În articolul de săptămâna trecută vorbeam despre fericire și despre modalitățile simple prin care ea poate să fie atinsă de fiecare dintre noi. Sunt lecții pe care părinții și cadrele didactice trebuie să le învețe – uneori – pentru propria persoană înainte de a le transfera mai departe spre copii.
Astăzi o să mergem mai departe. Vom vedea ce ne împiedică să ne gestionăm eficient viața, vom înțelege de ce uneori ne îngrijorăm prea mult, prea repede sau degeaba. Un ghid util în acest nou demers ne sunt lucrările psihologului Albert Ellis. El a elaborat o teorie (REBT) care afirmă un lucru simplu: „nu ești perturbat doar de lucrurile traumatice care ți se întâmplă, ci că alegi de asemenea, să te îngrijorezi INUTIL în legătură cu aceste traume”. Poți alege să te îngrijorezi și acest lucru să îți macine restul de energie care îți mai rămâne sau poți alege să refuzi să te îngrijorezi și să te concentrezi pe căi de rezolvare a lucrurilor care ți se întâmplă.
Cuvântul de ordine asupra căruia trebuie să ne aplecăm este incidența lui „trebuie” în viața noastră. În ceea ce mă privește aș recomada schimbarea lui cu „este bine…”. Mai precis „trebuie să reușesc la examenul acesta” poate să fie înlocuit cu „este bine” și avem „este bine să reușesc la examenul acesta”. În ambele cazuri persoana este motivată, în ambele cazuri încearcă tot ceea ce poate ca să îndeplinească obiectivul, dar în situația – nedorită, dar posibilă – de eșec reacția este diferită. Dacă ne-am gândit la importanța lui „este bine” și nu am luat examenul înseamnă că suntem tristi, dar nu este nimic, o să îl luăm data viitoare. Dacă „trebuie” să luăm examenul și – din păcate – nu l-am luat … ce putem face? În fapt, spune autorul, problema este că oamenii transformă dorințele, aspirațiile și obiectivele practice în comenzi interne absolute (prescrieri imperative de tipul: ar fi de dorit, se cuvine să și ar trebui). Iată ce ce este important să ne gândim bine înainte de a spune „Trebuie…”
Iar Ellis ne mai spune un lucru: „nu lega realizările tale de valoarea personală. Bucură-te de ceea ce realizezi, dar fii hotărât să te accepți necondiționat, fie că reușești fie că nu”.
Facem noi acest lucru în viața noastră? Cum acționăm și ce mesaj le transmitem copiilor noștri? Ce face în acest sens ȘCOALA – un loc unde TREBUIE este „la el acasă”?