Lawrence E. Shapiro – Inteligența emoțională a copiilor – jocuri și recomandări pentru un EQ ridicat, Polirom, 2012 (pp. 142-145)
Următorul pas, conform psihologilor neozeelandezi Michael White şi David Epston, este eliminarea de către copii a unei probleme din viaţa lor. Aceşti autori au dezvoltat o abordare cognitivă pe care o numesc „terapie narativă”, ce foloseşte tot felul de activităţi scrise pentru a contribui la creşterea distanţării copiilor de problemele lor.
Terapia narativă îi ajută pe copii să înţeleagă că, prin alegerile şi comportamentele lor, îşi scriu povestea vieţii, metaforic vorbind. Dacă un copil ca Josh este fricos, atunci această frică influenţează fiecare capitol din povestea vieţii sale. Dacă este un capitol despre începutul şcolii, frica se găseşte în el. Dacă este un capitol despre mersul într‑o tabără, frica se găseşte şi în acesta. Cu toate acestea, White şi Epston explică faptul că, aşa cum copiii îşi pot scrie povestea vieţii cu câte o problemă în fiecare capitol, ei pot şi să elimine acea problemă din viaţa lor. Ei observă cum un lucru atât de simplu cum este o declaraţie scrisă îl poate motiva pe un copil să îşi schimbe complet atitudinea şi comportamentul. De exemplu, ei povestesc cum Daniel, un băiat de 14 ani care suferea de o formă gravă de astm ce îi punea viaţa în pericol, a fost ajutat să scrie o declaraţie de independenţă faţă de astmul său. Daniel era descris drept un adolescent naiv şi placid care avea o atitudine pasivă faţă de boala sa. Terapeutul i‑a explicat lui Daniel că trebuie să îşi vizualizeze astmul ca pe un „şmecher” care i‑ar face rău dacă ar prinde ocazia. Prin intermediul unor scrisori trimise terapeutului său, precum şi în cîteva şedinţe ocazionale, Daniel s‑a angajat să înţeleagă ce anume îi provoacă atacurile de astm, să afle cum le poate preveni şi să fie atent la „şmecheriile” pe care i le‑ar putea face boala. Înainte de terapie, părinţii lui Daniel spuneau că simt că în 99% din timp ei trebuie să îngrijească astmul lui Daniel şi credeau că fiul lor avea grijă să reacţioneze singur la această problemă doar în 1% din timp. Scopul terapiei a fost să îl facă pe Daniel 100% responsabil pentru a face faţă problemei sale.
Esenţa terapiei cognitive este a‑i determina pe copii (sau pe adulţi) să se gândească altfel la problemele lor, până când încep să creadă în aceste gânduri noi. Aceste noi convingeri promovează apoi diferite sentimente şi comportamente.
„Planul de bătaie contra problemei” este un exerciţiu scris pe care îl puteţi folosi pentru a‑i ajuta pe copiii dumneavoastră să îşi externalizeze şi să îşi atace problemele şi conflictele emoţionale. Este potrivit pentru orice problemă asupra căreia copiii ar trebui să aibă un anumit control : frică, anxietate, obişnuinţe, probleme de învăţare şi aşa mai departe. Puteţi utiliza acest formular pentru a externaliza problema şi a vă uni apoi forţele ca să o rezolvaţi. Evident, dacă problemele sunt grave sau cronice, ar trebui consultat şi un terapeut ori un consilier profesionist, pentru a dezvolta un plan de atac mai sofisticat şi a vă oferi mai mult sprijin dumneavoastră şi copilului.
Plan de bătaie împotriva problemei
Lupta ta personală împotriva unei probleme care te face nefericit (sau care îi face pe alţii nefericiţi)
Dă‑i un nume duşmanului tău (problemei tale) :
Ce tip de război o să porţi ? Descrie cîteva strategii diferite :
Atac neaşteptat (Abordează problema într‑un mod nou şi viclean. Elementul‑surpriză este esenţial.)
Război total (Numeşte cât mai multe moduri de a ataca problema.)
Lupte de gherilă (Merge orice !)
Unde va avea loc bătălia ?
Care este cel mai propice moment pentru luptă ?
Cine sunt aliaţii tăi ? (Cine sunt oamenii în care poţi avea încredere că te vor ajuta să îţi rezolvi problema ? Cum te vor ajuta ?)
Desemnează o zonă neutră, în care problema este absentă (un moment sau un loc în care te poţi odihni dacă oboseşti luptând) :
Duşmanii pot fi vicleni. Ce crezi că ar putea face duşmanul tău pentru a‑ţi submina cele mai bune planuri ?
Ce conţine tratatul tău de pace ? Ce poţi accepta şi ce nu ?
Cum vei şti când s‑a încheiat războiul ?
Cum va arăta viitorul acum, că războiul s‑a sfârşit ?