Legea minimului efort și școala: ce trebuie să știe părintele

400 de articole de educație, Profesorul și școala

De multe ori aud în jurul meu expresia: școala nu mai este atractivă pentru elevi, informațiile predateprivirea sunt greu de „digerat” de aceștia, școala nu este „în ton cu timpurile”. Oare este așa? Sunt informațiile predate la școală suficient de atractive pentru elevul de astăzi? Sau este bine să găsim căi să facem aceste informații mai atractive?

Pentru a putea răspunde este bine să începem cu întrebarea: de ce vine elevul la școală? De cele mai multe ori răspunsul imediat pe care-l primesc este: „pentru că vrea să învețe!”. Nimic mai puțin adevărat. Elevul vine la școală pentru că părinții sau altcineva din anturaj a înfățișat-o în culoarea roz. Sau pentru că este obligat, pentru că TREBUIE! În momentul în care a ajuns în instituția educațională este rolul cadrului didactic de a-l convinge, de a-l atrage pe calea minunată a cunoașterii. Iar primul lucru pe care îl poate face dascălul pentru a obține un astfel de efect este să se aplece asupra conținutului informațional. De ce este important pentru a face informațiile cât mai atractive? Pentru că altfel eficenţa proesului instructiv-educativ tinde să scadă dramatic. Explicațiile sunt multiple, dar o  explicaţie deloc de neglijat constă în ceea ce Zipf a numit legea minimului efort ; cercetătorul a observat că într-o limbă, cel mai des folosite cuvinte sunt cele mai scurte. Dacă cuvintele nu sunt suficient de scurte, ele sunt „scurtate”: exemplele sunt multiple şi pot fi observate în viaţa de zi cu zi de fiecare dintre noi – pentru a lua un singur exemplu, cuvântul profesor a devenit demult „prof”. Ce incidenţă are această lege în practica educativă? Cadrele didactice ar trebui să coreleze modul în care transmit conţinutul de predat cu o principiul minimului efort ceea ce înseamnă că activitatea de predare ar trebui să fie mai focalizată, succintă şi direcţionată spre lucrurile esenţial de învăţat. Dar asta nu este tot! Viziunea ultimilor ani subliniază accelerarea fără precedent a „bombardamentului” cu informaţii asupra fiecăruia dintre noi (dar în special a tinerei generaţii), ceea ce conduce inevitabil la o selectivitate mai ridicată; combinând această realitate cu perspectiva oferită de Zipf importanţa regândirii programelor şi manualelor şcolare şi – în cele din urmă – a fiecărei activităţi didactice în parte, este din ce în ce mai mare.

Fiind obligaţi să facem faţă unei astfel de abundenţe informaţionale suntem în situaţia de a trece uşor asupra multor lucruri cu care ne-am obişnuit deja. Nu ne mai atrage atenţia un lucru doar prin valoarea lui intrinsecă. El trebuie să ne intre în câmpul de interes într-un fel sau altul. De aceea, lucrurile neobişnuite au această putere de atracţie asupra fiecăruia dintre noi: ne atrag atenţia, ne mobilizează întregul interes şi putere de concentrare. De aceea, este important să identificăm idei noi, să schimbăm din când în când ceva din stilul nostru de predare, să venim cu materiale didactice inovative, să aducem altceva decât cele pe care s-au obişnuit elevii să le primească de la noi.yummy

Cum putem deci creşte gradul de atractivitate a informaţilor pe care le transmitem? Prin multe modalități, aici ne vom focaliza asupra unui singur aspect: efectul Zeigarnik. Acesta spune că oamenii sunt tentaţi să reţină mai uşor lucruri care au rămas incomplete decât lucrurile care sunt complete. Spre exemplu, un film poate dezvolta dorinţa de a fi urmărit dacă nu arată finalul „poveştii” . Cadrele didactice pot folosi acest efect dacă gândesc secvenţele didactice astfel încât curba de tensiune să nu fie finalizată în interiorul unei singure ore – lăsând anumite elemente interesante pentru data viitoare. Deschizând în acest mod calea spre un demers creativ, profesorii favorizează şi învăţarea elevilor.

[ Articol citit de: 72 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

5 comments

  • Cel mai eficient este sa li se atate curiozitatea si sa fie trimisi sa se informeze, in special pe internet, desi nu exclusiv! Pare greu, dar si „profu'” poate exersa si, in definitiv… „EXERCITIUL ESTE MAMA INVATARII” 🙂

  • Depinde si de materie.La matematica uita de la o ora la alta si daca ai dat informatiile complet, ai explicat detaliat….daca le dai partial- neavand sansa sa le inteleaga la predare- nu mai tin minte nimic. Si sa nu spuneti ca vor cauta ei sa completeze informatiile lipsa! Nu marea masa a elevilor! Da, poti deschide perspective: , ” ora viitoare vom descoperi inca o metoda”, „in clasa a-…-a veti vedea ca…”.

  • Desigur, in loc sa ne punem problema educatiei precare primite acasa, si din cauza careia copiii nu mai au valori, mai bine schimbam constant sistemul.

    Mai bine va ganditi inainte de a face un copil daca sunteti in stare sa ii dati o crestere si o educatie cum trebuie, nu doar sa exersati fiziologic sa vedeti daca reusiti si dupa aceea „lasa-l ca o creste el intr-un fel sau altul” !

    • Educația primită acasă vine de la părinții care – într-un fel sau altul – au avut parte de contribuția sistemului de învățământ în formarea lor. Astfel, pe undeva, responsabilitatea școlii rămâne în discuție. Dincolo de asta este vorba despre schimbarea profilului elevului: această dinamică trebuie să fie urmărită – dacă nu anticipată – de către școală. Mulțumim pentru comentariu.

      • Scoala a fost, este si va ramane cheia de bolta a unei societati.Putina latina/greaca si filozofie nu ar strica profesorilor din zilele noastre.Le-ar aminti poate ca profesor inseamna si practicarea unei „arte” pe care o predau in fata elevilor.Cati mai „practica” in ziua de azi? nu cumva se multumesc cu ceea ce au dobandit in cei 5/8 ani de scoala ?

Lasă un răspuns