Atunci când sunt căutate cauzele defectelor și problemelor cu care se confruntă societatea românească, lista rezultată este destul de lungă: corupția la nivel politic, sistemul educațional, mentalitatea etc. Dincolo de aceste elemente punctuale există însă o altă cauză. Este vorba despre un fenomen cu o nocivitate care nu se observă din primul moment, dar care este extrem de toxic pentru un popor. Este vorba despre neajutorarea dobândită. Din punct de vedere psihologic acest lucru a fost evidențiat clar la nivel individual: o persoană care este confruntată de mai multe ori cu dezamăgiri, cu eșecuri poate începe să nu mai creadă în posibilitatea apariției succesului. O astfel de persoană o să spună: „Nu vezi că nu pot?”. Cardon chiar spune că ne aflăm în fața unui periculos joc de automanipulare intitulat „picior de lemn”. Nu putem să-i cerem unei persoane care are picior de lemn să danseze bine, nu este așa?
Puteți să vă gândiți la propria persoană când răspundeți la următoarea întrebare: ce faceți dacă, oricât ați încerca 
iar și iar, succesul întârzie să apară? Dacă de fiecare dată ajungeți tot la un eșec dureros? Cât timp puteți lupta cu dezamăgirea, cu neîncrederea, cu oboseala și sentimentul imposibilului? Pornind de la experimentul inițial pus în scenă de către Seligman (studiu care fusese făcut pe animale), Hiroto a expus câteva persoane la un zgomot de explozie de care nu puteau scăpa. Într-o a doua fază a experimentului puteau foarte ușor să-l oprească. Dar oamenii se chinuiseră zadarnic mai devreme; așa că nici nu au mai încercat să vadă dacă în acel moment oprirea zgomotului devenise posibilă (și era). Pur și simplu nu mai credeau în forța lor de a reuși!
Acest lucru este valabil la nivel individual, i se poate întâmpla fiecăruia dintre noi. Dar la nivel de țară, la nivel de popor nu credeți că se poate întâmpla la fel? Nu credeți că „zgomotul de explozie” ne poate afecta pe toți?
Vă mai aduceți aminte cum vedeau oamenii viitorul acum 20 de ani? Dar acum 10 ani? Dar acum 5 ani? Eu îmi amintesc astfel de discuții. Mai demult oamenii credeau mai mult că viitorul o să fie unul favorabil. Chiar dacă situația din acel prezent nu era una care să le fie pe plac spuneau ceva de genul: „o să fie mai bine în viitor!”. Discutați cu cei din jurul vostru în momentul de față: mai există o astfel de perspectivă sau s-a schimbat? Faptul că mulți oameni nu mai au încredere consistentă în viitor poate să fie pus pe seama unui fenomen de neajutorare dobândită la nivel de societate. Poporul o numește mai simplu: lehamite. Iar când din ce în ce mai mulți oameni experimentează lehamitea în legătură cu viitorul lor scade și șansa ca viitorul să fie unul fericit. De ce? Să ne întoarcem pentru câteva clipe la modul în care acționează neajutoarea dobândită la nivel individual: spre exemplu, cercetările arată că o persoană care a ajus șomeră trebuie se angajeaze relativ repede în alt loc de muncă. Cu cât timpul trece șansa de a ocupa un post scade (și un motiv important este acela că își pierde încrederea în sine astfel încât, chiar dacă este îndemnată de către cei din jur să aplice pentru o slujbă o să spună ceva de genul: „Nu are rost să fac acest lucru, tot nu mă mai angajează nimeni!”).
Multe lucruri trebuie schimbate în țara noastră. Sunt și lucruri care încep să meargă bine, dar nu le vedem. Ca să vedem trebuie să ne recăpătăm încrederea în noi ca popor: este primul pas pe care trebuie să-l facem! Putem?