Mi-e frică de școală! Fobia școlară

În două zile ne întoarcem la școală! Copiii o să fie, din nou, sub semnul clopoțelului încep lecțiile și temele pentru acasă. Pentru cei mai mulți elevi școala înseamnă un timp de dezvoltare – care include și o doză de stres, dar și bucuria întâlnirii cu colegii și profesorii preferați. Dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum ar trebui să fie: de multe ori școala prin anumite aspecte poate să provoace probleme emoționale semnificative pentru anumiți elevi. Uneori este vorba despre elevi timizi, care se integrează mai greu, alteori este vorba despre reacțiile nepotrivite ale colegilor și – deși nu ne place să recunoaștem acest lucru – se mai întâmplă și să avem de-a face cu cadre didactice care nu dau dovadă de tact pedagogic, care reacționează exagerat sau nepotrivit. Oricare dintre aceste aspecte poate conduce la un fenomen peste care trecem ușor, dar care înseamnă mult mai mult decât ne vine să credem: fobia școlară!

De multe ori când copilului îi este frică de școală (și prin urmare refuză să meargă la școală) părinții diminuează importanța fenomenului spunând ceva de genul „Hai termină cu prostiile!” sau „Școala este locul tău de muncă – trebuie să te duci chiar dacă nu-ți place!” Astfel de reacții sunt complet nepotrivite și nu fac decât să adâncească problema în loc să o rezolve.

Vă sună cunoscut? Alsthon spune că elevii care experimentează fobia școlară „încearcă să-și convingă părinții să-i lase să stea acasă. Ei pot să aibă dureri de cap sau de stomac și alte moduri de manifestare somatică”. Pentru Young lucrurile sunt mai clare, acest autor punând în evidență elementele simptomatice care pot și trebuie să-l facă atent pe părinte sau profesor:

• Copilul se plânge de dureri de stomac, de cap, respirație pentru a nu se duce la școală. Dacă i se dă voie să stea acasă – aceste simptome fizice pot să dispară rapid. Acest lucru – spune Young – „nu înseamnă că elevul se preface – pur și simplu manifestările fizice sunt o consecință a anxietății”
• Anxietatea de separare – uneori copiii care refuză să meargă la școală au o „istorie” în care au fost separați brutal de figuri de autoritate (care le ofereau siguranță și încredere – părinții, bunicii etc.) și acum intră în panică la o nouă separare;
• Schimbări de dispoziție sau de comportament la școală prin comparație cu alte locuri (acasă, la locul de joacă etc.)
• Experiențe negative (chiar traumatice) care se petrec la școală (copilul a fost agresat, a avut un profesor în neregulă ori existența unei frici generalizate).

Steinhausen, Muller, Metzke (2008) observă că fobia școlară apare la 1-5% dintre copii și acest fenomen este într-o strânsă legătură cu anxietatea și depresia.

Este esențial ca părintele și/sau profesorul să își dea seama de toate aceste lucruri și să acționeze. Poate pentru multă lume par lucruri superficiale – vor trece în momentul în care copilul crește. Am o singură întrebare: care sunt costurile? Aceste aspecte au un impact traumatic care se vede la un anumit nivel în prezent, dar care pune bazele pentru probleme mult mai mari în viitor.