De câteva zile am pășit în anul 2018. Un an important pentru România, un an în care, poate, este timpul să facem/ne facem o analiză riguroasă. În toată istoria noastră recentă am avut de ales dintre mai multe drumuri, ne-am pierdut și apoi ne-am regăsit, am fost eroi, dar și lași, am fost admirați, dar și denigrați… În toată această călătorie a noastră ceea ce ne-a lipsit a fost popasul, răgazul de a ne cumpăni acțiunile, de a ne bucura de ceea ce am reușit și a îndrepta ceea ce a fost greșit.
- Am încercat mai multe „reforme” în educație care n-au făcut decât să adâncească problemele sistemului. Nu am ținut cont de realitățile din teren, de tradiții și mentalități, de limite… Nu am avut o viziune de ansamblu asupra acestor schimbări și uneori/deseori am pus împreună lucruri care nu se potriveau. Este exact ca atunci când vrei să schimbi un cauciuc la mașină: degeaba cauciucul respectiv este nou și bun, dacă nu are mărimea necesară nu avem cum să reușim! Un aspect atât de simplu (cu care oricare dintre noi suntem de acord în principiu), dar care nu reușim să-l punem în practică atunci când vorbim despre educație! Poate schimbăm acest lucru începând cu 2018!
- A crescut prăpastia dintre ceea ce vor părinții elevilor și ceea ce consideră profesorii că trebuie să se întâmple la clasă. Din ce în ce mai mult de pare că cele două părți se văd drept adversari și nu parteneri. Desigur, se vorbește mult despre parteneriatul școală-familie, dar – în fapt – s-a făcut foarte puțin la nivel global. Sunt multe bune practici aduse în lumină de anumite școli, dar la nivelul sistemului situația nu stă deloc bine. Nu am pus în practică o regulă simplă din negociere: așa cum spune Alan C. Filley o negociere greșită face întotdeauna o distincție „noi contra ei” pe când o negociere bună vede altfel lucrurile: „noi contra problemă”. Într-adevăr, părinții și profesorii se află/trebuie să se afle într-o singură tabără, nu părintele are ceva cu cadrul didactic, ci „dușmanul” comun este problema cu care se confruntă. Dar pentru a ajunge la o astfel de perspectivă trebuie să reinventăm o serie de principii de comunicare și să ne redefinim rolurile de părinte și de profesor. Iar o astfel de schimbare nu stă doar în calitatea umană a părintelui sau a cadrului didactic, ci este – din nou – o problemă de sistem, de climat educațional, de logică a relaționării. Putem face ceva în acest sens în 2018?
- Vorbim în foarte multe ocazii despre faptul că elevul „de astăzi” este altfel decât cel „de ieri”. Dar vine școala în întâmpinarea unui astfel de elev? Un elev pe care tehnologia îl influențează și în bine și în mai puțin bine. De pildă, așa cum Wanshel observa, telefoanele mobile și tabletele le oferă copiilor posibilitatea să obțină tot ceea ce vor în mod instantaneu. Astfel tehnologia nu îi învață pe copil moderația și cum să-și controleze impulsurile/dorințele. Dimpotrivă, ea îi oferă „totul pe tavă” și copilul învață să fie mai puțin răbădător. Mai mult decât atât, tehnologia oferă o libertate foarte mare pentru utilizator, oricum mult mai mult decât ceea ce pot să ofere părinții ori cadrele didactice. Bugeja remarca la rândul lui că toate acestea pot conduce la o cultură a lipsei de respect între tineri și instituțiile formale (și dintre acestea face parte atât familia cât și școala). Iată doar două provocări: nerăbdare, tendința de a căuta permanent o mai mare libertate decât primesc de la școală – provocări la care instituțiile educaționale tind să nu răspundă sau – uneori – să o facă represiv și inadaptat. Vorbim despre generația „de mâine”, dar suntem nepregătiți să facem față generației „de astăzi” pentru că viitorul este deja în băncile școlii.
Sunt câteva lucruri la care m-am gândit că trebuie să ne oprim pe „băncuța” noastră (departe de agitația zilei) și să reflectăm puțin. Este vorba despre sistem, despre profesori, despre părinți, despre elevi. Și mai sunt multe de spus: privitor la formarea cadrelor didactice, la școala părinților, la dotarea școlilor, la motivarea pentru cariera didactică ș.a.m.d. Sunt provocări pe care le știm, dar nu am avut timp (nu am vrut să avem?!) să căutăm un răspuns bun, un răspuns așa cum trebuie. Cine vine alături de mine într-un 2018 al redefinirii pentru școala românească?
[ Articol citit de: 600 persoane ]