În momentul în care am stabilit clar ceea ce dorim să întreprindem (dacă întreprindem o acțiune de informare obiectivă a copilului sau dorim să îl convingem de un anumit lucru), trecem la un al doilea pas: construcția propriu-zisă a prelegerii.
Un prim lucru pe care trebuie să-l facă părintele este o analiză a propriei persoane. Dacă prezentarea privește elemente exterioare nouă și familiei noastre, acestea – de multe ori – nu par prea interesante pentru copil. În schimb, dacă găsiți în propria viață și experiență idei și fapte de la care să porniți în prezentare, motivația copilului crește.
Tot pentru a crește forța de impact a ceea ce spuneți puteți utiliza:
- definiţiile (arată ce este un fenomen, ce înseamnă un anume concept etc; definiţiile sunt importante pentru a-l ajuta pe micuț să înțeleagă despre ce este vorba);
- compararea – identifică puncte de legătură, similarităţi între aspectele prezentate
- contrastul – pune în evidență diferenţele dintre două sau mai multe lucruri;
- exemplele sunt utilizate pentru a ilustra un raţionament;
- statisticile reprezintă aspecte care dau prezentării dumneavoastă forță și veridicitate;
- repetiţiile (întipărirea în memorie a unor aspecte prezentate) şi reformulările (readucerea unui fenomen în atenţie folosind alte cuvinte);
- citate (pasaje din diferite domenii şi autori care pot ilustra materialul nostru), depoziţii (utilizarea unei acţiuni ori declaraţii făcută de către altă persoană pentru a oferi autoritate la ceea ce spunem) şi studii (investigaţia de profunzime a unui subiect).
La fel de importantă este și o bună cunoaștere a copilului. Dacă o să îi placă ceea ce spunem sau nu, dacă contrazice sau confirmă experiența lui de viață etc..
Un alt element important este dat de ocazia şi contextul în care prelegerea se va ține. Ocazia include cinci elemente: data şi timpul prezentării, întinderea prezentării, locaţia acesteia, natura ocaziei şi mărimea audienţei (dacă este vorba doar de copil sau sunt mai multe persoane prezente).
Pentru ca prelegerea să fie un succes începutul și finalul ei sunt esențiale. În ceea ce priveşte introducerea, printre funcţiile acesteia avem: dezvoltarea unei motivaţii pentru a asculta copil şi oferirea unei imagini generale despre ceea ce se va discuta. De multe ori îi introducere este util umorul care are legătură cu problema, demonstrarea importanţei subiectului, ilustrarea (care poate dramatiza prezentarea), utilizarea experienţei personale, etc. Concluzia are la rândul ei o funcţie importantă; ea îl ajută pe cele mic să sumarizaze ideile auzite. Pentru a concluziona putem să ne reîntoarcem la remarcile pe care le-am făcut în introducere: acest fapt îi oferă copilului imaginea unui lucru complet, de închidere în profunzime a temei. Iată de ce, tipologia concluziilor este asemănătoare cu aceea a introducerilor: ilustrări, elemente surprinzătoare, elemente statistice şi întrebări retorice, citate, umorul, inspirarea celui mic spre acțiune (în special în mesajele persuasive) etc.
Chiar dacă ne pregătim cu atenție prezentarea, riscurile vor continua să existe. Domizio (2008) aprecia că aproximativ 20% din audiență este constant cu mintea în altă parte. Iată de ce un părinte eficient își adaptează prezentarea la nevoile, cerințele, motivațiile copilului.