Magia învățării: spectacolul care se află dincolo de rutină

Problema modului în care învață copiii noștri este una de actualitate în ultimii ani. Școala pare (și de multe ori și este) depășită, elevul de astăzi nu mai reacționează atât de bine la stimulii de învățare clasici; la rândul lui, acasă, părintele are și el nedumeriri, apar conflicte între el și copil. Iar societatea observă această stare de lucruri, caută vinovați, dar mult mai rar oferă soluții.

Să ne punem o întrebare simplă: de ce alegem să învățăm? Cum îl putem ajuta pe copil să își construiască motivația de care are nevoie pentru a spune un „Da!” învățării? De multe ori atât cadrele didactice cât și părinții se așteaptă ca elevul să învețe (pentru că este datoria lui!) uitând că puși într-o situație similară ar acționa destul de asemănător. De altfel perspectiva empatică este cea mai bună în acest caz: puteți să vă gândiți că sunteți obligați (de către șeful dumneavoastră) să participați la un program de formare plictisitor și care nu credeți că vă folosește la ceva. Care o să fie atitudinea dumneavoastră? O să știți că „asta este obligația dumneavoastră!” și o să suportați – cu bucurie – cursul care nu vă place? Sau o să încercați să găsiți strategii de a absenta ori de a scurta prezența dumneavoastră la acest curs? Și chiar dacă o să rămâneți pe loc și o să fiți perseverenți, în momentul în care trebuie să învățați cele predate pentru evaluarea de la finalul programului de formare nu o să o faceți cu multă plăcere, nu este așa?

Iată de ce cu atât mai mult pentru copil trebuie să găsim modalități de motivare: în fond învățarea trebuie să aibă în ochii lui savoarea descoperirilor, să-l antreneze, să își dorească asta (și nu acționeze doar obligația).

• Un prim element pe care trebuie să-l luăm în calcul este dat de descoperirea motivației profunde pe care elevul nostru o are. Putem utiliza această forță în beneficiul nostru. Îi plac jocurile video? Putem aduce o parte din acest motivator în ora noastră. Îi place sportul? Putem să îi predăm folosind ca metaforă un sport pe care el îl admiră. Iar resursele acestei perspective sunt nelimitate…
• Un al doilea aspect important ține de personalitatea și stilul de predare de care adultul dă dovadă (fie că este profesor fie că este părinte). Să ne gândim doar la un mic element care se petrece într-o zi în sala de clasă: profesorul aduce cu sine și pune pe catedră o cutie mare, roșie, strălucitoare. Cu siguranță că toți elevii o să fie fascinați de cutia profesorului, se vor întreba ce se află în ea. Iar curiozitatea – astfel stârnită – poate să fie apoi convertită în energie pentru predarea lecției.
• Nu în ultimul rând, copilul trebuie uimit în fiecare zi. Pentru el adultul trebuie să rămână un „magician” un om pe care merită să îl asculți pentru că tot ceea ce spune este uimitor. Și la fel ca un magician trebuie permanent să vă împrospătați „arsenalul” de trucuri. Nu este ușor, este o muncă permanentă – dar vă asigur că merită! Pentru a vă ajuta să porniți în această călătorie a ieșirii din rutină vă propun să încercați chiar astăzi (în familie) și mâine (la școală) următorul truc (Rusinek, 2010):

Puneți copilul să se gândească la o cifră între 1 și 9 (nu o spune cu voce tare!) Apoi el o să înmulțească (tot în gând) cifra respectivă cu 9. Se obține un număr: se adună cifrele care îl compun și din rezultatul obținut se scade 5. Acum copilul a ajuns la o cifră pe care o să o transforme într-o literă: dacă cifra este 1 se gândește la litera A, 2=B, 3=C, 4=D etc. Ultima sarcină presupune ca – tot în minte – să se gândească la numele unei țări care începe cu litera rezultată. 

Acum vine „magia”: îi spuneți copilului că probabil se gândește, în acest moment, la Danemarca. Savurați uimirea lui, apoi puteți să îi spuneți care este secretul trucului: indiferent de cifra aleasă la început copilul o să ajungă la un rezultat final: cifra „4”. Iar mintea noastră alege informațiile care sunt cele mai simple, uzuale: majoritatea oamenilor când ajung la litera „D” o vor lega de Danemarca. Trucul este simplu, nu este nimic „magic” în el, dar obțineți astfel  ceea ce intenționați de la început: copilul/elevul este uimit, este amuzat, este mult mai pregătit să învețe ceea ce „Educatorul-magician” vrea să-i predea.