Copiii – ca noi toți de altfel – au o puternică nevoie de a experimenta bucuria de a petrece timp de calitate cu părinții. Dorim cu toții ca micuții să aibă încredere în forțele proprii, să fie fericiți, să repete lucrurile pe care le fac bine, să își construiască o cultură a succesului. Cum putem să ne asigurăm că punem bazele la toate cele exprimate mai sus?
Un părinte ne-a relatat următorul exemplu: De fiecare dată când fiul meu în vârstă de 7 ani și jumătate reușește să-și atingă un obiectiv mai mare (și la el acest lucru poate să însemne că s-a obișnuit cu colegii de la școală, că a reușit să termine un desen complicat, să obțină un “record” personal la alergare sau orice altceva ce consideră el important) sărbătorim. Pur și simplu o chem pe soție, o rog să se oprească din orice ar face și un minut întreg îl aplaudăm. Băiatul meu este foarte fericit în acele momente și am observat că își asumă obiective din ce în ce mai mari, face alegeri mature și este mult mai afectiv cu noi. Am râs – a continuat tatăl – când într-o zi după ce m-am întors de la serviciu după ce obținusem o mărire de salariu, el i-a spus pe un ton foarte serios soției mele: Mami, trebuie să îl aplăudăm pe tata! Și apoi m-au aplaudat amândoi.
Experiența părintelui despre care v-am vorbit are multiple fațete pozitive. Există și câteva probleme, câteva zone de risc, de hazard pe care i le-am indicat, de care l-am rugat să țină seama. Dar să începem cu părțile bune:
Sărbătorirea victoriilor ne oferă fiecăruia dintre noi un moment aparte de trăire a succesului, de satisfacție și consolidează motivația de a mai încerca, de a vrea să obținem mai mult și/sau mai bine. Mark Eppler (2007) ne povestește cât de bine funcționează ea în sfera motivării oamenilor dintr-o organizație. Experiența începe într-o companie în care comenzile de 10.000 dolari erau rare. Cu toate acestea, chiar în momentele în care acest lucru se întâmpla, totul era banal, fără fast, comanda se trecea în registru și persoana care o realizase își vedea de treabă.
Vrând să găsească un mod de a ieși din rutina care scădea dramatic motivația Eppler a găsit o soluție ingenioasă, dar ciudată. A cumpărat un clopot mare de alamă și l-a instalat în firmă. Le-a spus apoi angajaților că persoana care va realiza prima o comandă de mimim 10.000 de dolari poate să bată clopotul, acest gest însemnând sărbătorirea evenimentului. Cei vizați în mod direct – oamenii din departamentul de vânzări – au fost șocați de idee și a trecut o perioadă fără ca nimeni să dorescă să bată clopotul. Autorul și-a dat seama că trebuia spartă gheața și într-o zi auzind întâmplător că o angajată realizase o comandă de peste 10.000 de dolari a rugat-o să bată clopotul. Un început anemic care s-a transformat repede în avalanșă și oamenii au început să tragă colopotul ori de câte ori aveau comenzi mari (și numărul unor astfel de comenzi a crescut rapid). Apoi și cei de la celelalte departamente au dorit să bată clopotul. Cineva de la departamentul de producție a remarcat „Numai voi vă distrați aici!”. La invitația lui Eppler și-au luat și ei niște fluiere etc. Ideea este că oamenii deveniseră fericiți să-și sărbătorească succesul și această bucurie era un resort pentru entuziasmul necesar de a continua drumul spre un nou obiectiv.
Am dat exemplul de mai sus pentru ca părinții să se recunoască într-o situație posibilă/probabilă din viața lor de zi cu zi. Dacă pentru noi, ca adulți, aceste aspecte sunt importante, puteți să vă închipuiți valoarea lor pentru copiii noștri.
Vorbeam la început și de o problemă. Este bine să sărbătorești victoriile. Unde este, atunci, dificultatea? Răspunsul stă în așa numită nevoie de aprobare. Există riscul ca fiul/fiica noastră să devină dependentă de feedback-ul pe care – în calitate de părinți – i-l dăm. Să caute- de fiecare dată – în ochii noștri aprobarea pentru ceea ce a realizat. Îmi aduc aminte de un copil care a făcut un desen foarte reușit la grădiniță și mi-a spus: „să vezi ce bucuroasă va fi mama”. Am întrebat atunci: Dar tu nu ești bucuroasă? Iar spre mâhnirea mea fetița a ridicat din umeri. Nu știa că trebuia (sau putea) să fie și ea bucuroasă. Există riscul ca un astfel de copil să caute și mai târziu, în viață, aprobarea totală a celorlalți și să trăiască după „gura lumii”.
Pentru a evita un astfel de risc vă propunem să vă învățați copilul să se autosărbătorescă pentru succes. Sărbătorile în familie sunt bune, dar trebuie să fie aceleași pentru toți membrii acesteia (copii sau adulți) – așa cum s-a întâmplat cu părintele din cazul descris mai sus, atunci când copilul l-a aplaudat pentru mărirea de salariu. Ele sunt o bază pentru stima de sine și pentru încrederea în propriile forțe pe care o vom construi de acum înainte.