reacţie agresivă; şi
(4) stresul social cu care fiecare dintre noi are de-a face zilnic poate fi şi el un catalizator al agresivităţii.
Chiar așa, ce facem cu stresul provocat de atât de multe lucruri în jurul nostru și cu frustrarea că nu ne atingem scopurile? Poate că este timpul să ne învățăm copiii să privească lumea în care trăiesc cu alți ochi. Este șansa unui viitor în care televiziunile să nu mai găsească atât de multe subiecte în care agresivitatea se manifestă din plin și care să le ridice audiențele.