Muzeul generației pe care riscăm să o pierdem…

Recent ne-am întors dintr-o scurtă vacanță la Madrid. O vizită la muzeul Prado ne-a reamintit un lucru pe care l-am văzut, an de an, în multe alte țări și muzee din străinătate: cât de important este să aduci copiii (și nu numai) aproape de experiența extraordinară a unui muzeu. Muzeul Prado ne-a primit așa cum orice muzeu (de la noi!) ar trebui să-și primească vizitatorii: pentru că noi suntem profesori biletele nu au costat nimic, iar pentru Diandra – din nou niciun cost. În fapt pentru toți trei intrarea a fost gratuită.

Nu este prima data când ne întâlnim cu o astfel de viziune asupra educației. Da, profesorii ca promotori ai cunoașterii trebuie să aibă intrarea liberă într-un templu al cunoașterii așa cum este un muzeu. Dar la fel trebuie să o aibă și copiii și tinerii – și da, în multe locuri din lumea asta ei chiar au o intrare liberă permanentă. Noi ne mândrim cu „noaptea muzeelor”. În fapt, noaptea copiii ar trebui să doarmă și muzeele ar trebui ziua să fie pline ochi de copii și de profesori care să își facă orele lângă exponate. Creștem o generație care deja este mai apropiată de realitatea virtuală decât de viața reală… Mai mult decât atât, avem nevoie de o generație care să fie atrasă de cultură: cum putem să-i motivăm și mai mult? Poate începând cu muzeele: să facem și noi ca în alte țări și să facem muzeele locuri în care copiii, elevii, studenții să vină iar și iar, să crească efectiv acolo!

Nu spun acest lucru doar din spirit de imitație (pentru că la alții se poate și la noi nu!). Literatura de specialitate ne oferă câteva argumente pentru a înțelege cât este de important accesul cât mai extins pentru copii în muzee:

De pildă, ce se întâmplă când ajunge un copil într-un muzeu? El are parte de (Atkins, 2015) următoarele:

• este încurajat să iubească istoria, arta, natura etc.
• este pus în fața uneia dintre cele mai bune metode de învațare: prin ascultarea (și imaginarea) unor povești
• muzeul îi oferă copilului posibilitatea să compare și să vadă contrastul dintre vechi și nou, bine și rău, să înțeleagă diversitatea și toleranța.
• muzeul îl pune în situația de a-și pune întrebări, de a-și dezvolta vocabularul și cunoașterea în ansamblul ei.
• muzeul motivează și inspiră – ceea ce conduce la un sprijin fantastic pentru școală și pentru acțiunea formală de a învăța.
• muzeul oferă o bună resursă pentru creativitate și induce spiritul de cunoaștere comună (în familie, între colegi etc.)

Să mergem mai departe. Astfel, pentru Piscitteli, Everett și Weier (2003) următoarele caracteristici ale copiilor sunt dezvoltate și îndeplinite printr-o simplă vizită la un muzeu: energie, curiozitate, activismul și nevoia de a explora, capacitatea de a se juca, de a pune întrebări și de avea tot felul de idei, de a comunica etc.

În sfârșit,  Gross (2014) observă că muzeul le propune copiilor nu doar cunoaștere, ci cunoaștere într-un mediu bogat în experiențe și deschis spre noi oportunități, un mediu flexibil și adaptabil.

Muzee cu intrarea liberă pentru copii și adolescenți, pentru profesori și pentru alte categorii (cât mai multe) de persoane. asta îmi doresc să văd și la noi în cel mai scurt timp. Și este doar începutul: apoi trebuie să readucem muzeul oriunde în țară, să re-obișnuim oamenii atât din mediul urban cât și din mediul rural să își facă un obicei din a merge la muzeu, din a contribui la zestrea acestuia, din a-l integra în viața proprie. Este o provocare pe care la un moment dat cineva (mă refer la decidenți aici!) trebuie să și-o asume. Să vedem cine are curajul să o facă!