Metoda prelegerii (1)

Deși din punct de vedere didactic prelegerea a suferit critici dure, totuși ea rămâne principalul instrument de transmitere a unor noi informații (atât la școală cât și acasă – unde a căpătat chiar și o formulare peiorativă: copilul care urmează să fie certat de părinți îi spune colegului sau fratelui său: Iar urmează prelegerea!…)

Unul dintre cele mai mari dezavantaje este cel privitor la comunicarea părinte-copil (deoarece aceasta devine unidirecțională – părintele vorbește, copilul ascultă pasiv). Câteodată – așa cum observă McKeachie (apud Covill, 2011) copilul chiar pare a prefera prelegerea (altor metode de învățare) deoarece “îi oferă posibilitatea de a rămâne pasiv” și “îi oferă informații de-a gata/organizate pentru el”.

Astfel de aspecte au suscitat criticile despre care vorbeam în debutul acestui articol. Iată de ce am putea să ne întrebăm: dacă dezavantajele sunt atât de mari de ce trebuie să folosim metoda prelegerii? Kozma et. al  (apud Bland,Saunders și Frisch 2007) remarcă:

a) prelegerea este potrivită pentru comunicarea unor informații actualizate;

b) ea poate sumariza ideile esențiale din mai multe surse de informație și  într-un mod mai eficient decât ar putea face copilul singur;

c) dezvoltă abilitățile copilului în citirea și înțelegerea textelor relevante/esențiale; și

d) poate să-l motiveze pe copil să învețe mai multe despre subiectul prezentat, în special dacă părintele vorbește cu entuziasm.

Avem și avantaje, avem și dezavantaje. Ce putem face pentru a ne asigura că putem păstra punctele forte și să diminuăm limitele? Un prim aspect l-am observat deja: când îi prezentăm ceva copilului să vorbim cu entuziasm, să îi transmitem nu doar informația în cauză, ci și bucuria descoperirii, a cunoașterii.

Toate bune și frumoase, dar cum putem să o facem concret? Ce elemente trebuie să urmărim pentru a transfera acest entuziasm? Adaptând cele spuse de către Commarmond si Exiga (2003) observăm că o părintele trebuie să se preocupe ca micuțul să fie:

• interesat – deoarece în prezentare părintele aduce subiecte și teme din viața copilului, informațiile aflate îl influențează direct pe acesta;
• impresionat – deoarece situația prezentată trebuie să îl emoționeze în vreun fel;
• convins – pentru că soluția oferită, propunerea făcută vine să îi liniștească temerile ori să îi îndeplinească dorințele (stârnite chiar de cele spuse de părinte în prezentarea făcută);
• gata de acțiune – deoarece această idee este relativ ușor de pus în practică. La finalul comunicării părinte-copil acesta din urmă trebuie să ajungă la fel de entuziast ca și părintele privitor la tematica abordată.

Și încă nu am terminat. Alte câteva lucruri trebuie să se afle în atenția noastră. De exemplu, trebuie să știm clar: dorim ca prin prezentarea noastră: să informăm sau să exercităm o acțiune de persuasiune?

Prezentarea informativă este gândită în direcția consolidării înțelegerii  pentru a clarifica ce înseamnă ceva anume, a corecta neînțelegerile, demonstra cum funcționează anumite fenomene pentru a explica cum trebuie făcute anumite lucruri. Atunci când este tratat un subiect controversat, prezentarea informativă se centrează pe obiectivitate, punând în valoare argumentele ambelor alternative. De exemplu, când îi explicăm copilului cum funcționează un anumit lucru (fiica noastră ne-a întrebat într-o seară despre stele: din ce sunt formate, cum se poate ajunge la ele, de ce se observă doar noaptea etc. Este evident că în ceea ce i-am spus mai departe am efectuat o prezentare informativă, obiectivă).

Pe de altă parte, prezentarea persuasivă este proiectată în a influența atitudinile ori comportamentele micuțului, pentru a-i schimba credințele pentru a-l motiva și redirecționa. În prezentarea persuasivă părintele devine un avocat al uneia dintre pozițiile aflate într-o controversă. De exemplu, dacă dorim să îl convingem pe cel mic să își facă curat în cameră sau să învețe mai mult vom apela la o prezentare persuasivă.

[socialring]