Sunt momente în viață în care fiecare dintre noi se confruntă cu o situație în care simte gustul amar 
al neputinței. O situație pe care o simțim fără ieșire. În acel moment Kohlrieser spune că ne lăsăm luați ostatici (de către o persoană, de către o problemă cu care ne confruntăm…). Conform autorului există mai multe cuvinte și expresii care demonstrează clar că am devenit ostatici:
– Nu am de ales…
– Mă simt prins într-o capcană.
– Mă simt groaznic.
– Urăsc chestia asta!
– Iar urmează o zi din acelea!
Când ne confruntăm cu o situație neplăcută avem două alternative: fie permitem să fim luați ostatici fie să încercăm să o controlăm. Kohlrieser citându-l pe Robert Schrauf observă că în urma unor cercetări desfășurate asupra a 37 de limbi s-au identificat șapte cuvinte care descriu emoții similare în toate acestea: bucurie, frică, furie, tristețe, dezgust, rușine și vină. Ce se observă de la o prima privire? Că un singur cuvânt dintre cele șapte este pozitiv (este vorba despre bucurie). Iată de ce este important să încercăm să ne construim un cadru mental pozitiv, să eliminăm gândurile negative care ne-ar conduce spre o mentalitate de ostatic (asupra problematicii negative ne-am oprit și în trecut într-un articol – – http://performante.ro/dincolo-de-gandurile-negative-%E2%80%93-cum-sa-i-oferiti-copilului-dumneavoastra-o-sustinere-activa). Ori o astfel de construcție a unui cadru mental pozitiv începe încă din copilărie. Trebuie să-i învățăm pe copiii noștri să-și recunoască și controleze emoțiile pornind – așa cum am spus de fiecare dată – de la oferirea unui bun model în calitate de părinți. Spre exemplu, dacă suntem la coadă la supermarket și tocmai în față noastră se petrece schimbul de tură, dacă ne enervăm și țipăm la casieră aceasta nu se va mișca mai repede. În schimb, copilul care este un receptor activ și fidel al stărilor noastre preia imediat acest model. La polul opus, căutarea unei soluții active, adaptate merge mult mai bine (de exemplu îi cereți copilului să se uite în jur dacă nu există altă casă mai liberă pentru a merge acolo, faceți o glumă sau găsiți ceva interesant de observat împreună cu copilul ca timpul să treacă mai repede etc.). Știu că este dificil de pus în practică, dar dacă încercați să vă reamintiți aceste idei în primul moment în care mentalitatea de ostatic încearcă să vă stăpânească vom începe cu un prim pas.
Concluzie: Mentalitatea de ostatic ne împiedică să rezolvăm lucrurile așa cum trebuie și să ne punem în evidență potențialul la adevărata valoare. Atunci când lucrurile nu merg cum vrem noi trebuie să ne menținem un cadru de gândire pozitiv pentru a putea recupera controlul asupra propriei vieți. Este cea mai bună lecție pe care un părinte o poate preda copilului lui.