În aceste zile am discutat la Timișoara despre cariera didactică, despre profesori, elevi, despre viitor. A fost o întâlnire între colegi și am încercat să aducem împreună modele, perspective, oportunități.
Însă dincolo de toate aceste perspective frumoase, trebuie să spunem că este timpul și pentru un semnal de alarmă. Ușor, ușor, fără să ne dăm seama, discutând despre viitor nu mai vedem prezentul. Nu doar la noi în țară, ci în multe alte părți ale lumii, o nouă criză își face loc în viața noastră.
Să începem cu … începutul. Într-un raport al OECD din 2005 se spunea foarte clar: munca de zi cu zi a profesorului a devenit din ce în ce mai complexă și mai solicitantă deoarece:
- este în creștere diversitatea populației de elevi
- sunt în creștere așteptările din partea societății
- cunoașterea este în creștere
- apar noi tipuri de responsabilități…
Toate acestea duc la o singură concluzie: profesia didactică trebuie să fie competitivă cu alte profesiii în atragerea unor persoane talentate și motivate. Este profesia didactică un „magnet” pentru tinerii care cresc astăzi pe băncile școlii?
Să mergem mai departe. Profesia didactică este o profesie care solicită un nivel înalt de responsabilitate și altruism. (Yuce et al, 2013) și ea presupune dăruire de sine; Lortie (apud Gomez, Pallazo, 2017) se referă la predarea ca „preoție”.
Este simplu: un profesor trebuie să aibă vocație! Dar vocația, plăcerea de a face cu drag o meserie atât de nobilă reprezintă un start, nu și drumul în sine. Iată ce observa UNESCO în 2017: (Bruns, Filmer & Patrinos, 2011): “Motivația intrinsecă pentru profesori – chiar și în condițiile în care este evidențiată clar și bine administrată/încurajată de către managementul școar – nu poate să fie un substitut „la infinit” pentru remunerația financiară”
Și nu vorbim doar despre bani – vorbim și despre recunoaștere socială, despre ce cred elevii despre tine, despre cum te tratează părinții, despre cât de mândru ești de faptul că ai ALES această meserie! Vorbim despre profesori…
În caz contrar …
- Într-un raport privind situația din S.U.A. se spune clar „Numărul de studenți care sunt interesați să devină profesori continuă să scadă dramatic” (Minnesota’s Teacher Crisis, 2016)
- 53% dintre profesorii intervievați de către The National Union of Teachers (Anglia) în 2015 au declarat: „Mă gândesc să părăsesc profesia în următorii doi ani”
- În Brazilia doar 2% dintre studenți optează pentru cariera didactică (Tartuce, Nunes, Almeida apud Gomez, Pallazo, 2017) motivele fiind: salariul mic; nerecunoașterea socială și condițiile de muncă.
- Cele mai recente cifre de la Biroul Australian de Statistică sugerează că 53% din persoanele care dețin o diplomă didactică nu lucrează în prezent în educație. (Stroud, 2017)
- Să dăm cărțile pe față – profesia didactică în New Zealand este o profesie cu un status scăzut. spune și Sthephen May (2018).
- În sfârșit, Ingersoll (2012) s-a exprimat în urma unui studiu că 40%-50% dintre profesorii debutanți părăsesc profesia în primii cinci ani de profesie.
Urmează o criză în învățământ sau – fără să ne dăm seama – am ajuns deja în mijlocul ei?
CREATIVITATE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CEL MAI BUN CADOU DE CRĂCIUN!
OARE CEI DIN MINISTERUL ÎNVĂȚĂMĂNTUL AU CITIT ACESTE ARTICOLE -ANALIZE CE VIZEAZĂ EDUCAȚIA ŞCOLAŔĂ ?
Mulțumim, domnule prof.univ. Ion Ovidiu Pâinișoară pentru preocupările dumneavoastră în domeniul educației. Mai este nevoie de profesori, atâta vreme cât există nevoie de educație! Datele referitoare la studenții din SUA care nu doresc să devină profesori, cei care sunt și vor părăsi în următorii ani învățământul, că în Brazilia doar 2% dintre studenți optează pentru cariera didactică, că în New Zealand profesia didactică are un status scăzut, Ingersoll după un studiu spune că 40% – 50% dintre profesorii debutanți părăsesc profesia în primii 5 ani, NU SUNT RELEVANTE PENTRU ROMÂNIA pentru simplul fapt că nu se fac cercetări în acest sens decât cu mare dificultate și fonduri aproape inexistente! Cred că situația la noi este mult mai dramatică.