Doza Zilnică Recomandată: 1-2 ore. A se lăsa la îndemâna oricui. A se consuma, de preferință, după data lansării. Jocurile video…
Vă gândiți probabil că ne referim doar la jocurile video educaționale, create anume pentru îndeplinirea unui obiectiv de învățare bine definit. Ei bine, nu numai acestea constituie subiectul prezentului articol, ci în special jocurile video cu scop de divertisment. Cele în care ne modelăm propriul personaj, în care creăm universuri noi și în care luptăm pentru a supraviețui. Cele care îi țin pe copiii dumneavoastră nedezlipiți de ecranele computerelor și despre care aveți deseori impresia că sunt nocive. Jocuri precum World of Warcraft, League of Legends, Grand Theft Auto sau Assassinʼs Creed.
Contrar opiniei generale, conform căreia jocurile video constituie un element dăunător în educația copiilor, studiile în domeniu evidențiază din ce în ce mai multe beneficii ale acestora. Iată de ce ar trebui să le permitem copiilor să își petreacă o parte din timp în compania personajelor virtuale preferate:
- Încă din anul 2002, Griffiths susține faptul că jocurile video dețin un potențial instructiv din cel puțin patru motive:
- atrag participarea indivizilor, indiferent de vârsta, cultura, etnia sau statutul acestora;
- ajută copiii în stabilirea unor obiective;
- oferă un feedback constant și susțin jucătorii în îndeplinirea sarcinilor;
- sunt distractive și antrenante.
- Dye, Green și Bavelier (2009) sunt de părere că jocurile video măresc viteza de procesare a informațiilor și capacitatea de a răspunde rapid stimulilor externi. Conform acestora, jocurile video, și cele de acțiune în mod special, solicită o procesare rapidă a informațiilor senzoriale și un răspuns imediat din partea jucătorilor, forțându-i să ia decizii și să le pună în aplicare într-un ritm mult mai alert decât cel pe care îl solicită viața de zi cu zi.
- Loo (2015) consideră că jocurile video au potențialul de a facilita individualizarea învățării și de a îmbunătăți abilitățile de gândire critică.
- Totodată, jocurile video sporesc motivația de învățare a copiilor, având în vedere că stimulii pe care se bazează acestea includ „distracția, supriza, feedback-ul imediat și recompensele variate” (Palladino, 2015).
Chiar și în acest context, în care sunteți de acord că jocurile video pot fi distractive, motivante și antrenante, este posibil să vă întrebați ce pot învăța efectiv copiii dumneavoastră jucându-le, având în vedere că nu au fost construite îndeosebi cu un scop educațional. Răspunsul la această întrebare îl oferă chiar designerul de jocuri Chris Crawford: „Absolut toate jocurile video au ca motivație fundamentală învățarea.” Acestea permit jucătorilor să interacționeze cu o mulțime de sisteme în moduri din ce în ce mai diverse. Spre exemplu, utilizatorii pot retrăi diverse perioade istorice, pot construi orașe sau pot fi proprietarii unui lanț de magazine, exersându-și astfel abilitățile manageriale (Squire, 2013). Totodată, pentru a accede la un nivel superior, utilizatorii sunt în permanență nevoiți să îndeplinească anumite sarcini sau să depășească o serie de obstacole, ceea ce presupune, bineînțeles, învățarea modalității de a le soluționa.
În ceea ce privește opinia conform căreia jocurile video susțin un comportament violent sau îi determină pe copii să fie neatenți, Squire (2016) ne recomandă să fim mai vigilenți cu privire la studiile care pretind a demonstra acest lucru. În opinia cercetătorului, acestea nu dețin o dovadă clară care să asocieze deprinderile din cadrul jocurilor video cu anumite comportamente din viața reală. Spre exemplu, multe dintre studiile în discuție au confruntat jocurile „violente” cu cele „non-violente” sau nivelul de agresivitate între jucători și non-jucători, utilizând tehnici de comparație ce nu pot fi considerate valide, precum analizarea comportamentului violent independent de contextul narativ în care acesta are loc sau compararea unor jocuri în cadrul cărora diferă mult prea multe variabile (tipul de joc, viteza de progres etc.). Totodată, majoritatea asocierilor dintre jocurile video și pornirile violente au la bază presupunerea că un comportament constrâns de condițiile unui laborator va fi similar cu cel manifestat în realitate, unde oamenii sunt conștienți că se pot răni cu adevărat.
Pe de altă parte, chiar și atunci când efectele negative ale jocurilor video sunt susținute de argumente pertinente, acestea se manifestă întotdeauna în cazul utilizării excesive a jocurilor video și nicidecum atunci când sunt jucate cu moderație. Acestea fiind spuse, vă mai puteți întreba ce înseamnă „a juca moderat” sau „cât timp putem petrece în compania unui joc video fără a deveni dependenți”? Chiar dacă demaram acest articol pe un ton de nostimadă, afirmația de la început nu este mai puțin fundamentată științific. Conform lui Bruer (2002), pentru a deveni dependenți de jocurile video, sunt necesare sesiuni de minimum 100 de minute pe zi, 5 zile din săptămână, timp de 5-10 săptămâni. Așadar, o oră pe zi poate constitui răstimpul ideal pentru a ne bucura de toate beneficiile jocurilor video, fără a avea senzația că ne-ar putea dăuna în vreun fel.
În concluzie, atât timp cât acordați atenție intervalului de timp pe care copiii dumneavoastră îl petrec jucându-se, nu îi privați de potențialul educativ incontestabil al jocurilor video. Dacă este posibil, încercați chiar să le jucați împreună sau întrebați-i ce victorii au mai obținut. Succesul din mediul virtual nu poate fi decât un motiv în plus de a îi încuraja!