Trăim într-o societate în care conflictul este „la fiecare colț de stradă”. Oricât încerci, nu ai cum să scapi de conflict. El face parte din viață fiecăruia dintre noi și se pare că tinde să crească pe zi ce trece. Sunt știri și campanii de sensibilizare privind conflictele care se petrec în trafic, se trag semnale de alarmă referitoare la violența în școli, sunt puse sub lupa opiniei publice cazuri de agresivitate domestică, în familie etc. Toate aceste elemente ne fac să judecăm aspru conflictul, să-l considerăm un element care trebuie diminuat și – dacă se poate – eliminat din viața noastră. Totuși, cercetările demonstrează că un pic de conflict nu numai că nu este negativ, ci chiar poate să ajute în comunicare și în dezvoltarea relațiilor.
De pildă, în studiile sale, R Stacey specifică “oamenii nu provoacă noi insight-uri atunci când discuţiile lor sunt caracterizate de echilibru ordonat,
conformitate şi dependenţă (…) oamenii se contagiază de idei noi unul de la altul atunci când se află în conflict, confuzie şi căutare a unui nou înţeles – cu menţiunea că trebuie să rămână deschişi totodată la discuţie şi să se asculte reciproc (apud Fullan, M., 1998, p. 31). Astfel, avem nevoie de conflict, de un conflict între anumite limite desigur, dar conflictul ajută și nu împiedică comunicarea. În același timp trebuie să știm și cum să-l gestionăm, un management greșit al conflictului poate repede să ducă la escaladarea lui. Poate am putea să ne gândim la conflict ca la un foc care arde molcom în sobă la casa bunicii: dacă este bine întreținut el dă căldură și oferă confort, dacă este scăpat de sub control o să ardă întreaga casă!
Mai mult, aşa cum arată cercetările lui R. J. Saul aici avem de-a face cu un paradox: nu numai că rezolvarea conflictului şi a confuziei nu ţine de diminuarea lui, ci mai mult, calea cea mai bună de lucru cu confuzia este de a o intensifica pe aceasta din urmă prin răspunsuri la întrebările neplăcute până în momentul în care sursa tuturor acestor dificultăţi este identificată. În acest mod avem câteva avantaje incontestabile:
- dacă provocăm un conflict acum putem să îl și stingem eficient. Vom vedea problemele de comunicare și nemulțumirile în relația cu copilul mult mai bine și o să putem să le abordăm din timp. Să spunem că părintele evită să aibă o discuție lămuritoare cu copilul despre problema X (care este delicată, greu de abordat și părintele speră că o să se rezolve singură, în timp). Există riscul ca problema să crească în intensitate și ulterior să fie mult mai greu de rezolvat pentru că timpul rezolvărilor rapide și ușoare a trecut pe lângă noi. Așa că nu trebuie să ne fie frică de conflict, trebuie să-l folosim acum pentru a preîntâmpina alte situații mai grave ulterior.
- conflictul poate să aducă părțile – paradoxal – spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Astfel, dacă avem un optim al conflictului putem să descoperim – împreună – soluții la care nu ne-am gândit separat. Sunt autori care spun că prea puțin conflict este similar cu prea mult conflict – nu se obține nimic!
- nu în ultimul rând, copilul poate să învețe în conflictele pe care le are cu părinții săi cum să-și dezvolte competența de comunicare cu ceilalți, în societate. Este ca și când ar putea să experimenteze într-un laborator, fără griji, o situație periculoasă dacă s-ar întâmpla în realitate. Părinții oferă siguranță, copilul știe că se poate baza pe dragostea și susținerea lor și astfel poate să „întindă limitele” până la maximum. O astfel de perspectivă conduce la o dezvoltare socială și personală de succes pentru copilul respectiv.
